O coincidență aproape onirică a făcut, săptămâna aceasta, ca doi dintre intelectualii pe care îi admir să scrie despre vise: Andrei Pleșu, în Dilema veche, (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/vedenii-vise) și Vladimir Tismăneanu, în România literară (http://tismaneanu.wordpress.com/2011/10/26/despre-materialismul-oniric-lenin-stalin-hrusciov-si-visul-tovarasei-lazurkina/). Sigur că ambele articole sunt de citit și de … visat la ele. Cu ochii închiși, în cazul celui semnat Andrei Pleșu, cu ochii larg deschiși, în cazul celui semnat Vladimir Tismăneanu. Fiindcă, în cel dintâi, e vorba despre libertatea de rătăcire a individului, în timp ce în cel de-al doilea plasează instrumentalitatea visului sub semnul unui fratricid comunist. Profit de prilej și atenționez asupra unei minunat pasaj, dintr-un tratat vechi de 1600 de ani, al lui Synesius: ”Somnul se dăruie tuturor; este un oracol întotdeauna gata, un sfătuitor tăcut care nu dă greș; în aceste mistere de un gen nou, fiecare este, în același timp, preotul și inițiatul.” (Alexandrian, Istoria filozofiei oculte, p. 227)