Cuvântul ”piramidă” a sosit în viața mea adus de profesorul de istorie din Sânnicolau Mare. Copil fiind, pentru mine Egiptul se regăsea și în medicamentul pe nume Piramidon, despre care eu presupuneam că are virtuți magice.
Prin clasa a VI-a sau a VII, prietenul meu mai mare, Nuțu Petrașcu, mi-a făcut cunoștință cu Domnul Napoleon, inițial cetățeanul Bonaparte, astfel că am fost nevoit să știu pe rost toate bătăliile corsicanului, inclusiv cele de la Abukir și de la Piramide.
”Soldați, de la înălțimea acestor piramide patruzeci de veacuri vă contemplă!”, îmi sună și acum în ureche atunci când, prin Fâșia Gaza a Timișoarei, străluce dintele de aur al vreunui mameluc/ienicer autohton.
Dar, vai, de câteva zile, Egiptul, ca spațiu piramidal, se alătură sistemului vamal românesc.
Cu o precizre însă: în vămile noastre schengenabile, Sfinxul nu e jumătate om, jumătate leu, ci jumătate om, jumătate euro.

P.S. Excesul de culpabilizare a vameșilor poate fi și un simptom grav al vinovățiilor și frustrărilor societății românești. Și PSD-ul de televizor, și PNL-ul de televizor ar trebui să să stea pup și muți când vine vorba despre asta.

116 deputaţi ai Puterii au votat pentru justiție, iar 34 au votat împotrivă.
Poate că între cei 34 se află câțiva arestabili.
Poate că semnalul ăsta e și finalul de mariaj al independenților cu PDL-ul.
Sau, poate, chiar al UDMR-ului.
Fiindcă azi PDL-ul și-a pierdut rochia de domnișoară cu care părea îmbrăcată în lupta împotriva corupției.

În mod cert, Doctorul pesedist Brădișteanu – o figură de tristă amintire aici, la Timișoara – a găsit în inima lui Niculescu toată istoria rușinoasă a PSD-ului de dinainte și de după 1989: pete de spionaj extern, urme cafenii de la afaceri din America de Sud, licitații trucate, retrocedări penale, gineri afaceriști, trafic de influență ș.a.m.d.
Îmi pare rău, dar nu pot crede în boala lui Niculescu în ciuda tuturor evidențelor.
Singura operație adevărată a PSD-ului a fost cea pe buzunar deschis. Al nostru.
Iată de ce cred că Domnul Ponta e mult mai vârstnic decât îi dă voie buletinul, fiindcă nu face altceva decât să se solidarizeze cu un mai vechi trecut comunisto-securist și cu unul recent, populat de exemplare asemenea celui arestat-operat.
Știu foarte bine că în PSD există mulți oameni cinstiți și, în numele lor, mie mi-ar fi fost rușine să fiu solidar cu un asemenea specimen.
Detalii mai jos:

http://www.ziare.com/constantin-nicolescu/arestat/cine-e-constantin-nicolescu-si-de-ce-e-poreclit-vecinul-1072211

Nu sunt sigur că apetitul devorator al românilor pentru diminutivare e de blamat și, dacă nu cumva, acesta ar putea fi și semnul unei aparte, continue nevoi de a se împrieteni cu lumea palpabilă.
Dacă stai bine și te gândești, nu prea e mare diferența dintre Mioriță și Ciorbiță, ambele trădând o copilăroasă dispoziție de a se tutui afectiv cu realitatea.
Iată de ce am tresărit a surâs atunci când l-am auzit pe un X spunându-i cuiva că are de vorbit despre ”o chestiuță”.

Muzeul de Artă Timişoara și Muzeul Banatului Timișoara
Vă invită la vernisajul expoziției

Vernisajul va avea loc marți, 1 februarie a.c., orele 18,00,
în prezența E.S. Livio Hürzeler, Ambasadorul Elveţiei în România.

Expoziţia intitulată “De la primele scrieri la multimedia“ își încheie itinerariul — început în 2010 —la Muzeul de Artă Timișoara. Cu un succes răsunător obținut în țară, la muzeele din Deva, Sighișoara, Cluj-Napoca, Sibiu dar și peste hotare, la sediul mondial al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (Geneva), evenimentul se dorește o premieră absolută, atât din punct de vedere istoric, cât și tehnologic.

Organizată de Institutul Multimedia Româno-Elveţian şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, expoziţia este o reflecţie asupra a tot ceea ce a dezvoltat societatea comunicării de-a lungul veacurilor, în întreaga sa dimensiune şi diversitate istorică. Expoziţia aduce în atenţie o multitudine de secţiuni tematice a căror abordare evolutivă permite o înţelegere mai nuanțată a realităţii de la primele forme de comunicare ale umanității până la radio, televiziune, multimedia.

Evenimentul se bucură de înaltul patronaj al Ambasadorului Elveţiei în România,
Excelenţa Sa Livio Hürzeler, și al domnului Kelemen Hunor, Ministrul Culturii și Patrimoniului Naţional, desfășurându-se sub egida Ministerului Afacerilor Externe al României și al Institutului Cultural Român.
Curatorul expoziției este Domnul Dr. Laurent Chrzanovski, arheolog, directorul proiectului ,,De la primele scrieri la multimedia’’

Piesele expuse aparţin unora dintre cele mai dintre cele mai reprezentative colecţii muzeale din Transilvania şi Banat: Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Muzeul Banatului Timişoara, Muzeul de Istorie Sighişoara şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca.

Multe din piesele expuse includ elemente cu caracter estetic, ceea ce propune expoziţia şi publicului iubitor de artă.
O secție specială, interactivă — dezvoltată de Universitatea Haute-Ecole Arc din Saint-Imier (Elvetia) — este dedicată tehnologiilor de avangardă.

