Aţi citit interviul lui Daniel Funeriu din Caţavencu? Merită.
Chit că m-a cam enervat discuţia, e de spus câte ceva despre ce înseamnă un alt after shave în politică.
Cine e Daniel Funeriu?
Un europarlamentar cu rădăcinile în Timişoara. Fiul cel mare al unui admirabil filolog din şcoala Profesorului Tohăneanu, Ionel Funeriu. Dar, ]n sine, un str[lucit absolvent de chimie în Franţa, cercetător prin SUA, Japonia, Germania.
Ceea ce m-a enervat şi reconfortat la discuţia din Caţavencu a fost faptul că Daniel Funeriu (încă) nu vorbeşte sublimba politicienească şi, deci, vorbeşte despre el, nu despre statuia omonimă.
Ceea ce nu e neapărat un avantaj, fiindcă a avut prilejul să uite un “amănunt” cu pedigree: a fost colaboratorul laureatului Premiului Nobel pentru chimie al Franţei, Profesorul Lehn.
M-a enervat şi că Eugen o tot dădea cu “de ce vrei să laşi cercetarea si ai intrat în politică?” De parcă Funeriu făcuse pe şeşt averi în cercetare pe care şi le punea la adăpostul imunităţii politice. Aşa merită băieţii dăştepţi care se pun la AdăpRostul imunităţii parlamentare.
M-a enervat şi că Daniel Funeriu a stat pup în Tabelul lui Mendeleev şi că nu i-a spus lui Eugen ceea ce mi-a spus mie în dimineaţa de după alegeri.
În rest, dacă vreţi să auziţi în ce franceză se exprimă un român într-o polemică despre Guantanamo la Parlamentul European, click-uiţi aici:
http://www.rfi.fr/communfr/dynamiques/RechercheIntuitionBeta.aspx?rubrique=actufr&recherche=funeriu

E pe Radio France International.

Clanul Sadoveanu, apoi Clanul Preda.
Literatura îmi dă picioare în gură așa cum Frații Jderi performau cu turcii, iar Ilie Moromete, cu băieții mai mari. Ca niște stomatologi de la o frizerie de țară.
Poliția nu mai face nici față, nici spate.
E arestat un anume Gribenco.
E păstrat în arest un anume Gorbunov.
În România pute a Frăție. Nu cea din Craiova, a interlopilor, ci una mai ”selectă”: cea dintre Securitate, KGB, Miliție și politicieni.

După ce Clanul Sadoveanu a cam intrat în apatie şi a renunţat la baltagul refuielilor, a venit rândul Clanului Preda să intre pe scena literaturii române prin eliberări preventive.
Asemenea lui Ilie Moromete dintr-un roman al lui Marin Preda, deja celebrul Eugen Preda ţine pagina 1 a emisiunilro de

Mă scuzați că vă deranjez sâmbătă seara, dar vă rog să revedeți emisiunea Monicăi Columbeanu de seara asta.
Merită pentru Daniela Nane.
De la care aflăm că Patul lui Procust e o comedie în care a jucat cu brio.
O comedie de te catabolizezi pe tine de râs, de vreme ce D.N. i se confesa timidei Monica așa: ”Îți închipui ce fericită sunt că toată viața am jucat numai comedie?!”
Eu mi-am închipuit că Don Columbeanu are un Recameu al lui Procust unde se taie picioare din care se fac răcituri. De ziua Monicăi.

Țapul se pare că a fost ”inventat” pentru a da vina pe Celălalt.
În consecință, numele de familie al Țapului este Ispășitor.
Cu alte cuvinte nu noi, românii, suntem vinovați pentru drujbele, securile sau alte organe înfipte în anatomia italienilor sau a italiencelor.
Vinovați ar fi politicienii italieni, jurnaliștii, țiganii.
Sunt sătul să tot aud că nu noi suntem aia care omoară violează ori bat manual prin cizma italică.
Ba da, stimați români, fix noi suntem!
Și tot noi suntem cei care i-am exportat acolo. Cu tot cu o mentalitate de primitiv: poți face orice vrea scula ta, fiindcă nu există Justiție, Dreptate, Pedeapsă.
Ei bine s-a nimerit ca taman Justiția italiană să fie una atât de permisivă încât eliberază fără probleme infractori recidiviști. Unul dintre ei a fost eliberat — îmi spunea secretarul Ordinului Jurnaliștilor Italieni — de 64 de ori.
Așa că italienilor le-a cam ajuns Justiția lor coruptă și flască peste care s-a urcat să se evidențieze drojdia românească a gunoaielor. De toate culorile.

