Arhive categorie: Politice

Iubesc tot mai mult PSD-ul. Pe bune, nu mă mai bănuiți de ironii ieftine!

Da, nu e o glumă, nu e nicio ironie, nicio metaforă. E adevărul limpede ca o vodcă rusească: iubesc PSD-ul fiindcă mi-a redat încrederea în poporul meu, în inteligența românilor, în sistemul lor nervos, în capacitatea lor de a nu se lăsa idiotizați, manipulați, șterși pe creier. În Rușinea lor ce părea să fi fost definitiv ștearsă de comunism și de capitalismul de cumetrie.
De fapt, iubesc PSD-ul fiindcă numai și numai această agregare mafiotă și iresponsabilă ar fi putut produce un asemenea contra-miracol: după ce ai câștigat totul, să pierzi totul în doar câteva săptămâni. Pentru asta îți trebuie nu doar talent, ci un ceva în plus. O sfruntare fără de margini a unui pușcăriaș de viitor (călare pe un partid umilit și inert – Liviu Dragnea) altoită cu o frică fără de margini: aceea de a înfunda închisoarea.
Îi mulțumesc PSD-ului că i-a făcut respirație gură la gură unui cadavru politic numit PNL. Că le-a băgat în cur baterii noi vechilor „reacționari” ce s-au retras de mult în liniștea indiferenței televizorului. Că le-a futut o smetă peste ochi studenților care cred, ca proștii, că politica este o formă de manifestare puturoasă a unui colon iritabil.
Ei bime, exact în clipa în care credeam că totul este pierdut, a apărut, ca din spuma mării, Marele Strateg Dragnea împreună cu Florin Iordache. Un duo „cristic” ce a sculat din morți ceea ce părea definitiv intrat în putrefacția indiferenței.
Mulțumesc mult, Liviu Dragnea!

Nu subestimați inteligența lui Victor Ponta. Acum, el joacă pentru Iohannis împotriva lui Dragnea

Recentele declarații ale lui Victor Ponta despre cozile de la votul din diaspora au declanșat o maree de reacții agresiv-batjocoritoare la adresa sa.
De câte ori înfrunți un adversar dificil e mult mai ușor să constați că e un prostănac decât să spui: uite, am un adevrsar de valoare.
Așa s-a întâmplat și acum. Aproape toată presa a constatat, a fost bucuroasă să constate că Ponta e noul prostănac al PSD-ului.
Numai că nu e deloc așa. Poți să spui despre Victor Ponta că e lacom, ticălos, reptilian, dar numai că e prost nu poți spune.
De fapt, ceea ce Victor Ponta a spus azi și va mai spune în continaure îl va îngropa definitiv pe Dragnea.
Fiindcă Dragnea nu îl va pune pe liste, fiindcă Dragnea vrea să scape definitiv de el, așa cum a anunțat ca un prost, Ponta a jucat o carte magistrală. Cartea prin care îl va împiedica pe Dragnea să aibă un scor bun. Cum? Prin reînvierea unei reacții emoționale extreme față de PSD. Așa cum s-a întâmplat în 2014.
Fiindcă Iohannis nu poate să joace o asemenea carte, Ponta a înțeles foarte repede că numai el poate reconstrui ura față de PSD.
Și a făcut-o.
Nu cred că nu a făcut-o sigur. Și sunt foarte sigur că a cerut un preț pentru asta.
Ce preț? Vom afla în decembrie.

Bă, se schimbă scena politică/Băse schimbă scena politică

Recunosc, sunt un băsist nenorocit!

Spre deosebire de iliescienii, constantinescienii sau chiar  uberklausienii (mă scuzați pentru familiaritate!) de bon ton, eu mă afund în nămolul nimicniciei mele unde mă încăpățânez să observ că acest golan nici nu a omorât români la mineriade, nici nu a futut șansa de a învinge sistemul, nici nu tace asemenea unui langoș rece de aproape un an.

E tembel, are chestia asta enervantă cu Udrea, se uită cruciș, poate că e bețiv, poate că  are un frate corupt, dar, pentru mine, sigurul lucru clar e că, deocamdată, Băsescu e singurul politician care spune ceva cu cap și coadă și, mai ales, singurul care poate îngenunchia PSD-ul!

Atenție, nu pe rămășița de Ponta, ci PSD-ul!

