Din ”Dilema veche” aflu că, în 11 decembrie, se dansează chiar Ziua Internațională a Tangoului.
Borgesian încă din anii de studenție – când citeam povestirea Sudul abia după ce mă întorceam de la discotecă -, intuiam în tango cel mult un amestec ușor ridicol de noblețe și promiscuitate.
Fără îndoială că nu știam povestea bordelurilor din cartierele mărginașe ale Buenos Aires-ului, fix acolo unde s-a născut acest dans cu destinul colonizator al unui bisexuat, pasional Imperiu Roman.
După cum nici nu citisem Istoria Tangoului, repovestită de Borges în primul lui volum, Evaristo Carriego.
Fără aceeași îndoială că, acum, tot cu gândul la Inspectorul General al Păsărilor din Piața Centrală a aceluiași Buenos Aires, aș vrea să citiți o poezie pe care am publicat-o în Ochiul inimii, acum mai bine de 30 de ani:

TANGO

A fost odată ca niciodată un mărgean
într-o apă splendidă, dragii mei visători,
un bărbat aproape de 37 de ani al districtului O.
cînd miliardarul-mărgean se căsătorise cu o
cetăţeancă bogată născută simplu în Argentina
şi fusese, în prima ei tinereţe, regina unor
searate totale unde îţi place să nu mai fie aer
din 1000 de sărutate.
Asta era Delfina, singura fiinţă de la părinţii
aceia din pampă, care moşteni, o dată cu respectivele acareturi,
un cont imens într-o bancă
asemănător cu valul de spumă ce poate să-ntoarcă
plante şi om, laolaltă, cînd se rătăcesc în somn,
lîngă Poartă, fără să aibe vreme nici de prima lui
întrebare.
Cei doi au reuşit apoi să locuiască undeva
lăngă mare şi în primul lor an petrecut împreună
îşi făuriră o casă, o vilă, un sanatoriu sub deal
de unde cerul e dunga prea fină dintr-o furculiţă de-argint.
Cînd plouă.