Deocamdată, în România, singura instituţie care face diguri e DNA-ul.
La început mai mici, mai fragile, mai efemere — o reţinere de 24 de ore, cum ar fi –, dar, până la urmă, tot se înalţă câte un mic diguleţ.
Între ce şi ce, poate că întrebaţi. Între potopul de lăcomie al prădătorilor şi ce a mai rămas din România.
Tot se mai ridică băieţii ăştia câte un infarct, câte un puseu de tensiune, câte o spondiloză ovină (Becali, cum ar fi) între netulburatele flegme ale lotrilor naţionali şi frica de puşcărie.
Poate că dacă în primii ani de după 89 ar fi fost arestaţi câţiva dintre uriaşii tâlhari ai acestui popor, ciuma furatului din banul public nu ar fi fost astăzi aşa.
Adică firească, la vedere, ostentativă, provocatoare, umilitoare, îmbrăcată în haine scumpe cu miros de subsuoară de neam prost.
Nu ştiu ce au însemnat, în daune materiale, dezastrele naturale ce au lovit România în ultimii 25 de ani.
Ştiu doar că unele case au fost reconstruite, că drumurile au fost reparate, că pământurile şi-au revenit.
Dar mai ştiu că stupoarea sau dispreţul omului de rând în faţa acestui furt naţional s-a transformat, încetul cu încetul, în greaţă, apoi în frică, apoi în indiferenţă.
Iar apoi a sfârşit prin a deveni normalitate şi normă:
Eşti pus de partid ca să furi. Furi ca să fii apărat de partid. Furi mult ca să împarţi cu mai mulţi.
Şi că tot ceea ce ţine de structura profund umană a românilor s-a modificat, s-a stricat. Aşa cum se strică ceva viu: definitiv!
Or, în faţa unei asemenea realităţi ce vine mai cu forţă decât toate puhoaiele revărsate ale naturii, nu ai nici dig, nici refugiu.
Unii dintre români au plecat în Italia, în Spania, în America, oriunde au putut găsi loc de muncă şi linişte.
Alţii au primit acasă paşaport fără viză pentru Deznădejde şi Umilinţă.
Alţii au coborât definitiv în Tăcere. Majoritatea au domiciliul permanent în Sărăcie şi Boală!
O tristă ironie face ca galbenul, portocaliul şi roşul să fie şi culorile de cod ale dezastrelor naturale, şi ale celor mai mari partide care au ras, devastat, pârjolit şi confiscat România!
Popescu, un „sacrificat” de ochii lumii
Ar mai exista o diferenţă, de altă natură, de această dată, între cele două cazuri: despre Florin Popescu s-a scris – chiar şi înainte de 2012 – că nu era deloc uşă de biserică; în cazul Stan, nici măcar presa portocalie nu a găsit în perioada similară lucruri în neregulă.
Procurorii au cerut Camerei Deputaţilor aprobarea pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu. Se pare însă că această acţiune împotriva deputatului PMP este una de „ochii lumii”. Mai mult ca sigur, Florin Popescu a fost „ales” să fie „sacrificat” (el oricum nu mai contează în „economia” PMP-Băsescu, a devenit un pion minor) pentru a se arăta opiniei publice că DNA se ocupă şi de zona portocalie, nu doar de zona PSD şi PNL. Evident, de „peştii mari” din zona portocalie, DNA nu are nimic de spus.
PARALELE INEGALE LA …DNA. Acţiune împotriva unui baron PDL(Florin Popescu)Cum este tratat F.P. – omul lui Băsescu-Udrea si cum a fost tratat Ion Stan (PSD)
Acţiunea pornită acum împotriva lui Florin Popescu şi cea pornită acum 2 ani împotriva deputatului PSD Ion Stan, amândoi deputaţi de Dâmboviţa. Tratamentul aplicat este însă total diferit. Vă prezentăm diferenţele :
– DNA s-a pus în mişcare în cazul lui Florin Popescu la 2 ani de la „consumarea” faptelor incriminate.
– DNA s-a pus în mişcare în cazul lui Ion Stan IMEDIAT, în plină campanie electorală, Ion Stan fiind candidat în respectiva campanie electorală.
– DNA l-a invitat (telefonic sau în scris) pe Florin Popescu la sediul central.
– DNA l-a luat pe „sus” pe Ion Stan cu mascatii de rigoare.
– procurorii l-au încadrat pe Florin Popescu la „folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid. Aici sancţiunea este de la 1 la 5 ani închisoare.
– procurorii l-au încadrat pe Ion Stan la „trafic de influenţă”. Aici sancţiunea este de la 2 la 10 ani închisoare.