Un triumf al Securității: Partidul Ambidextru Român

Cuvântul „ambidextru” este un neologism ce s-ar traduce așa: „persoană care se servește de ambele mâini cu aceeași îndemânare”. E un fel de confuzie a ierarhiilor fiziologice ale omului obișnuit fiindcă acesta, de regulă, folosește fie dreapta, fie stânga într-un mod preferențial.  Nedrept e faptul că, etimologic, „ambidextru” înseamnă „cu ambele mâini drepte”, ceea ce nedreptățește evident partea stângă. „Dexter”, „dreapta”, a ajuns într-un cuvânt neologic ce înseamnă „îndemânare”, în vreme ce cuvântul „stânga” are o presă proastă: e sinistră, tot etimologic.

În plan ideologic, simplificând la maximum, stânga e a celor mulți, a celor nedreptățiți de soartă, o „religie” a etatismului și o erezie a egalității; dreapta – o ideologie a celor puțini, a celor bogați, o asumare dar și o provocare a ierarhiilor.

În teorie, cam așa ar trebui să stea lucrurile. În practică însă, viața politică românească – mai ales în ultimii ani – exprimă o confuzie la marginea schizofreniei.

Stânga e clubul (in)select al celor care au privatizat, la ordin! economia românească, dăruindu-ne, cu genererozitate, o listă de 500 de milionari prin intermediul cărora noi, românii, ne bucurăm de concedii exotice, de mașini de colecție, de raliuri, femei frumoase, caviar ș.a.m.d.

Cum știți, din FSN s-au desprins două partide : PDSR și PD, cel din urmă devenind, relativ recent, peste noapte, de dreapta!

PSD-ul a avut, acum câteva zile, un Congres extraordinar… mitologic. (Am scris despre asta aici http://marceltolcea.ro/adrian-nastase-celula-de-baza-a-psd-ului/)

Un congres așezat sub o siglă din Ilf și Petrov: 120 de ani de social-democrație!

De fapt, sunt 14 de când PDSR-ul lui Iliescu a intrat pe ușa din dos a social-demcrației europene prin gestul unei cozi de topor (mâner de briceag), Alexandru Athanasiu, lideul PSDR-ului creat de Sergiu Cunescu, un autentic social-democrat!

Sigur că PSD-ul, în afara milionarilor/miliardarilor din vitrină, are și câteva tente social-democrate: câțiva dintre membrii săi au cunoscut nemjlocit viața celor obidiți. Cum este și cazul lui Adrian Năstase și, recentissim, al lui Cătălin Voicu. Care, din salariile lor sau din târtițele Găinii de Cornu, au îmbogățit bugetul țării cu fix un milion de euro!

De răsunet internațional a fost/este și acțiunea domnului Ponta al cărui doctorat, iată, a „naționalizat” referințele critice din lucrările de doctorat!

O altă dimensiune social-democrată, de netăgăduit de data asta, e grija a față de cetățenii cu handicap la diplomă pe care Partidul i-a propulsat și, mai apoi, le-a pus botox în CV cu diverse : licențe, masterate, doctorate, toate la kilogram!

Cât despre confuziile dreptei, să ne reamintim stupoarea anilor 90, când liberalii intrau la guvernare alături de PDSR,, numind la Justiție un Quintus dovedit, ulterior, turnător!

Asta în vreme ce PNȚCD-ul, de fapt Domnul Coposu, era scuipat din toți bojocii ai noii haite ce confisca România.

Cooptarea PNL-ului la guvernare, atunci, mă tem, era primul semn că Securitatea pregătea o opoziție de operetă și, pe cale de consecință, un simulacru de democrație.

Lucru încoronat de Dinu Patriciu și reîncarnat de formațiunea USL, o veche, nouă ambidextră formațiune a Securității.

Nici nu mai are vreun rost să scriu aici că PLN-ul de astăzi e un SRL prezidențiabil, nici nu mai are rost să scriu că naivitatea cu care privim așa-zisele contre dintre Ponta și Antonescu nu sunt decât puseurile tiroidiene ale unor păpuși ce au ca misiune să confiște totul, absolut totul, și să aibă grijă ca Justiția să fie un leucoplast al Puterii, iar presa, un pudel de pază al democrației!


Acest articol a fost publicat în Fără categorie, Pamflet și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Un triumf al Securității: Partidul Ambidextru Român

  1. Lucian Budacov spune:

    Tare mi-e teama ca “stanga” si “dreapta” romanesti au iesit ambele de sub aceeasi pulpana a Anei Pauker and Co. Nu vi se pare ca sunt cam multi fii si nepoti ai echipei sovietice de atunci? “Lupta” lor politica de acum nu seamana cu vechea lupta dinte GPU/NKVD si GRU (Serviciul de Informatii al Armatei Sovietice), dintre Securitate si Directia de Informatii a Armatei Romane, dintre Securitate si Militie etc? Cam asa probabil ca se mai bat intre ei pe vreun copan fraged de miel si lupii cand dau atacul la vreo stana.
    Stanga si Dreapta politica din tarile civilizate se revendica dintr-o traditie. De unde traditie la noi? De la Ilf si Petrov?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *