La români, Furatul e ca și cina.
Evident, nu fiindcă toate lume știe că cina trebuie evitată.
Ci fiindcă nu există emisiune de știri vesperală (de seară) în care să nu fie vorba despre câte un furt.
Un furtuț, un furtic, un furtoi, un furtoc.
Ca și fotbalul, handbalul, rugbyul sau politica, furtul e un sport colectiv.
Când e individual, solo, singuratic, furtul se numește găinărie.
Înțelegeți ce zic.
Din această pricină, legislația românească e în mare confuzie.
Cum poate fi comparat, de pildă, Domnul Vântu cu găinarul Bebe Zefir din Babadg care, iarna trecută, a furat 6 ruzi de salam Victoria?
Evident, nu e nicio asemănare la mijloc, fiindcă Domnul Bebe nu a avut bani să își ia o televiziune și, pe deasupra, a mai fost și arestat.
Ceea ce duce la o concluzie de o logică impecabilă: dacă vrei să furi, trebuie să furi accentuat, nemilos, zdravăn, organizat, neîntrerupt.
Ca să ai de dat la partid, la opoziție, la procurori, la judecători, la polițisti, la servicii, la jurnaliști.
Hoțul cu majusculă, cu gigantusculă e apolitic, patriot și chiar generos. 
Hoțul cu mega H e pe viață: fără concedii, fără pauze, fără accese de conștiință tâmpită.
Nu poți fi Hoț o lună, un anotimp, un mandat.
După cum nu poți fi puțin hoț.
Ceea ce arată că hoția e ca și graviditatea.
(Femeia foarte puțin gravidă încă nu s-a născut dintr-o mamă și mai puțin gravidă.)
Asta nu fiindcă Hoțul ar fi neapărat un ticălos.
Ci fiindcă ceea ce rămâne pentru el nu e prea mult, așa cum ați fi tentat să credeți.
Societatea românească nu e încremenită, asemenea SRI-ului în filmele lui Sergiu Nicolaescu.
Nu! Oamenii se schimbă și șefii se schimbă odată cu oamenii, după cum inspirat/expirat spunea un chestor cu prolaps la portofel.
Așa că alți bani se duc după alți oameni.
Care trebuie să trăiască și ei ceva.
Fără Hoți, furtul ar fi disperat, dezorganizat, amator și ridicol.