Asta fiindcă lui Ponta îi face opoziție și PSD-ul, așa cum, de-a lungul ultimilor 15 ani, PSD-ul i-a băgat la borcan pe toți crocodilii gen Năstase Adrian. În lupta pentru putere.

Dar cel mai serios motiv pentru care eu cred în reîncarnarea lui Băsescu ține de  un criteriu sociologic: Iohannis va împlini, în curând, alături de noul PNL, un an de iluzii. Exact cât trebuie pentru a nu strica rânjetul unei victorii prin ricoșeu.

Atrag atenția și că mai mult de 30 de procente din votanții anti-Ponta sau, mai precis, anti-PSD nu se regăsesc în ceea ce face Opoziția de operetă. Moțiunea de cenzură a dovedit acest lucru fiindcă parlamentarii Puterii nu au simțit că peștele Puterii pute a mort, așa că au stat în băncile lor.

De ce?

Fiindcă umbra USL-ului reacționează la stimuli. La stimulul Băsescu. Iar acest stimul este întreținut de Antena3 nu doar din considerente voiculesciene — așa cum s-ar putea crede –, ci, mai ales, dintr-un calcul psihanalitic: atunci când ai un dușman comun, nimic nu te separă, ci doar te nuanțează. Or, în clipa în care Băsescu a reintrat pe scena politică — reinventat de Opoziția rahitică –, el a forțat și despărțirea simbolică dintre cei doi frați nefirești ai USL-ului. Încă regăsiți în spațiul simbolic al Antenei3, unde electoratul uselist se comportă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat de la divorțul dintre Ponta și Antonescu. Iar această percepție a fost perpetuată, consolidată de faptul că Băsescu, în clipa în care a devenit fără identitate politică, a dat senzația că USL-ul are datoria morală față de electorat să fie viu și real.

Băsescu însă a simțit repede acest lucru.

Așa că, de azi, Băsescu a intrat nu doar în politică, ci, mai ales, în conștiința celor nesiguri și a celor nemulțumiți. Mai întâi. în conștiința parlamentarilor care iau în calcul foarte serios că partidul lui T.B. va obține cel puțin 10-12 procente. Apoi, în conștiința celor care, după ce au reușit să îl împedice pe Ponta să fie Președinte, au fost dezamăgiți total că el nu a fost răsturnat. Și nu în ultimul rând, în conștiința celor care s-au simțit trădați de noul PNL.

Unde dezamăgirea față de Opoziție este poate mai mare decât cea față de Băsescu.

Vom trăi și vom vedea câți parlamentari ai Mișcării Populare vom avea peste câteva luni…

Vin vremuri interesante.

De ce o să rămân băsist și după 21 decembrie

Traian Băsescu a fost și rămâne nu doar un important protagonist al vieții politice românești, ci, mai ales, unul VITAL.

În calitatea sa de om politic, Băsescu nu a avut nicio umbră de ezitare, în vreme ce, în calitatea sa de de persoană fizică privată, a fost — spun adversarii săi — o antologie de prăpăstii mai mult sau mai puțin digerabile: golănaș, curvar, șmecher, cinic răzbunător.

Le accept pe toate. Doar că observ următorul contraexemplu: Emil Constantinescu se pare că a fost un personaj mult  mai aproape de ștacheta pe care intelectualii antibăsiști o adulmecă atunci când, antiseptic, se apleacă în ogorul ideatic al anilor 1996-2000. Numai că Dl Constantinescu s-a dovedit a fi doar un universitar onorabil ieșit lamentabil pe ușa din dos a istoriei NOASTRE. În vreme ce, în politică, tre să ai următoarele organe în dotarea fiziologică: scuipați, coaie, sulă și bombeu.

Cât despre contramodelele la care salivau aceiași fini democrați, am constatat cu stupoare și demisia năucitoare a lui Crin Antonescu din fruntea PNL.

L-am văzut și pe acest amoebus viridis al liberalismului, Călin Popescu Tăriceanu, în ce inconsistență morală se scaldă.

Nu-i așa că l-ați înjurat pe Băse atunci când l-a atacat pe aristocratul Călin? Ei bine, și eu l-am înjurat pe Băse atunci. L-am înjurat și când l-a jignit pe Rege. L-am înjurat și când a promovat-o pe fiică-sa la europene sau când a susținut-o pe Elena Udrea ca pe o iubită de la 20 de ani.

