Traian Băsescu a fost și rămâne nu doar un important protagonist al vieții politice românești, ci, mai ales, unul VITAL.

În calitatea sa de om politic, Băsescu nu a avut nicio umbră de ezitare, în vreme ce, în calitatea sa de de persoană fizică privată, a fost — spun adversarii săi — o antologie de prăpăstii mai mult sau mai puțin digerabile: golănaș, curvar, șmecher, cinic răzbunător.

Le accept pe toate. Doar că observ următorul contraexemplu: Emil Constantinescu se pare că a fost un personaj mult  mai aproape de ștacheta pe care intelectualii antibăsiști o adulmecă atunci când, antiseptic, se apleacă în ogorul ideatic al anilor 1996-2000. Numai că Dl Constantinescu s-a dovedit a fi doar un universitar onorabil ieșit lamentabil pe ușa din dos a istoriei NOASTRE. În vreme ce, în politică, tre să ai următoarele organe în dotarea fiziologică: scuipați, coaie, sulă și bombeu.

Cât despre contramodelele la care salivau aceiași fini democrați, am constatat cu stupoare și demisia năucitoare a lui Crin Antonescu din fruntea PNL.

L-am văzut și pe acest amoebus viridis al liberalismului, Călin Popescu Tăriceanu, în ce inconsistență morală se scaldă.

Nu-i așa că l-ați înjurat pe Băse atunci când l-a atacat pe aristocratul Călin? Ei bine, și eu l-am înjurat pe Băse atunci. L-am înjurat și când l-a jignit pe Rege. L-am înjurat și când a promovat-o pe fiică-sa la europene sau când a susținut-o pe Elena Udrea ca pe o iubită de la 20 de ani.

Dar astea, toate astea au legătură nu cu Președintele Băsescu, ci cu omul, marinarul, tatăl. șoferul, bărbatul Băsescu.

Președintele meu, Băsescu , a fost proamerican agresiv, indubitabil și clar în vremuri în care sirenele useliste cântau (Bei)Jingle Bell cu peruci de păr al ursului putinian în paharul de vodcă și mângâiau pechinezul.

Președintele meu, Băsescu, a fost bărbat atunci când guvernul lui Boc a trebuit să taie salariile și a luat asta asupra sa.

(Ca să înțelegem despre ce este vorba, ar trebui reamintit mereu că PSD-ul de după Ion Iliescu a decăzut, dintr-un partid de bărbați, într-un partid (partidă) de gineri!)

Președintele meu, Băsescu, a ținut piept tuturor toxinelor politice carcerale, de la  Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu până la marii liberali ce, acum, ornează zăbrelele cu lâna lui Gigi Becali.

Singurul lucru care mă îngrijorează cu adevărat este că, în toți acești ani, nu am găsit niciun român care să mă des-băsizeze.

Chiar îmi doresc să reușească asta neamțul Iohannis.