Scriam, astăzi, aici, despre zâmbet/surâs. După ce am postat, mi-am amintit un film uruguayan, Whisky, premiat la Cannes în anul lansării sale, 2004. (Regia, Juan Pablo Rebella și Pablo Stoll)

E un film despre singurătate și minciuna din convenția socială.

Titlul nu are nicio legătură cu băutura, ci cu un stereotip de la fotograf. În clipa în care protagoniștii filmului merg la fotograf petru a poza în falși soț și soție, fotograful le cere să pronunțe „whisky”! Un omolog al lui „cheese” în spațiul anglo-saxon. Sau, ca să ne fotografiem românește, „zâmbiți, vă rog!”

Zâmbetul din fotografie e, adesea, mimat, împrumutat sau luat în leasing doar pentru dinți.