Traian Băsescu – portret de etapă

Cât a fost președinte, Băsescu a semănat tulburător cu ciorba de burtă.

Vreau să spun că „religia” ciorbei de burtă împarte posibilii consumatori în două categorii mari, late și ireconciliabile: cei care o adoră și cei care o detestă. Consumatori neutri de ciorbă de burtă nu există, după cum nu au existat nici raportări neutre la Băsescu. Acest fenomen s-a modificat însă după ce Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni. Au apărut tot mai multe voci — dintre cei care l-au susținut chiar accentuat altădată — care i-au reproșat diversele ieșiri din ultima vreme, cu osebire pozițiile față de arestarea Elenei Udrea. Unora, printre care și moderatorului emisiunii de vineri seara de la Realitatea TV, O. Hoandră, asemenea abordări li s-au părut apostazii grave, trădări odioase. Cred că avem de-a face cu o neînțelegere de fond a problemei Băsescu, nu a așa-zisului „băsism”.

Intelectualii care l-au sprijinit pe Băsescu în cei 10 ani de mandat au făcut acest lucru nu pentru persoana Traian Băsescu, ci pentru instituția Băsescu. O instituție despre care, în momentele de cumpănă ale vieții politice românești, aceștia au considerat că a făcut ce a trebuit, a reacționat cum se cuvine la toate derapajele și a pus corect marea majoritate a diagnosticelor. (Mă așez și eu în lista asta, dacă îmi permiteți, pentru a nu fi acuzat de amnezii!)

Vă reamintesc, la capitolul diagnostice exacte: Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu, Norica Nicolai, Crin Antonescu, foști tovarăși de drum, sau Radu Duda. Tot ce a spus despre unii, încă de acum 10 ani, s-a adeverit cu vârf și îndesat.

Eșecul cel mai neplăcut, în relația cu personalitățile Românie, în opinia mea, a fost cel privitor la Regele Mihai. Știa foarte bine că Principele Duda era responsabil cu pesederizarea și voiculescianizarea Casei Regale.

Iar eșecul moral, în același registru, ar fi diabolizarea lui Vasile Blaga. Cel care, țin să reamintesc aici, a fost artizanul și al ultimei sale realegeri și al susținerii sale din referendumul suspendării.

Și, desigur, atacurile nedrepte la Monica Macovei!

Asta la capitolul negare. La capitolul supraapreciere, de două ori Elena. Și-a împins fiica cea mică să intre în politică, iar Elenei Udrea i-a întreținut impresia că va ajunge președinte al României. Dacă eroarea axiologică EBA este pe deplin explicabilă în cazul unui tată marinar care și-a văzut copiii o dată pe an, în cazul Udrea cred că a funcționat un complex mixt, tip Pygmalion-Geppetto. Numai că, din păcate, Galateei aruncate pe piață i se vedeau și sforile, și rumegușul…

Greu de suportat au fost și ieșirile sale nepoliticoase, chiar bădăranești. Cum a făcut și aseară, când a suprareacționat chiar și față de cine nu îl ataca. (În paranteză fie spus, cel mai tare l-a enervat la culme faptul că lui Gușă i se făcuse milă de el sau, mă rog, simula excelent acest lucru! Și, mai ales, știa că Gușă, la rându-i, știa!)

Toate aceste ultime reproșuri — evident gândite sau formulate și de susținătorii săi — își pierdeau din vehemență fiindcă Băsescu a fost suprapus imaginii Dușmanului de moarte al marilor hahalere: de la Dan Voiculescu, la Adrian Năstase, la Sorin Ovidiu Vântu, la Hrebenciu, Mazăre ș.a.m.d. Faptul că, în ultimele luni, DNA-ul nu a avut nevoie de binecuvântarea sa nu îi știrbește deloc din merite. Detractorii lui Băsescu nu pot nega schimbarea completă la față a Justiției în România și, atunci când spun că nu lui i se datorește asta, vă îndemn să rememorați toate inițiativele USL-ului minunat, ale PSD-ului de Antena 3. Nu știu unde am fi fost dacă nu striga Băsescu atunci. Dar vă îndemn și să reflectați la următorul paradox: ce sens ar fi avut să se împotrivească porcăriilor legislative ce avantajau infractorii dacă el ar fi știu de marele jaf al lui Udrea-Bica-Cocoș? În acest tip de reacție kamikaze, oare nu a acționat așa împotriva propriilor prezumtivi protejați? Întreb, nu spun că nu a știut. (În treacăt fie spus, după ce ne-a dat impresia că știe tot, acum aflăm că a știut tot numai despre adversarii săi, ceea ce îmi dă un sentiment de autodiscriminare…) De asemenea, tot pour la bonne bouche, vă îndemn să vă amintiți, de pildă, cum procurorii adriannăstasieni cătușau ciuvicul direct în sălbăticie, adică în stradă.