Dar astea, toate astea au legătură nu cu Președintele Băsescu, ci cu omul, marinarul, tatăl. șoferul, bărbatul Băsescu.

Președintele meu, Băsescu , a fost proamerican agresiv, indubitabil și clar în vremuri în care sirenele useliste cântau (Bei)Jingle Bell cu peruci de păr al ursului putinian în paharul de vodcă și mângâiau pechinezul.

Președintele meu, Băsescu, a fost bărbat atunci când guvernul lui Boc a trebuit să taie salariile și a luat asta asupra sa.

(Ca să înțelegem despre ce este vorba, ar trebui reamintit mereu că PSD-ul de după Ion Iliescu a decăzut, dintr-un partid de bărbați, într-un partid (partidă) de gineri!)

Președintele meu, Băsescu, a ținut piept tuturor toxinelor politice carcerale, de la  Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu până la marii liberali ce, acum, ornează zăbrelele cu lâna lui Gigi Becali.

Singurul lucru care mă îngrijorează cu adevărat este că, în toți acești ani, nu am găsit niciun român care să mă des-băsizeze.

Chiar îmi doresc să reușească asta neamțul Iohannis.

 

Despre cele două Românii ce votează

Votul din primul tur a configurat două Românii despărțite aproximativ de Carpați: una — pesedistă, cealaltă — antipesedistă.

Încă de aici nuanțările sunt necesare. Dacă putem vorbi despre o Românie pesedistă, despre una iohannistă, e mult mai greu. Asta fiindcă cei dincoace de munți, adică ardelenii și bănățenii au votat masiv și cu Macovei, Udrea sau Hunor.

O aproximare — pripită și emoțională — cred că e și povestea cu granițele de dinainte de 1918. Votul din Caraș-Severin și Hunedoara a fost majoritar roșu.

Iar aceste două contraexemple ar trebui să mai tempereze și din eterna prostioară cu privire la superioritatea morală sau socială a ardeleanului/bănățenului în fața muntenilor sau a moldovenilor. Dacă nu s-a înțeles deja, am să atrag atenția că bănățenii din Caraș-Severin au votat exact după același model din Muntenia profundă: după cum a dorit baronul local. Or, se vede treaba, Și Sorin Frunzăverde, și Dragnea au același partid, cu diferența că Frunzăverde e un liberal mai roșu decât arată numele.

Așadar, cred că mesajele cu privire la cele două Românii sunt contraproductive fiindcă, acum, nu e vremea nuanțărilor și a despărțirilor ideologice sau de oricare altă natură.

Culpabilizându-i în bloc pe munteni și moldoveni, se va produce și a reacție a celor care fie au votat cum le-a cerut conștiința, fie sunt indeciși și ar putea vota cu Iohannis.

Nici oltenii, nici teleormănenii, nici moldovenii nu au grupa sanguină pesedistă. Ca dovadă, votul din orașe a fost mult mai echilibrat decât am așteptat. La țară însă, acolo unde e România profundă, ei sunt dependenți de primari atotputernici care i-au amenințat, i-au șantajat și, de ce nu, chiar i-au convins.

Așadar, cele două Românii sunt, de fapt, o Românie ce poate vota în deplina libertate a conștiinței și, o a doua, căreia votul îi este confiscat, cumpărat, violat.

 

Monica Macovei: 7-3 pentru votul meu!  

În primul tur, voi vota Macovei. Fiindcă nu e ca ei!

Unul dintre sloganele ei de campanie — „Votează Macovei fiindcă nu e ca ei” — sintetizează exact natura resorturilor intime ale unui electorat debusolat și dezamăgit care ar merge la vot.  (Care ar merge, subliniez asta!) Și, spre deosebire de alte slogane, fraza vorbește despre candidat ca o concluzie, nu ca o promisiune deșartă. Elena Udrea propune „România frumoasă”, Ponta crede despre el că e un ”președinte care unește” , iar Iohannis a ales „România lucrului bine făcut”.

O coincidență interesantă face ca cele trei slogane să evoce, neașteptat, cele trei mari momente ale secolului al XIX-lea: anul 1848, Unirea și venirea lui Carol I. Iată cum.

