Dacă, din titlul meu, veți presupune cumva că sunt pe cale a saliva, parfumat, cu privire la competiția dintre Elena Udrea și Vasile Blaga, vă înșelați.
Nici cariera politică a Doamnei Udrea, nici cea a Domnului Blaga nu mă înfioară prea tare. Am așteptat cu oarecare interes acest Congres numai și numai pentru a vedea câte voturi va primi Doamna Monica Macovei. Cu alte cuvinte, am fost curios să văd câți pedeliști vor vota împotriva Hoției. Ceea ce, tradus, înseamnă că am fost nerăbdător să văd dacă PDL-ul e capabil să dovedească – irefutabil (să iertați!) – că nu e un partid asemenea celorlalte: rapace, penitenciar, crocodilian.
Nu a fost așa! La 208-209 voturi din aproximativ 4500, e ca și cum ai da vina pe topping în cazul unei intoxicații cu înghețată.
Sigur că nu mă așteptam ca Doamna Macovei să câștige. O asemenea naivitate era exclusă din start. Doamna Macovei nu are nici avere și, mai ales, nu are niciun cadavru în pivnița Modroganului. Ceea ce vrea să spună că Doamna Macovei nu e șantajabilă, manipulabilă, obedientă și, pe cale de consecință, se află în total dezacord cu obiceiurile politice dâmbovițene. Într-un anume fel, acum, pot presupune acum că Doamna Macovei a fost un fel de transplant contra naturii, o aluniță regăsită buimac nu pe chipul formațiunii politice PDL, ci pe scalpul păros al acesteia. Un fel, o prezență decorativă ce colecta așteptările unui electorat intelectual naiv (uite un pleonasm!) și minoritar cantitativ, dar cu greutate la vocalize.
Principala mârâială cu privire la Macovei, de-a lungul anilor, a fost, mereu, că Doamna Macovei, din cauza naivității, nu este om politic, ci un naiv, ridicol, depășit om cu principii.
Or, în graba etichetărilor din logica prebacalaureatui, nu s-a înțeles că un om politic tocmai asta ESTE OBLIGAT să fie! Că asta constituie însăși esența lui!
Ca și cum principiile ar fi o rușine. Ca și cum politica ar fi știința răzgândirii prielnice.
Mă tem că lamentabilul eșec al PDL-ului în fața Doamnei Macovei e dovada definitiă, peremptorie a faptului că, în România, nu există o clasă politică, ci o mafie economică ce își trage infailibilitatea și seva din imunitatea parlamentară.
Iar pentru ca toate consecințele acestui Congres al PDL-ului să fie exprimate cu claritate aici, mi se pare onest să constat că FSN-ul anului 90 a reînviat întru gloria Securității lui Ceaușescu!
Si eu subscriu si ma bucur ca v-am citit, domnule Tolcea, desi nu sunt 100% de acord cu dvs. in privinta dnei. Macovei. Eu nu-i pot ierta lichelismul.
Sunt insa de acord cu concluzia dvs. cu privire la principii si la obligatia unui politician de a le afirma si sustine. Tocmai asta face diferenta, asa cum ati afirmat-o, dintre un om politic si un mafiot de joasa speta. Ba chiar, as spune, asta face diferenta dintre un partid adevarat ca institutie politica (n-avem noi asa ceva) si o gasca, o banda, un gang, mob sau cum i se mai spune. Tocmai aici este, consider eu, rana cea mai usturatoare, pe care ati pus degetul si ati presarat putina sare: cum sa vorbim de principii cand toata “clasa” politica (mai bine ii zicea “esalonul”, “celula”, “contingentul”, “septelul”) repeta cu mandrie ideea ca “numai boul e consecvent”. Ergo, EI, care nu sunt boi, ba chiar sunt “dastepti” nevoie mare, sunt liberi sa se intoarca dupa cum bate vantul, sa scuipe acolo unde au pupat inainte si invers, sa treaca dintr-o gasca (partide am stabilit ca n-avem) in alta gasca, sa penduleze de la “stanga” de hartie la “dreapta” de mucava. Cum sa cautati vreo idee, doctrina, principiu la un “partid” care a trecut intr-o singura zi de la stanga la dreapta, de la Internationala socialista la Partidul Popular si care ar putea face calea intoarsa in orice moment, daca interesele “politice” o cer? Pai domnul Caragiale degeaba a scris ce a scris?
Textul dvs. imi aminteste de un banc: intrebare la Radio Erevan: tovarasi, ce inseamna un eviationist? Raspuns: deviationistul este un membru de partid care merge neabatut pe calea lui, drept inainte, fara sa observe cand partidul o coteste la stanga sau la dreapta.
Deci, vedeti a deviationistii sunt periculosi?
Excelent! Aş fi fost mândru dacă aş fi scris eu cuvintele astea. Aşa că – primul omagiu la îndemână, domnule Tolcea – nu pot fi decât mândru că le-am citit! 🙂