I. L. Caragiale

 

Mitică

 

– Mitică… şi mai cum?

 

– E destul atâta: Mitică – de vreme ce şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni.

 

Mitică este bucureşteanul par excellence¹. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian.

 

El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv.

 

Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat şi plăcut în societate.

 

Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.

 

Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.

 

El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca:

 

“Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!”

 

sau:

 

“Viaţa este un vis, moartea o deşteptare!”

 

ori:

 

“Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini!”

 

Închipuiţi-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu!

 

Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, şi deşi şi-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă şi mai tare în genul uşor, picant şi ironic.

 

“În genul acesta, cel puţin, pot pentru ca să zic că nu am rival!” zice Mitică – şi cu drept cuvânt.

 

Exemple…

 

*

 

Când n-are tutun, îţi cere “o ţigară… suvenir”.

 

*

 

Când merge să se-mprumute cu bani:

 

– Unde ai plecat, Mitică?

 

– La vânătoare de lei.

 

*

 

Îi zici:

 

– Mitică, faci cinste?

 

– Nu pot, monşer, că mă strânge un ciorap.

 

*

 

Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea:

 

– De un an nu te-am văzut!

 

Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie.

 

L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaşte. După multă stăruinţă, şi-a adus în fine aminte cine sunt:

 

– Scuză-mă, neică – a zis Mitică – te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut!

 

*

 

Ceri într-o băcănie:

 

– Băiete, o ţuică!

 

– Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică.

 

*

 

– Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică.

 

– Merg… Ce se cântă?

 

– Relaş, în cinci acte!

 

*

 

Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică şi-l saluţi; el îţi răspunde amabil:

 

– Adio!

 

Îl saluţi la plecare; el îţi răspunde:

 

– Să-mi scrii!

 

*

 

– Ai parale, Mitică?

 

– Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.

 

*

 

– Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.

 

– Da, conaşule!…

 

– Atunci, du-te-acasă.

 

*

 

– Dă-mi cusurul², zic negustorului.

 

– Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur.

 

*

 

Un prieten ghindoc se-ntinde să-şi ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:

 

– Pune o coală de hârtie sub picioare!

 

*

 

Mitică zice despre un prietin destituit:

 

– L-a-naintat…

 

– …?

 

– L-a făcut inginer de poduri…

 

Şi când e în culmea vervei adaogă:

 

– …detaşat cu serviciul în Cişmegiu: dă muştele afară!

 

*

 

Te plângi lui Mitică de cine ştie ce; el nu vrea să te asculte, fiindcă “petiţie fără timbru nu se primeşte”.

 

*

 

La restaurant:

 

– Iaurt ai? întreabă el.

 

– Este…

 

– Dă-mi vreo câţiva centimetri.

 

*

 

În loc de “usturoi”, zice “vanilie sârbească”, în loc de “vin”, zice “flanelă de Drăgăşani”, şi-n loc de “bilet de bancă”, “poza lui Traian”.

 

*

 

Când pleacă pe jos, te invită:

 

– Hai, că te iau în dreapta.

 

*

 

Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul porneşte; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului:

 

– Opreşte! ţi-a căzut biciul!

 

*

 

Mitică stă cu mai mulţi prietini în colţ la Continental, pe Piaţa Teatrului. Un prietin salută şi sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe.

 

– Arde-l, birjar! strigă Mitică.

 

*

 

– În toiul alegerilor, unde-şi pune Mitică al meu candidatura?

 

– La Bucureştii-Noi.

 

– La ce colegiu?

 

– La colegiul al patrulea³.

 

*

 

Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică?

 

– Rădăcină de cleşte.

 

*

 

Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă puţin spuma; Mitică zice:

 

– Bea-ţi berea, că se răceşte.

 

*

 

La Gambrinus:

 

Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:

 

– Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuţă; vezi, dacă o găseşti mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacşiş.

 

*

 

– Câte ceasuri sunt, Mitică?

 

– Câte a fost ieri pe vremea asta.

 

*

 

– Apropo – zice Mitică – de câţi ani eşti?

 

– De… atâţia.

 

– Tocmai cât măgarul mitropolitului!

 

*

 

Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică. În loc de “s-o porţi sănătos!” îţi zice:

 

– Bravos! blană ai; acuma, junghi îţi mai trebuie!

 

*

 

– Ţi-aş face curte, domnişoară – zice Mitică unei tinere telegrafiste – dar vai! n-am curaj; ah! ştiu cât eşti de crudelă!

 

– Cum, domnule Mitică? de unde ştii?

 

– Parcă eu n-am aflat cum baţi depeşile!

 

*

 

Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa “moaşă militară”.

 

*

 

Trenul de plăcere merge-ncet; Mitică zice:

 

– A ostenit caii. Ori, mai bine:

 

– A uitat să dea grăunţe la cai!

 

Trenul se opreşte la o staţie; Mitică:

 

– A oprit, să le dea apă.

 

*

 

E polei. Cade un domn. Mitică strigă:

 

– Chegle-carambol!

 

Cade o doamnă:

 

– S-a rupt gazometrul!

 

Ş. cl., ş. cl., ş. cl.

 

Al dracului Mitică!

 

Note