Mărturisesc, nu îmi plac judecățile sugrumate de tiroidă. Mai mult decât atât, le privesc de departe, cu neîncredere și melancolie.

De-a lungul vremii am fost speriat de cum absolut tot ce spun sau fac adversarii devine, automat, penibil, jegos, fără valoare, în timp ce absolut tot ce fac amicii ideologici e, la fel, aureolat de superlative.

Drept pentru care am să scriu că îmi place gestul Dlui Crin Antonescu de a demisiona din funcția de președinte al Senatului.

Știu, mulți dintre prietenii mei cu USL-ul în  gușă (o categorie în care mă includ automat) or să cârtească interjecțional mârâind: omu știa că va fi suspendat, așa că nu a fost niciun gest de onoare Fals! Animalul politic român are evident comportament de muribund: speră până la ultima secundă!

Cât despre interesanta prestație a Dlui Antonescu de la Antena 3, aici, pentru mine, dezastrul e total. Fiindcă intră în aceeași logică prin ricoșeu care a otrăvit viața politică românească: dușmanul dușmanului meu ar fi prietenul meu!

Or, aici — adică dincolo de flegmele iritate pe care i le-a expediat Dlui Gâdea — Dl Antonescu a oferit un ultim și definitiv testimonial despre ceea ce înseamnă „filosofia ciolanului”. Dl Antonescu nu regretă nimic din dezastrul politic făcut României, nu a înțeles nimic din separația puterilor în stat, și — lucrul cel mai grav — nu a înțeles că el nu s-a aliat cu un Ponta, ci cu un perfect sistem mafiot de distrugere națională.