Dar, pentru mine, dovada cea mai clară că Băsescu nu a fost susținut sau admirat ca persoană a fost reacția de susținere a Domnului Pleșu în momente de cumpănă pentru Băsescu și nu numai. Care, spre deosebire de ambițioasa Doamnă Săftoiu, nu a încurcat borcanele și a separat persoana de funcție, de rol.

În fine, încerc să schițez un răspuns cu privire la „apostaziile” unor foști susținători, între care și articolul Doamnei Andreea Pora.

Opinia mea este că susținătorii lui Băsescu au fost/sunt de mai multe feluri și (fiindcă) provin din perioade diferite. O categorie a reprezentat-o nucleul dur, anticorupție, reprezentat, mai ales, de susținătorii Doamnei Monica Macovei. O parte din ei s-au pierdut odată cu despărțirea provocată a Dnei Macovei de Băsescu, o parte a rămas din cauza lipsei de reactivitate a Președintelui Iohannis. O altă categorie de băsiști este cea a intelectualilor vizibili mediatic. Ei au îmbrățișat cauza fiindcă Băsescu a saturat cel puțin două expectații: condamnarea oficială a comunismului și patronajul discret al Institutului Cultural Român, evident cea mai eficientă instituție diplomatică a României din toate timpurile. Din rândul acestor două categorii s-au recrutat și așa-zișii detractori recenți ai lui Băsescu. Fiindcă pariul pe Băsescu al acestor susținători a fost unul întemeiat pe valori, și nu pe angajamente. Iar distanțarea de Băsescu a devenit previzibilă încă din clipa în care acesta s-a despărțit de companionii de drum. Și iremediabilă în clipa în care Traian Băsescu a dat semne că nu mai este consecvent cu ceea ce el a dorit să pară. O asemenea reacție e de regăsit la finele oricăror relații pasionale, ceea ce indică limpede faptul că raportul iubire/încredere – dezamăgire  este direct proporțional. Nimeni dintre jurnaliștii sau personalitățile publice nu s-a arătat dezamăgit/ă de vreun Năstase, Geoană, Dan Voiculescu, Gigi Becali sau Ponta din simplul motiv că NIMENI nu și-a pus încrederea în ei. Dezamăgire a fost Domnul Emil Constantinescu, o imensă dezamăgire este Domnul Victor Ciorbea. În plus, acești intelectuali sau oameni de presă nu sunt în situația de a-și acoperi complicități murdare cu Băsescu, așa cum încearcă întruna antibăsiștii. Nici Doamna Andreea Pora, nici alți jurnaliști care critică acum poziții ale lui Băsescu nu sunt deloc în situația penibilă a unui — iertată-mi fie comparația! — Adrian Păunescu, rămas consecvent cu ceaușismul. Toți „băsiștii” au apărat atitudini politice ale lui Băsescu, nu pe omul Băsescu, în vreme ce Adrian Păunescu nu a ales să rămână legat de cadavrul lui Ceaușescu, ci a fost obligat la un asemenea gest de chiar slugărnicia faptelor sale.

În fapt, disprețul cu care unii jurnaliști îl aruncă peste scrisul celor care au apărat pozițiile lui Băsescu mai are și un avantaj mai puțin vizibil: le ascunde acuzatorilor iremisibila demisie morală cu care au întâmpinat, în numele urii față de Băsescu, instaurarea dezastrului numit USL! Le ascunde triumfalismul cu care au cauționat distrugerea ICR, destrămarea corpului diplomatic și consular. Sau cauționarea celui mai imund post TV care a adâncit iremediabil analfabetismul politic și ticăloșia populistă: Antena 3!

