După alegerile locale scriam că PP-DD e un pericol mai mare decât centaurul uselist pe jumătate scopit și hemiplegic la om.

După defectarea lui Crin profeția mi s-a adeverit cu o precizie elvețiană: Ponta nu a reacționat așa cum ar fi trebuit să reacționeze orice creatură cu sistem nervos în dotare, ci a preluat modelul de euglena viridis al lui Dan Diaconescu: de fapt, nu s-a întâmplat nimic (decât la TV), așa că USL-ul merge mai departe în teritoriu.

Exact cum făcea, la București sau la Roma, Dan Diaconescu atunci când îi ataca pe ciocoiul Ponta și pe ceilalți ciocoi, iar în teritoriu pepedediștii se plasau în posteriorul călduț al USL-ului, recte (sic!) al PSD-ului.

O asemenea reacție poate fi calificată exclusiv în două moduri: cinism sau derealizare.

Dacă cinismul e aproape de înțeles în viața politică românească, cu derealizarea avem o problemă. Mai ales în cazul celor din vârful Puterii. Unde un asemenea diagnostic nu este o simplă consecință a excesului de putere, ci, mai ales, exprimă cu îngrijorare extremă premisele rodnice ale unei indiferențe colective. Mai brutal spus, semnul clar al unui autoritarism indiferent la orice norme.

Transpus în relația exprimată în titlu, cred că Victor Ponta a ajuns să creadă că el a îndeplinit sau e pe cale de a îndeplini toate promisiunile mirobolante ale lui Dan Diaconescu.

Iar acest declic s-a produs mai ales în clipa în care Antonescu l-a părăsit fiindcă exact în acel moment Ponta a avut nevoie de a se transforma dintr-un „reparator” al „urgiei pedeliste” într-un Messia al unei politici mântuitoare.

Pont știe foarte bine că, dacă ar fi recunoscut ruptura de Crin, parte din cioburile acestei rupturi i s-ar fi regăsit în electorat. Așa că el nu numai că nu a recunoscut nimic, dar și s-a plasat în afara acestei rupturi de care, cu seninătate, pare a nu avea știință.

E aceeași deteriorare a sistemului Google Maps pe care, cu exact aceeași sinceritate, și-o asuma și Dan Diaconsecu de la Vaticanul său intim, de buzunar.

În ceea ce privește promisiunile cu care V.V. Ponta ne ninge, am să vă ofer o pildă spre care am eșuat singur, sub ploaia de petale precoce:

Un fluture cu o singură aripă, atunci când nu poate zbura, poate pretinde măcar că se tutuiește cu absolut toate florile…

P.S. Euglena viridis este un organism monocelular ce face atât: se hrănește și se mișcă!