Tot mai mult sunt fascinat de generozitatea unei vechi definiții conform căreia Parlamentul e locul unde poporul bea șampanie prin reprezentanții săi.

Așa e, doar cu o nuanță importantă: poporul bea, ca prostul, din sticlă. Care sticlă? A televizorului! Mai precis: a OTV-ului, prin gurița poporanul Dan Diaconescu.

Fiindcă așa am  înțeles eu de la Dan Diaconescu oltchimia licitației de la Oltchim: luăm de la popor și dăm tot la popor.

Ceea ce e cu adevărat alchimic, adică enigmatic.

Și aici lista misterelor e cam opacă: cum de căpușele Oltchimului sunt vioase și rumene, cum de nimeni nu spune nimic de eele, cum de ce nu a venit niciun ofertant serios?

În ceea ce privește cea mai bună ofertă, cea a lui Dan Diaconescu, eu am o singură neliniște: cum va ști să poarte de grijă sutelor de angați Domnul Dan dacă nici măcar dantura lui nu e îngrijită.?

Poate că o licitație publică cu strigare pentru molarii Domnului Dan nu ar fi de prisos.