Elementul novator al expoziţiei constă în faptul că ea poate fi vizionată, în premieră pentru publicul din România, cu ajutorul telefonului mobil şi al tehnologiilor informatice elveţiene de ultimă generaţie.

Codul de bare 2D, aplicat exponatelor şi materialelor de suport ale evenimentului (panouri, afişe, flyere, postere stradale), oferă o interfaţă uşoară (telefonul mobil-internet) şi stabilește o punte între lumea reală şi informaţiile provenite din site-urile WAP şi WEB. Astfel, vizitatorul expoziţiei îşi va putea folosi telefonul mobil pentru a afla mai multe informaţii despre fiecare exponat, vitrină sau tematică abordată în cadrul numeroaselor secţiuni propuse.

Expoziția poate fi vizitată virtual pe site-ul www.multimediahistory.org

Conferința de presă va avea loc în ziua vernisajului, la ora 17,00, în spațiul expozițional.

Atunci când ninge și e frig, în ce se îmbracă ursul bi-polar?
În doi-ning?
Sau în trei-ning?

Lumea scritorilor timișoreni a avut parte de o ședință de cenaclu aparte în vinerea care a trecut.
Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România și Fundația Pax au acordat, în premieră absolută, ”Premiul de Poezie Petre Stoica” Domnului Șerban Foarță, ”pentru admirabila și constanta Arheologie blîndă în slujba Poeziei”.
Festivitatea, condusă de Dl. Cornel Ungureanu, a prilejuit câteva evocări emoționante, dintre care cea mai apreciată, evident, a venit din partea premiatului.
Au vorbit Kaba Gabor (primarul Jimboliei, dar, mai ales, prieten și susținător al proiectelor culturale ”marca” Petre Stoica), Petru Ștefea (președintele Fundației Pax), Matei Stoica (nepotul lui Petre Stoica și îngerul lui păzitor în ultimii ani), Virgil Feier și subsemnatul.
Fundația Pax va acorda acest premiu, sub egida USR Filiala Timișoara,

în fiecare an.

După anul 1948, V. Voiculescu ”ia parte la audițiile muzicale din locuința lui Apostol Apostolide, un fost chelner la Athene Palace, cu o înzestrare muzicală excepțională, care poseda una dintre cele mai bogate și mai rafinate colecții de discuri din România. Unele poeme [Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, n.m., M.T.] îi sunt inspirate de aceste audiții. Casa lui Apostol era frecventată de melomani din toate generațiile. […] În casa lui Apostol Voiculescu va ascunde o variantă (dar nu ultima variantă) a sonetelor.”

Citatul din Cronologia stabilită de Roxana Sorescu a ediției recent apărute la ”Jurnalul Național” mi-a amintit că, înainte de 89, presa relata copios, la mijlocul lui ianuarie, despre unul dintre cele mai stupide evenimente inventate atunci – Revelionul chelnerilor.
După cum îmi dă de gândit și faptul că limba română nu mai stă la masa rafinată a cuvintelor ce definesc această meserie, altădată, un rang nobiliar, un cin.
Dacă vreți să înțelegeți cum de Apostol Apostolide era un rafinat meloman, nu ar fi de prisos să vedeți cel mai recent film al lui Menzel, cu titlul tradus cam stângaci, În slujba Regelui Angliei.

Scrisoarea I
Dacă nu ați citit-o sau dacă nu ați recitit-o de mult, merită să deschideți o carte cu aromă de Eminescu.
Nu o căutați de Youtube, citiți-o!
Vă rog!

1. Joi seara, am revăzut Pădurea de mesteceni a lui Wajda.
Soția lui Boleslaw (Daniel Olbrychsky) e înmormântată în pădurea de mesteceni, iar crucea ei e una, evident, din mesteacăn. (Trece neobservat faptul că lemnul crucii ei a rămas la fel de tânăr, în ciuda vremii.)
Tema crucii-arbore e veche în iconografie, iar imaginea Mântuitorului răstignit pe o cruce din Pomul cunoașterii binelui și a răului are, limpede, înțelesul răscumpărării păcatului strămoșesc. Al lui Adam.
2. La Wajda, de fapt la Iwaszkiewicz, scenaristul filmului, pădurea de mesteceni înseamnă, deopotrivă, spațiul vieții veșnice – grație renașterii gâlgâitoare – și al memoriei. Nu întâmplător, coaja de mesteacăn e un primitor și rezistent material scriptural.
3. Mesteacănul pare a fi unul dintre puținii arbori – poate singurul – ce așază laolaltă albul cu negrul. În fapt, mesteacănul descrie albul pe verticală și negrul pe orizontală.
(De verificat, în Matgioi, dacă, pentru chinezi albul înseamnă, între altele, și 0 metafizic, Principiul ce nu se lasă cunoscut, iar negrul – 1 metafizic, Principiul ce se lasă cunoscut.)
4. Unul dintre protagoniștii Pădurii de mesteceni e un obiect ce descrie, acustic, alternanța alb-negru: pianul. Stanislaw, fratele bolnav de tifos al pădurarului, împrumută un pian de la o tânără, la rându-i pe moarte.
Venirea și plecarea pianului din acea casă de la marginea pădurii de mesteceni pare a marca anotimpurile omului singur/nesingur.
5. Dacă Marele Pădurar al Universului ar fi avut în plan ca mesteacănul să fie orice altceva decât copac, mai mult ca sigur că Mesteacănul ar fi fost 101 dalmaţian.

O să postez imagini de la vernisajul minunatei expoziții gândite de Lili Ochsenfeld pentru Muzeul de Artă. Un eveniment ce a fost luminat de prezența și cuvântul lui Horia Patapievici. Amâdurora, gratitudinea mea!