Ieri a murit primul om care a pășit pe lună. Neil Armstrong a plecat, la 82 de ani, după ceea ce medicii au numit „cumplicații cardiologice”.
Imediat după moarte lui au reapărut vechile teorii cu privire la faptul că celebrul pas gigantic pentru omenire din 1969 nu a fost decât un imens fals.
Coincidență sau nu, ori poate o ironie a destinului, ultimele zile au readus în atenție un alt Armstrong, poate la fel de celebru în SUA, Lance, marele ciclist.
Cu o zi înaintea morții lui Neil Armstrong, Agenţia Americană Antidoping (USADA) a anunțat că Lance Armstrong a primit interdicţie pe viaţă şi a fost deposedat de toate rezultatele sportive obţinute din 1998 până în prezent, între care şi şapte victorii în Turul Franţei.
Cu alte cuvinte, americanii au preferat să privească Adevărul în față și să alunge definitiv din istoria marilor simboluri americane un nume, o carieră care s-au clădit pe minciună.
Vă imaginați cumva că acest lucru ar fi fost posibil în România sau chiar în spațiul european? Poate doar în Germania și spațiul nordic.
Estul e plin de sportivi trucați, de fake-uri în materie de performanță, care au scăpat de controale sau care, asemenea celor din fosta RDG, au avut în spate o întreagă industrie a dopajului pentru vedetele propagandistice. (Despre URSS și Rusia de-acum, nu-mi răcesc nici măcat tastatura!)
Ei bine, nord-americanii nu suportă acest lucru și, pe cale de consecință, orice umbră de minciună e de îndată descoperită și dată în vileag.
Fiindcă, pur și simplu, mentalitatea omului de rând este așa construită.
Iată de ce plecarea lui Neil Armstrong spre cer mi se pare că încheie, mai degrabă, un episod, deopotrivă, triumfal și romantic.
Domnule Tolcea, cu tot respectul, nu sunt de acord cu aceasta comparatie. Vreau sa clarific de la inceput ca nu ma intereseaza adevarul in cele doua chestiuni – “a calcat Neil Armstrong pe Luna?” si “S-a dopat sau nu Lance Armstrong?”). Insa vreau sa fac o mentiune pe tema corectitudinii americane, sunt convins ca gresiti profund.
Cele doua cazuri comparate de dvs. nu suporta, de fapt, comparatie. Voi exemplifica foarte simplu, prin faptul ca aselenizarea a fost transmisa in direct, la TV, inclusiv in Romania. Lance Armstrong a tinut prima pagina in sectiunea sport a ziarelor americane doar cand a castigat al saptelea TdF. Pana atunci, batacii din baseball, baschetbalistii si fotbalistii din NFL tineau copertile, indiferent de evenimentele din ciclism. Si apropo de sportivii din marile sporturi americane, acestia sunt acoperiti de zeci de ani pentru testele antidoping picate, dar nimeni nu se sinchiseste, este o industrie prea mare si prea profitabila in jurul lor.
Apoi, aselenizarea face parte dintr-un razboi mult mai mare decat toata lumea ciclismului la un loc. Pana si azi, America s-ar decredibiliza complet daca ar recunoaste ca Neil Armstrong nu a ajuns vreodata pe Luna. In schimb, prin “dezbracarea” lui Lance Armstrong de toate realizarile sale in ciclism, America nu a pierdut nimic. Lance este singurul care a pierdut razboaiele lui impotriva altor dopati, intr-o lume bolnava de doping.
Cu alte cuvinte, daca “America” ar fi avut de suferit din cazul Lance Armstrong, nu ar fi existat un caz Lance Armstrong.
“America” ar avea de suferit daca ar spune ca Neil A. nu a ajuns vreodata pe Luna, tocmai de aceea, nu se va spune vreodata asa ceva in mod oficial, indiferent de adevar.
PS: Cu zece ani inainte de aselenizare, tehnologia oficiala de atunci nu permitea aterizarea cu succes pe luna (procent de reusita: 0.0017%). Cum a putut fi crescuta rata aceea la 90% intr-un timp atat de scurt (zece ani in stiinta sunt nimic, perioade de teste)?