De două zile nu mai scriu la blogul personal fiindcă îmi e dor de prietenul meu, Radu Todoran. Aseara, adică joi noaptea, am postat primul articol scris de Radu în revista DeWest acum vreo 8 ani.
I-am trimis pe sms lui Moni adresa blogului vineri pe la 4 după-amiaza. La ora aia, era chiar pe strada Eugen Todoran.
Zilele astea mă apuc să postez un blog al Părintelui Mihail Avramescu.
Poate că nu ar fi rău un blog Eugen Todoran.
Uneori mi se face frică la gândul că tot ceea ce au scris ei se poate slei ca o mâncare fără de gust pentru noua limbă.
A cui?

P.S. Dacă aveți oleacă de vreme: http://radutodoran.blogspot.com/

De o săptămână, abuzez cu dezinvoltură de şamponul care îmi produce mătreaţă în formă de viscol. E şamponul meu preferat pentru vremea ninsoasă. Cât ţine fulgu, nici că mă intere de reverele dălbuite.
Aseară însă am renunţat fiindcă cerul senin nu e încurajator pentru asemenea fenomene meteo-capilare.
Medicul meu specialist mi-a recomandat să frânez brusc la volanul unei limuzine pentru păr gras spre obez.
Mecanismul e mai mult mecanic: frână violentă, mătreaţa – pe parbriz!
De dimineaţă caut o stradă mai uscată, negheţoasă, mai frânăcioasă.

http://blogulluipetrestoicasimarceltolcea.blogspot.com/

De vreo 3 zile tot amân postarea unei discuții cu Petre Stoica. E un text adorabil. Povestea primei lui vizite la ”șantan”. Enchante, cu accent ascuțit, o transcriu, dar nu reușesc să i-o citesc pentru a primi girul. (Era să scriu Gyr-ul.)
Miercuri seara am vorbit cu el la telefon despre vizita la Jimbolia a unei echipe de filmare a lui Cărmăzan. Îl sunasem fiindcă nu îi răspundea la telefon lui Cornel Ungureanu. Nu e foarte încântat de vizită, dar îmi spune că va vorbi cu Cornel.
Tratamentul îl secătuiește. E obosit și are probleme de bioritm. Dimineața rezistă destul de greu, iar după ora 2 își face somnul de după amiază, până pe la 5. Între 6 și 10 seara, în formă maximă!
E destul de iritat și de ”partitura” de ziua lui, în 15. Vineri, 13, la prânz, masă la Muzeul Presei, cu invitați. Ar fi vrut să fie sărbătorit seara, la Apunake, spațiul lui de Românie interbelică de la Casa de Cultură. Așa că, vineri, pe o zăpadă strașnică, e aniversat în avanpremieră. Nu pot ajunge din cauza unor note netrecute în cataloage. Stabilim să vin duminică.
Așa că azi, pe la 11,30, am sunat la poarta Fundației Petre Stoica. De 2 ori. Țin în brațe o ediție bibliofilă din L’Aiglon, de Edmond Rostand.
La mulți ani!
Bârfim vreo oră emisiunea lui Tănase despre moartea suspectă a lui Labiș. De la accidentul sau crima de atunci ajungem la moartea lui Preda, la D.R. Popescu, Petru Popescu, și, din nou, la o moarte suspectă: cea a lui Titus Popovici.
Îl înregistrez, îl fotografiez și, în toiul ședinței foto ad hoc, apare Gabi Kaba. Primarul Jimboliei (la a treia legislatură!) a construit în oraș instituții și a invitat Jimbolia la dineurile culturale naționale. Și chiar mai mult.
Îl zorește pe Petre fiindcă l-a invitat la masă. Așa că iețim destul de rapid. În curte, admiră tricolorul național arborat și zice zâmbind subțire: ”Ce-mi place mie la mine e că am ajutat mult exprimarea naționalismului românesc în Jimbolia!”
În fața porții, Pedro se oprește o clipă și îi răspunde: ”Tata îmi spunea când eram mic: Uite, băiete, curcubeul e tricolorul nostru!”

Nu uitați să citiți astăzi pe http://blogulluipetrestoicasimarceltolcea.blogspot.com/

Am răspuns unei anchete inițiate de revista Timpolis cu privire la o inițiativă legislativă ce propune