De fiecare 10 Mai probabil că românii meditează la ziua lor națională.

Atâta câtă mai e, atâta cât a mai rămas din ea. De fapt, 10 Mai e a doua zi de naștere a Regelui nostru!

Probabil că, după ce Regele Mihai va fi plecat la strămoși, nici din 10 Mai nu va mai rămâne ceva.

Fiindcă e limpede pentru toți că monarhia mai are încă susținători autentici grație persoanei Suveranului.

Am ezitat să scriu „susținători autentici”, dar cred că nuanța e necesară.

De câțiva ani, în România, alături de monarhiștii cei vechi, s-au ițit încă două noi categorii de monarhiști.

Una – formată din dușmanii lui Băsescu, înseamnă monarhiștii de play back, adică monarhiștii de Ștefan Gheorghiu. În mare parte, ei sunt cei ce salivează de bucurie că Principele Duda a reușit ceea ce nu a reușit Iliescu și Securitatea în primii ani de după 89. Sau care, – asemenea Varanului Voiculescu – instrumentalizează, de fapt profanează o instituție cum este Casa Regală.

A doua categorie e formată din monarhiștii de clubbing, de fițe care au impresia, probabil, că melodia cu monarhia rimează perfect cu pesedismul manglitor de caviar.

În fapt, ei sunt în perfect acord cu ikebana din decolteul târfulițelor cărora televiziunile noastre le spun cu delicatețe starlete; produc același dezgust ca și amestecul de crucioace între două ugere disperate.

Mă tem că monarhismul nu doar se manelizează tot mai mult, ci, mai ales, mă tem că familia regală a fost deja naționalizată de USL!