Țara lui Andrei e așa: 1. a lui Andrei Năstase și 2. de margarină!

Țara lui Andrei e un proiect frumos ca idee, dar nefericit în ceea ce privește promotorul și maniera de promovare.

Mă refer, mai întâi, la faptul că Petrom nu e un nume onorabil pentru opinia publică românească (vezi boicotarea OMV și Petrom din 2011), după o suspectă privatizare cu clauze secretizate de către Guvernul Năstase.

Cât privește campania de mediatizare a proiectului Țara lui Andrei, cred că „ornarea” cu salopete Petrom a adolescenților ce apar pe paginile de web seamănă cu gafa Nadiei de a introduce margarina cu cifre octanice în mic dejunul viitorilor campioni.

Cireașa de pe tortul acestor  nefericite coincidențe este o știre ce pare desprinsă din pudriera de damă a faptului divers: la finele lunii iunie, Andrei Năstase și-a deschis „club de fițe” la Neptun!

Dacă Tatăl lui Andrei a putut plăti 700 000 de euro din salariul lui de bugetar și apoi, a avut bani pentru un club de fițe, ei bine, da, Țara lui Andrei există, in fine!

Țara lui Andrei Năstase!


Acest articol a fost publicat în Pamflet și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *