Mi-am început gazetăria scriind despre sport, mai precis despre fotbal.
Eram corector la un ziar din Timișoara, „Drapelul roșu”, înainte de 1989, când era greu să scrii ce gândești chiar și în sport.
Oricum, sectorul sport nu se compara cu alte domenii, unde textele erau igrasiate definitiv de limba și gândirea de lemn a propagandei comuniste.
Credeam, speram că, scriind despre sport, o să fiu (mai) liber. M-am înșelat.
Acolo, în mentalitatea devoratorului de sport, am descoperit un tip de gândire poate nu mai periculos, dar, în orice caz, mai intransigent și mai toxic: gândirea fotbalieră. Care se poate rezuma așa: ai noștri sunt cei mai buni; ai noștri nu greșesc niciodată; când pierdem, arbitrii sunt vinovați; suntem furați; toți au ceva împotriva noastră; adversarii din teren sunt dușmani pe viață și pe moarte și trebuie zdrobiți indiferent de mijloace.
Poate nu observați, dar suntem tot mai gladiatori în înfruntările noastre. Or, în luptele de gladiatori, nu există rezultat alb, de egalitate. Și nici victorie! Există doar UN supraviețuitor.
Gândirea fotbalieră e un creier care, în loc de craniu, are domiciliul permanent în tribună.
Gândirea fotbalieră nu nu vorbește, nu șoptește, cântă. Ea urlă, răcnește, scuipă, amenință, bate.
Spre deosebire de ideologie, care e apanajul vieții politice sau religioase, „gândirea fotbalieră” e omniprezentă.
Așa de pildă, părinții se raportează la copii în acest mod, grupurile etnice fac la fel, politicienii și susținătorii, ce să mai vorbim.
Să nu-i găsești absolut nicio scânteie de merit adversarului tău, asta mi se pare nu doar că ilustrează un asemenea instinct de tribună, ci chiar un deficit patologic. De sănătate mintală.
Poate că în virtutea unei asemenea delimitări am strâmbat din nas atunci când, de pildă, Traian Băsescu a dorit să își vadă fiica europarlamentar, când a fost mârlan cu unele jurnaliste, când s-a comportat mizerabil cu Regele Mihai (http://marceltolcea.ro/relatia-basescu-rege-a-trecut-prin-epoletii-de-colonel-ai-principelui-duda/) sau când a făcut exces de Udrea, când l-a îmbrățișat pe ridicolul Prin paul de Romania (http://marceltolcea.ro/de-ziua-republicii/). Cred că asemenea reacții sunt și un gest de protecție, fiindcă, în mod autentic, nu poți avea o relație de orice fel fără a simțo nevoia de a te delimita de unele gesturi ale unor personaje publice.
Dar am scris de bine, la vremea potrivită, și atunci când, de pildă, Ion Iliescu a semnat acordul Cer deschis cu Ungaria, în 1995, de fapt primul pas spre NATO și, să recunoaștem, momentul decisiv de ieșire din sfera militară a Rusiei.
Pe cale de consecință, iată, acum, sunt nevoit să recunosc un lucru pe care nu îl bănuiam prea curând: prin desemnările la Justiție, Victor Ponta a făcut exact ceea ce trebuia să facă.
Spre deosebire de Traian Băsescu care, cred, Nu trebuia să facă așa ceva!
Spre deosebire de Vasile Blaga care, la rându-i, cred, nu trebuia să facă ceea ce a făcut.
Spre deosebire de Elena Udrea care, cred, nu avea ce căuta acolo.
Spre deosebire de Crin Antonescu care, când vorbește, pare că citește sms-uri de la Dan Voiculescu.
Așadar, de câteva zile, sunt nevoit să constat că, pentru prima oară după mulți ani, nu mai „țin” cu nicio echipă din terenul politic!
Poate fiindcă, sincer, nu înțeleg!
@Eugen Chirovici
Scuze pentru acel Eugen în plus! Un lapsus calami impardonabil. Evident că știu cine sunteți, evient că îmi amintesc de întâlnirea de la Mirton, evidetn că îl cunosc și pe Eugen Ovidiu Chirovici. De Paștoi, vă trimit un e-miel.
Totuşi, să scuzaţi!, îndrăznesc şi un punct de vedere (comentariul meu la articolul Doamnei Monica Macovei), ca să aveţi o mostră de cum înţeleg eu ceea ce nu înţelegeţi Domnia Voastră:
http://www.monica-macovei.ro/blog/2013/04/06/nu-particip-la-sedinta-cnc-a-pdl/
Cred că v-aţi grăbit un pic, domnule Tolcea, când aţi scris; cred că între timp aţi înţeles. Inclusiv faptul că între gândirea fotbalieră (“creierul care, în loc de craniu, are domiciliul permanent în tribună”, cum inspirat, sugestiv şi nostim spuneţi) şi gândirea de Wimbledon, ca să zic aşa (cea care, în loc de craniu, are domiciliul în sferele cereşti), nu e o diferenţă de fond, ci doar de formă: şi una, şi alta o dau glorios în out când e vorba să identifice problema reală şi soluţia optimă. “Ce se-ntâmplă, părerea mea!”, vorba Văcăroiului.
PS: V-am răspuns pe blogul lui Biju în legătură cu confuzia pe care o faceţi – nu sunt Eugen Ovidiu Chirovici şi ne-am şi cunoscut, în urmă cu vreo şapte, opt ani, la un mir(ton)ific ciolan (cu varză, cu fasole, nu mai ţin minte 🙂 ) prin nu ştiu ce subsol de cârciumă din Timişoara… Bine, acum nu tre’ să vă bateţi pe frunte, că nu e obligatoriu să ţineţi minte toate celebrităţile care v-au sorbit cuvintele prin subsolul cu pricina 🙂
Aştept cu nerăbdare să vă înmânez premiul câştigat cu atâta dezinvoltură (ăla din boabe cu mucegai nobil, culese în buza lui decembrie şi care se cere pus pe masa omului când stă el şi se uită cum ninge decembre…). Să fiţi iubit!
Domnule Tolcea,
Atunci cand nu am fost de acord cu opinia dvs. mi-am permis, politicos si, atat cat am putut, argumentat, sa-mi exprim punctul de vedere. Dar de data aceasta nu pot decat sa-mi scot palaria. Concluzia dvs. este ceea ce simte o zdrobitoare majoritate a poporului roman, aceea ca nu mai poti tine cu nici una din tabere, ca “toti sunt la fel” si ca nici unul nu e bun. Si asta nu pentru ca unii nu ar fi mai instruiti, ori poae chiar cu ceva urme de buna credinta, ci pentru ca toata politica romaneasca da impresia unei lupte surde cu faulturi murdare, fara nici o legatura cu situatia tarii, cu problemele ei, cu rolul politicianului etc. Vedeti ca, de fapt, din discursul public chiar lipsesc cuvinte ca “libertate”, “democratie”, “drepturile omului”, iar cand se vorbeste despre “justitie” ea se confunda cu Kovesi, Morar, dracu’, lacu’, adica cu niste personaje care ar trebui sa se ocupe cu administrarea justitiei, nu cu jocurile de culise.
Si eu cred ca Ponta a facut bine ca a numit-o pe Codruta Kovesi unde a numit-o, dar nu pot sa nu regret faptul ca aceasta numire se datoreaza unui comandament extern, ca n-are nici o legatura cu competenta, cu vreun concurs cinstit, ori cu profesionalismul. Nu spun ca dansa nu ar fi profesionista, ci doar ca nu acest criteriu a contat in numirea ei, ci bunele relatii cu stapanii de la Bruxelles. Care-i diferenta dintre numirea vreunui dregator fanariot cu porunca de la Stambul si aceasta situatie?
P.S. nu stiu ce contracandidati si-au depus dosarul pentru acelasi post, nici ce performante a avut Codruta Kovesi in functia de Procuror General, ori cat de obedienta e fata de “Cotroceni”, dar eu am auzit de Codruta Kovesi de foarte mult timp, din articolele stiintifice publicate in revistele de drept cele mai bune din tara, ceea ce o califica din punct de vedere profesional. As fi preferat ca ea sa-si castige postul (si, implicit, independenta) printr-un concurs dat in fata CSM – sectia procurori, eventual, si nu prin manevre subterane.