Ca și fotbalul, handbalul, rugbyul, bancul de pești sau politica, furtul e un sport colectiv.
Când e individual, solo, singuratic, furtul se numește găinărie.
Din această pricină, legislația românească e în mare confuzie.
Cum poate fi comparat, de pildă, un HP (Hoț Parlamentar) cu găinarul Bebe Zefir din Babadag care, iarna trecută, a furat 5 kg de salam Victoria?
Evident, nu e nicio asemănare la mijloc, fiindcă Domnul Bebe nu a avut bani să își ia o televiziune și, pe deasupra, a mai fost și arestat, și condamnat. Dar condamnat la pârnaie adevărată, nu cu suspendare, ci cu jos-pendare. Poate fiindcă, din neatenție, nu a făcut parte din comisia juridică a Camerei Deputaților…
Ceea ce duce la o concluzie de o logică impecabilă: dacă vrei să furi, trebuie să furi accentuat, nemilos, zdravăn, organizat, neîntrerupt.
Ca să ai de dat la partid, la opoziție, la procurori, la judecători, la polițisti, la servicii, la avocați, la jurnaliști. La o adică.
Hoțul cu majusculă, cu gigantusculă e și politic, și apolitic, dar sigur e patriot, ortodox, generos și chiar echidistant.
Hoțul cu mega H e pe viață: fără concedii, fără pauze, fără accese de conștiință tâmpită.
Nu poți fi Hoț o lună, un anotimp, un mandate, nici nu poți fi doar „puțin hoț”, hoțuț.
Ceea ce arată că hoția e ca și graviditatea. (Femeia foarte puțin gravidă încă nu s-a născut dintr-o mamă și mai puțin gravidă.)
După cum Hoțul nu ar trebui să fie neapărat bănuit de o lăcomie acută, cronică poate. Nuuuuu!

Fiindcă ceea ce rămâne pentru El nu e prea mult, nu e nici măcar jumătate din ceea ce noi credem că știm că el a furat.

Fiindcă oamenii se schimbă și șefii se schimbă odată cu oamenii, după cum inspirat/expirat spunea un chestor încumetrit cu jumătate din Pușcăria Română La Zi. Așa că alți bani se duc după alți oameni. Care trebuie să trăiască și ei ceva.
Fără Hoț, furtul din România ar fi disperat, dezorganizat, amator și ridicol.