(Apropo de remarca lui Traian Băsescu de aseară, oricâte lucruri am putea reproșa Realității TV, asemănarea cu Antena 3 e și nedreaptă, și răuvoitoare, și antiproductivă! Ea se întâlnește tulburător cu adăugarea postului B1, de către useliști, de câte ori venea vorba despre derapaje. Or, cu excepția emisiunii lui Banciu — un antimodel de deontologie jurnalistică –, execuții publice, atacuri în haită sau isterii, nu am văzut la B1.)

Nu în ultimul rând, aș vrea să le adresez o întrebare retorică celor care se miră de „inconsecvența” actuală vizavi de Băsescu. Ați auzit, citit, văzut vreo umbră de reproș adresat/ă lui Dan Voiculescu în gurița unui Gâdea, Ursu (până aici se potrivește diminutivul!), Badea, Ciuvică, Grecu? Nu? Păcat. Poate că atunci ar deveni nițeluș, foarte nițeluș credibili. Până atunci, sunt doar slugi.

Iar la final, o calmă constatare despre emisiunea de la Realitatea TV:  Dom Președinte are sistemul nervos tot mai nervos.

 

Ce a pățit elanul lui Antonescu. Animalul cu acest nume, firește!

Așadar, Domnul Crin Antonescu a anunțat că nu va candida la președinția României!

Probabil că și-a pierdut elanul.

Dacă ne-am fi aflat în țăril nordice, am fi avut de-a face cu ceea ce se cheamă „fuga elanului de acasă”. Iar soarta acestui bonom animal de tracțiune ar fi fost acolo mult mai ușoară, fiindcă nici în Finlanda, nici în Suedia, Norvegia sau Danemarca nu există „elanul comunitar”, cum sunt câinii la noi.

Cu alte cuvinte — permiteț-mi să aberez puțin —  elanul pierdut acolo ar fi fost repede inclus în diverse proiecte de reconversie emoțională.

La noi, la români, pierderea elanului e semn că umbli deja după potcoave de cai morți.

Fiindcă, observ cu o ușoară ironie, domnul Antonescu a pierdut, pe rând, următoarele:

Cotroceniul, USL-ul, alegerile europene, partidul, cognomenul Căcărău, candidatura la Cotroceni.

Dintre toate, o definitivă reușită de prestigiu: nu mai e alintat cu sinestezicul Căcărău!

Poate că pentru asta asta a meritat să le piardă pe celelalte…

 

P.S. Pentru cititorii mei finlandezi, traduc: cognomen înseamnă poreclă; sinestezic e ceva de felul: sunetele au miros și culoare, dar și invers!

 

Centaurul Crin, excelent în patru labe, lamentabil biped

Mărturisesc, nu îmi plac judecățile sugrumate de tiroidă. Mai mult decât atât, le privesc de departe, cu neîncredere și melancolie.

De-a lungul vremii am fost speriat de cum absolut tot ce spun sau fac adversarii devine, automat, penibil, jegos, fără valoare, în timp ce absolut tot ce fac amicii ideologici e, la fel, aureolat de superlative.

Drept pentru care am să scriu că îmi place gestul Dlui Crin Antonescu de a demisiona din funcția de președinte al Senatului.

Știu, mulți dintre prietenii mei cu USL-ul în  gușă (o categorie în care mă includ automat) or să cârtească interjecțional mârâind: omu știa că va fi suspendat, așa că nu a fost niciun gest de onoare Fals! Animalul politic român are evident comportament de muribund: speră până la ultima secundă!

Cât despre interesanta prestație a Dlui Antonescu de la Antena 3, aici, pentru mine, dezastrul e total. Fiindcă intră în aceeași logică prin ricoșeu care a otrăvit viața politică românească: dușmanul dușmanului meu ar fi prietenul meu!

Or, aici — adică dincolo de flegmele iritate pe care i le-a expediat Dlui Gâdea — Dl Antonescu a oferit un ultim și definitiv testimonial despre ceea ce înseamnă „filosofia ciolanului”. Dl Antonescu nu regretă nimic din dezastrul politic făcut României, nu a înțeles nimic din separația puterilor în stat, și — lucrul cel mai grav — nu a înțeles că el nu s-a aliat cu un Ponta, ci cu un perfect sistem mafiot de distrugere națională.

Radu Mazăre: un „idiot” a cărui constanță de „prost” face mereu valuri

Cuvântul „prost” din limba română se aseamănă cu „idiot” din limba engleză: prost înseamnă și „om simplu, de rând”, „ignorant”, ca și „idiot”.

