Atunci când dispari de pe sticla televizorului, nimeni nu se repede să îți facă pomană.
Asta fiindcă „pomană” vine de la un verb ce are legături, de gradul I, cu verbul „a-și aminti”: pomenire.
Or, „dispăruții” de pe sticlă nu au murit biologic, ci, mult mai rău, s-au stins astrologic-stelistic.
Adică nu mai sunt stele, steluțe, vedete, nanovedete, staruri, starlete.
Unde sunt Vacanța Mare, Florin Călinescu, Teo Trandafir, Corina Dănilă, Mihaela Rădulescu, Gabi Firea, Marina Almășan, Nadine, Dana Săvuică, Mihaela Tatu?
Ubi sunt?
În cenușa tuburilor catodice ce au otrăvit mortal România de azi?
În fundațiile de fecale putride pe care s-au ridicat Antenele Voiculescului?
În delirul schizofren al mitologiei de bieți orfani oligofreni ce strâng cu disperare la piept partidul lui Dan Diaconescu?
În scuipatul de ventriloc tricolor al lui Vadim ce răcnește cu spume din gingiile lui Funar?
În transpirația lăcomoasă a cetelor de avocați ce puturoșesc drumul spre închisoarea lui Gigi, invers decât în Hansel și Graetel?
În subsuoara politică a PSD-ului unde PNL-ul a adormit definitiv de la deodorantul de crin?
Vă întreb toate acestea fiindcă noi, românii, trăim încă în iluzia că tot dezastrul vine din absența unei clase politice în stare să facă ceva.
Uitând că o asemenea clasă politică este aleasă de cei care pot înțelege ceva.
Or, media românească (televizorul cu precădere) nu a explicat nimic important.
Ci doar ne-a îndepărtat, cu un succes definitiv, de propria noastră viață.
Și lor, tuturor celor de mai sus, le datorăm ceea ce ni se întâmplă acum!