„România frumoasă” mă face să mă gândesc mai mult la Udrea decât la România, adică la portretul lui Rosenthal ce își imagina România sub chipul fermecătoarei  Maria Rosetti, fostă Mary Grant, adică sora ambasadorului englez în Țara Românească.

Cu „Președintele care unește”, mă gândesc, limpede, la 1859, iar venirea Nemțului la 1866 te face clar să te gândești la „lucrul bine făcut”.

Sigur, toutes proportions et exagérations gardées, luați toate astea sub umbra unui surâs. Fiindcă nu la acești candidați vreau să mă refer în cele ce urmează.

Așa că întorc la Monica Macovei și constat că:

  1. Monica Macovei nu a fost implicată în absolut nicio suspiciune de corupție sau imixtiune în vreun caz de corupție.
  2. Moniuca Macovei nu are avere, conturi, rude bogate, rude cu moșteniri, poșete galactice, pantofi câtă frunză și iarbă.
  3. Nu are niciun cadavru îngropat împreună cu un partid sau cu alte grupuri de interese.
  4. Enervează până la isterie toată clasa politică necinstită, toți profitorii și toți hoții ce se știu la adăpost atâta vreme cât la putere vor fi alți hoți.
  5. Nu își negociază principiile în numele unui pragmatism de doi lei pe care mulți politicieni de 2 lei ni-l vând drept „atitudine politică”.
  6. Nu vinde vorbe goale și nu promite cu gura. Deci nu minte.
  7. E tăioasă, severă și fermă, uneori chiar antipatică. Fiindcă nu e ipocrită și nici nu „se vinde” în numele unui populism ieftin.

Observați că nu am scris despre legile din Parlamentul european fiindcă mi se pare firesc ca ea să fi făcut asta. Nu am subliniat nici profesionalismul ei, fiindcă, iarăși, faptul e evident.

Astea ar fi calitățile. Astea ar fi lucrurile care îmi plac mult la Monica Macovei.

Nu mi-au plăcut câteva pe care le scriu tot aici:

  1. Și-a anunțat candidatura după ce a intrat în Parlamentul European.
  2. Nu a respectat regulile de candidatură din partid.
  3. L-a atacat pe Iohannis, irosindu-și, în acest fel, participarea simbolică în turul 2. (O doză de egoism electoral neașteptată!)

Așadar, scorul meu pentru a o vota pe Monica Macovei este 7-3 în favoarea ei!

Și, ca o ultimă observație ce mă intrigă puțin, se referă la faptul că unele puncte ale discursului de campanie țin de puterile unui prim-ministru și nu ale unui președinte.

În fond, o asemenea campanie poate fi și un bun prilej pentru o personalitate cum este Doamna Macovei de a explica românilor, clar, CE TREBUIE SĂ FACĂ ȘI CE POATE SĂ FACĂ PREȘEDINTELE!

Szobi Cseh a murit de cancer osos. România e bolnavă de cancer mafiosos

România e o cascadorie electorală ce, iată, împlinește 25 de ani.

Cancerul mafiosos care stăpânește electoratul românesc cuprinde pensionarii și șomerii prin pensionări de boală și certificate de handicap.

Acești bolnavi imaginari sunt prinicipala masă de manevră în comunitățile rurale.

Dacă nu iese cine trebuie (din oricare parte a politicului!), privilegiile lor sunt în pericol de a fi pierdute.

Drept pentru care toate rudele vor vot nu cum cred, ci cum trebuie.

Din această cauză a ieșit Ponta astăzi cu inimaginabala idee a amnistiei fiscale.

E semnalul că Partidul, atunci când are grijă de oameni, are grijă de el însuși!

 

Semnificații cronologice privind discuția dintre Băsescu și Ponta plus Petrescu

Să fii tânăr nu e neapărat o virtute!

Mai întâi, fiindcă — vorba lui Grigore Moisil — tinerețea e un defect de care te vindeci în fiecare zi.

În al doilea rând, fiindcă anotimpul cu pricina e unul chiuretat la experiență, răbdare și nuanță.

Dacă ar fi să mă întrebați de ce cred eu că Tinerețea e ne-zeul căruia i ne închinăm, am să fiu extrem de tăios: fiiindcă tinerețea consumă, experimentează, reface, greșește cu grație. Dar, mai ales, fiindcă ea poate fi ușurissim manipulată.