Vă mai amintiți, sper, faimoasa replică a lui Vodă Lăpușneanu „proști, dar mulți”.

Literatura saxonă de specialitate e plină de „Idiot’s Guide” din diverse domenii. de la computere până la alimentație sau cine mai știe ce.

Ideea de bază e că în asemenea cărți pentru „idioți” se face o alfabetizare în domeniul respectiv  și se explică pe înțelesul tuturor.

(http://www.barnesandnoble.com/s/?series_id=157674)

Nu știu dacă nu cumva ar trebui un Ghid al Idioților și pentru vocabularul limbii române pentru „idioții” din toate domeniile.

Fiindcă, de pildă, Domnul Radu Mazăre a eructat astăzi un enunț războinic la adresa lui Crin cu privire la declarația de avere, declarație din care spicuim:

“… la cum cunosc eu populația liberală și libertină a Constanței, nu va vota un președinte care susține așa ceva”.

Dacă un cititor superficial ar putea conchide că libertinii sunt un fel de tineri liberali fenechiști ce fură transformatoare în cluburi și discoteci, ei bine, se cam înșală.

DEX-ul ne indică sensuri ce nu se potrivesc deloc cu liberalismul, dar se potrivesc ca o mănușă de scafandru social-democrat cu activitatea primarului Mazăre:

LIBERTÍN, -Ă, libertini, -e, adj. (Adesea substantivat) Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat. – Din fr. libertin, lat. libertinus.

 

Zgonea și politicienii Fanta Pink Floyd

Apariția lui Zgonea alături de Roger Waters poate părea una dintre cele mai cacografice imagini din România postcomunistă.

Nu e deloc așa!

Dacă în politica românească sunt doi politicieni care au dreptul să fredoneze, pe bune, alături de Rogers Waters „We don’t need no education”, ei bine, dumnealor ar fi exact șefii Camerelor: Crin Antonescu și Valeriu Zgonea.

De ce?

Fiindcă amândoi ar fi fost cam repetențoi, după cum scrie negru pe alb „Libertatea” în numărul din 28 ianuarie a.c.:

„Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea şi-au încheiat studiile universitare abia după 7 şi, respectiv, 8 ani de chin.”( http://www.libertatea.ro/detalii/articol/repetenti-facultate-valeriu-zgonea-crin-antonescu-432438.html#ixzz2dHZ2Co4P)

La 15 ani de facultate ai bulibașilor sistemului bicameral românesc, ne-am fi putut cu ușurință permite un sistem tricameral.

Și cu regi, nu cu președinți, ca să-i facem în ciudă lui Voicu Mădălin care, zilele astea, face primul lui proiect de lege nu pe note, ci după ureche.

Ăla cu interzicerea regilor în tandem și păstrarea împăraților singuri.

De ce domnul Crin Antonescu nu prea e orator

Am auzit admiratori și detractori ai lui Crin Antonescu rostind despre liderul liberal, la unison, o prostie: Crin este un bun vorbitor, un bun orator.

Sigur că, în comparație cu Valeriu Zgonea, Ion Ghișe sau alți fonfi din toate partidele, Antonescu e o lumină.

Problema este că arta vorbirii, adică aproximativ retorica, se bazează nu doar pe cuvintele mai mult sau mai puțin potrivite, nu pe diverse figuri de stil, ci pe un conținut real prezentat cu elocință, persuasiune, memorabilitate. Cu alte cuvinte, nu poți fi un bun orator în afara  adevărului, în afara sincerității, în afara realității.

Domnul Antonescu, din păcate, exersează mereu același tip de discurs inflamat și inflamant, fals patetic, hiperbolizant, cu o risipă de adjective care, adesea, eșuează în ridicol, cu fraze lungi, cu un ritm al frazei lent, previzibil și, deci, plicticos. Domnia sa este un neobosit vocalist al unor fade repetiții mecanice, fără nicio valoare persuasivă, un emițător de cuvinte plate, un proprietar de vocabular gri, un constructor de enunțuri al propozițiilor fără a avea știința fină întrebărilor retorice ori a exagerării graduale.

