Doi jurnaliști care există scriu despre niște minciuni transcrise de un jurnalist care nu există. Un fenomen care s-ar numi datul cu presupusul sau cu presupuța.

Să vedem, în ordine, despre ce este vorba.

Miercuri, în jurul orei 16, am fost sunat de domnișorul Ovidiu Mărăscu care, între altele, m-a întrebat dacă îmi simt amenințat postul de director al Muzeului de Artă. Probabil că Domnișorimea sa crede că USL-ul face numiri politice sau abuzive.

I-am răspuns că nu îmi simt postul amenințat fiindcă nu am făcut politică la Muzeul de Artă și, ca dovadă, unii dintre sponsorii cei mai importanți au fost Emil Cristescu și Ovidiu Tender. În articolul publicat în deBanat (http://www.debanat.ro/author/mihai-oancea/) un anume Mihai Oancea – personaj care nu există în civilie – scrie că aceștia mi-ar fi prieteni buni și că mă bazez pe ei. Nu am spus asta și nici nu am sugerat că nu aș putea fi schimbat. Pot dovedi acest lucru fiindcă la conversație a asistat un cunoscut avocat și prieten care, întâmplător, îi cunoaște foarte bine și pe Dl. Titu Bojin, și pe Emil Cristescu, și pe Ovidiu Tender. Cum se pot posta pe blog și fișiere audio, îl invit pe domnișorul Mărăscu-Oancea să posteze convorbirea noastră.

Pe baza acestei măgării, Tibi Kiss  – una din „luminile” jurnalismului deontologic de Banat – îl somează pe Titu Bojin să mă dea afară fiindcă, conchide Kiss-uțul, aș fi atentat la imaginea președintelui CJ Timiș. (http://tiberiukiss.wordpress.com/)

În fine, Herr V. Bota, după ce face aluzii la faptul că tatăl meu a fost primar în anii 70 la Jimbolia, conchide că am invocat prietenia celor doi dintr-o lipsă acută de caracter și conchide: „Iată că “stomacul” unora e atât de antrenat încât pot înghiți de la pietre la rahat!” (http://viobota.wordpress.com/2012/07/18/senzational-inna-si-tolcea-rup-gura-presei/) Apropo, ar fi bine ca social-democrația mătăluță să fie completată și de nițică gramatică în fraza pe care am citat-o!

Așa că, Viorele dragă, nu te obrăznici, te rog, și căcatăți de treabă!

Cu privire la activitatea mea la muzeu, nu cred că e cazul să explic aici despre ce este vorba, fiindcă, oricum, niciunul dintre cei trei nu au ( nu are!) pasiuni plastice dincolo de figurările de pe bancnote. Așa, în treacăt, lui O.M. îi amintesc de Premiul pentru Management creativ acordat de, surpriză, nu spun cine. Ca indiciu, dacă ar fi trăit în acea epocă, personajul ar fi fost pictat, nud, de Rubens. Cu toate riscurile asumate. De Rubens.