Campania electorală a început. Spațiile de afișaj, stațiile de transport în comun, blocurile sunt „împodobite” cu semioameni în costum de mort, la cravată și, mai ales, în pline crampe de naturalețe.

Unii se uită la noi amenințător, alții ne ciuruiesc privirea cu degetul arătător, alții se imaginează Jemși Bonzi ori, pur și simplu, sunt ocoliți definitiv de farmec.

Fotografii de campanie îi chinuiesc pe crucea alegerilor mai abitir decât pe suspecții de crime. Și ei, și candidații, cred că, pentru campaniile electorale,  se cuvin poze cu statui, cu morți bine îmbrăcați. Niciunui candidat nu i-a trecut prin cap o idee extrem de simplă: fotografia de campanie să fie nu una regizată, ci una autentică, din viața de zi cu zi. Cu familia, cu prietenii, într-un momet fericit al existenței lor. Într-un moment autentic, adică.

E greu să votezi pe cineva cu inima toată dacă, încă din fotografie, candidatul/candidata minte și încearcă să fie altceva decât este cu adevărat.

Viu/vie, netrucat/netrucată, sincer/sinceră, așa cum e!