Dacă nu mă credeți pe cuvânt, o să citez un fragment din discursul rostit la Congresul PSD-ului unde, cum știți, avea toate motivele să fie puțin agresiv din cauza a ceea ce el a numit „reevaluare a lui Băsescu”:

„Mulţumesc în numele PNL pentru tot ceea ce am construit împreună, pentru bătăliile extraordinare pe care le-am dat împreună, pentru tot ceea ce vom face de acum încolo împreună. Nu ar trebui să uităm ce am făcut împreună, că în momentele cele mai grele pe care le-am trăit în 2010, 2011, 2012 ne-am avut de multe ori ca fraţii şi aceste lucruri nu ar trebuie să le uităm niciodată.”

Un bun orator, în primul rând ar fi segmentat fraza în enunțuri scurte, dinamice, cu impact:

„În numele PNL, sunt aici pentru a vă spune așa: Mulțumesc! Mulțumesc pentru tot ceea ce am construit împreună! Mulțumesc pentru bătăliile extraordinare pe care le-am dat împreună! Mulțumesc, da, ca semn al încrederii mele, pentru tot ceea ce vom face împreună de acum încolo! Nu vreau, nu pot și nici ar trebui să uităm ce am făcut împreună! Nu se cuvine să uităm că, în momentele cele mai grele, pe care le-am trăit în 2010, 2011, 2012 am fost împreună ca fraţii! Da, exact aceste lucruri nu ar trebui să le uităm niciodată.”

Discursul său, evident nepregătit, e un discurs care, citit poate fi la marginea unei îngăduințe stilistice. În regim de oralitate, e un dezastru, fiindcă lizibilitatea enunțurilor (capacitatea unui text de a fi înțeles la o primă lectură sau audiție) e minimă. Ca să nu mai vorbim de fractura logică a mulțumirilor anticipate! În politică, o asemenea naivitate se poate explica așa: e ca și cum ai mulțumi funcționarei de la un ghișeu  al Loteriei Naționale pentru că vei câștiga marele premiu.

Sigur că acest fragment nu e mostra cea mai nefericită pe care puteam să o aleg. Ne amintim celebrul său angajament într-un discurs mereu citat în care domnul Antonescu era „frate” nu cu codrul, ci cu profeția electorală:

„Eu nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi nouă milioane de români curați, în lumină, în picioare.”

Meditând nițel la cele 9 milioane de români, ne și imaginăm cum toți votanții ar fi fost taman ieșiți de la duș, spreiați, cu un neon îndreptat special înspre ei și refuzând statul jos sau, cum se spune în Oltenia, statul ciuci. Trei atribute penibile – „curați, în lumină, în picioare” – ce bau buzna mai degrabă dinspre discursurile unui Cațavencu!

Domnul Antonescu, de asemenea, obișnuiește, să vorbească tot mai des despre „popor”, „români”, „noi”, „voi”. Exact subiecții preferați ai demagogiei propagandistice comuniste.

Jurnalismul modern ridiculizează un asemenea discurs atrăgând atenția că, vorbind despre Everybody, vorbești despre Nobody!

Sigur, într-un exces de cuvinte – după cum spuneam – ce trimite la un clasic articol scris de Titu Maiorescu acum o sută și ceva de ani: Oratori, retori și limbuți. Sau la Beția de cuvinte.

Într-o formulă a lui Sir Winston Churchill, Domnul Antonescu reușește o performanță rară: concentrează minimum de informație în maximum de cuvinte!

Lily Antonescu, în engleza unei cărți de vizită provizorii

Gestul fostului vostru interimar, Crin Antonescu, de a-și face cărți de vizită cu titulatura de președinte interimar mi se pare, dincolo de ridicol, simpăticuț și ușor hazliu.

Ceea ce sare în ochi (http://www.agenda.ro/crin-antonescu-si-a-facut-carti-de-vizita-de-presedinte-interimar-al-romaniei/259876) este că, deși textul este scris în engleză, numerele de telefon nu au prefixul României!

Ceea ce poate da prilejul unor speculații ciudate. Cum ar fi faptul că o asemenea bucată de carton poate avea valoare de circulație doar prin mediile anglofone din România, cum ar fi ticiării de gimnaziu ori de liceu din Tulcea sau București.

Suspicionez un oarecare neaoșim și din faptul că floralul prenume Crin a rămas genuin, în locul unui Lily Antonescu, de pildă, într-o traducere exactă, însă foarte indecisă la sex.