Așa cum s-a observat cu greață și la întâlnirea necopților Ponta-Petrescu cu un prea-tatuat marinar.

Drept pentru care opinez că, în fruntea Trebii Politice, se impune ca vârsta de accedere să fie bine trecută de 50 de ani.

Altfel, diferența dintre guguștiucul de Harvard și cel de Cornu e insesizabilă!

De astăzi, Antonescu și Iohannis se întâlnesc pe resentimente.ro

Luat repede, nu aș ști să spun dacă ar fi mai bine să candideze Antonescu sau Iohannis.

De când au făcut ceea ce au făcut în 2012, liberalii mi se par un partid în derivă.

Dar nu despre umori ar trebui să fie vorba, ci despre un anume pragmatism.

Scriu „un anume pragmatism” fiindcă nu cred că, în numele pragmatismului, poți face orice: de la asocierea cu PSD-ul, până la negarea evidenței că Băsescu nu a fost suspendat în baza legilor în vigoare.

Ceea ce însă poate fi și mai grav decât pragmatismul exagerat sunt piruetele.

Cum a fost, astăzi, pirueta lui Antonescu, revenit în candidatura pentru prezidențiale. După ce a demisionat din fruntea PNL-ului, părea că, in fine, e un om cu onoare. A pierdut și acest pariu și, așa cum și-a făcut carte de vizită ca Președinte interimar, tot așa ar putea comanda o carte de vizită cu specificația: „Politician cu onoare interimară”.

Acum, din nou mă gândesc la ceea ce se va întâmpla la prezidențiale. Norica Nicolai – cu binecunoscutu-i reflex „democratic” – striga că președintele României ar rebui să fie român. „Român” etnic sau român cetățean?

Într-o eventuală candidatură a lui Iohannis, nu e exclus faptul ca această isterie naționalistă să fie exploatată intens de PSD. După cum a făcut-o și cu sloganul lor de dreapta de la europene, „Mândru că sunt român”.

Așa că o eventuală candidatură a lui Crin Antonescu s-ar putea să fie mai cu lipici la electorat.

Tot rece spus, Cătălin Predoiu nu are nicio șansă în acest război.

Așa că nu știu prea bine ce să mai cred.

Probabil singurul lucru sigur e că, asemenea amorezilor dintr-un clip publicitar, de azi înainte, Antonescu și Iohannis se vor întâlni pe resentimente.ro

Destinul clanului Bercea sau clan-destinul lui Băsescu?

Oricum am lua-o, Băsescu s-a făcut de rahat.

Taman acum, la final, s-a înecat ca țiganul la mal.

O spun/scriu asta cu mare amărăciune fiindcă am crezut în el așa cum pariezi pe un cal de curse.

În raport cu ceilalți lideri, mi se pare că este singurul om politic din ultimii 20 de ani despre care eu cred că nu s-a înșelat niciodată în problemele mari.

A avut rateuri în cele de mijloc, iar în cele de sub curea este catastrofă. (Cât privește relația cu Regele sau cu caraghiosul de „prinț” Paul, am avut reacții vegetative…)

Dar, din nou, în ciuda tuturor reproșurilor, pentru mine continuă să fie instituția pe care te poți bizui atunci când România face febră delirantă la democrație.

Ăsta e omul, dar tocmai un asemenea transfer de încredere îl face extrem de fragil.

De la Crin Antonescu, de la Tăriceanu sau de la cine o fi mai rămas din palida opoziție nu ai ce aștepta fiindcă ei își schimbă caroseria săptămânal, după cum bate vântul.

Așa că nu pot accepta scuza lui Traian Băsescu cum că fratele Mircea e matur și nu îl poate controla. Exact așa cum a ieșit de șpe ori să spună cum că unul sau altul dintre jegurile politicii românești au strivit becul, ar fi trebuit să apară în presă cu o declarație de felul: „Fratello, bagă-ți mințile-n cap!”

Așa că sunt dezamăgit și total sceptic cum că povestea lui Mircea Băsescu nu e așa cum pare.

Sigur că mă umple de scârbă povestea cu Antena 3, cu Abraham, cu „virtuosul” Tăriceanu, dar nu asta e discuția!

Și ,mai ales, mă tem că Opoziția tocmai a scăpat în clozet refrenul cu corupția din România.