In fine, istoria cărților de vizită buclucașe e destul de bogată în spațiul literaturii române și, pour la bonne bouche, amintesc aici gestul lui Geo Bogza de a-și fi tipărit o carte de vizită după un proces de pornografie (Poema invectivă) cu următoarea inscripțiune: Geo Bogza, achitat.

Dar, ca să nu credeți că fac aici o comparație între Bogza și Antonescu, am să vă reamintesc că, în timp ce Bogza a jucat Cartea Oltului, Antonescu a mizat totul pe Cartea Voiculescului. Sau, poate, Antena invectivă.

O erată la comunicatul Ambasadei SUA la București cu privire la decizia CCR

1. Ambasada SUA la București  a declarat, după pronunțarea CCR de astăzi: „Decizia Curții Constituționale vorbește de la sine”.

2. Fiindcă USL-ul, în mod particular președintele foarte interimar Crin Antonescu, a criticat dur ambasada SUA la București în procesul suspendării lui Traian Băsescu, îmi pare bine să constat că propoziția Ambasadei SUA la București ar putea suna chiar așa: „Decizia Curții Constituționale vorbește de la mine”.

Deocamdată, Ponta își ține capul pe umeri

Scriam, cu câteva ore înainte, că fotografiile cu Mona Pivniceru în Audi-ul năstasiot au un miros ciudat.

Miros a trădare. Se pare că RTV a trecut de partea dură a USL-ului, adică de partea lui Antonescu.

„Jurnalul național” îl atacă furibund pe Victor Ponta din cauza unui cuvânt ce produce frisoane teribile în USL: coabitare (http://www.jurnalul.ro/editorial/victor-ponta-ti-e-frica-sau-ai-innebunit-621259.htm)

Se pare că Dan Voiculescu și Crin Antonescu sunt, în acest moment, mai apropiați ca niciodată. Ceea ce, pentru liderul liberal, pe termen scurt, e explicabil, dar, pe termen lung – catastrofal.

În vreme ce Crin Antonescu își joacă efectiv ultima lui carte, Dan Voiculescu nu e neapărat disperat fiindcă, în funcție de alegeri, are șansa de a intra, din nou, în tot soiul de combinații.

Dacă Antonescu însă pleacă acum de la Cotroceni, el nu va mai reveni în veci acolo, candidatul USL numindu-se din secunda 2 fix Oprescu.

Pentru Ponta, dimpotrivă, eșecul debarcării lui Băsescu nu va avea neapărat vreo repercusiune majoră.

Cred că, în acest moment, Victor Ponta a înțeles foarte bine ceea ce i-a spus dirigintele Gordon. Ca, de altfel, și Băsescu, a cărui guriță a mult mai tăcută decât de obicei.

De observat, tot în acest context, că, în ultimele zile, Ponta nu a ieșit cu nicio declarație belicoasă cu privire la europeni sau americani. Ba chiar nu a făcut nimic din ce așteaptă voiculescienii să facă.

Are o carieră în față și a aflat, în fine, că, printre cei care NU au votat se află și Tanti Merkel.

Singurul lucru care ar complica puțin situația ar fi dacă Angela NU a votat în județul lui Dragnea.

 

Ce se vede cu ochiul liber la anunțarea rezultatelor oficiale

1. Cel mai prost a ieșit din acest referendum nu USL, ci UDMR. Procentele din Harghita și Covasna sunt nu pentru Băsescu, ci, mai ales, împotriva UDMR-ului.

2. Al doilea pierzător e USL, fiindcă a făcut o campanie și o presiune inimaginabile cu un rezultat ridicol față de cheltuieli.

3. Victor Ponta fiindcă a dat vina pentru votul maghiarilor pe Viktor Orban, ceea ce e impardonabil.

4. Dacă referendumul e invalidat, Antonescu va pierde nominalizarea la președinție și USL se va destrăma.

5. Al treilea pierzător e Casa Regală fiindcă a tăcut cu Radu Duda în coastă.

6, A câștigat Biserica Ortodoxă fiindcă nu a ieșit cu niciun mesaj, spre deosebire de Biserica Unită care a îndemnat la vot!

7. PDL-ul, care nu mai avea aer, a fost sculat din morți de două glande tiroide:  cea a lui Victor și cea a lui Crin.

8. Băsescu nu a câștigat nimic. Doar a reintrat în cărți.