Nu vreau să fiu prea sceptic, dar mă tem că nu știm cum va fi în Uniunea Europeană. Așa, ca opinie personală, cred că un lucru e sigur. Că suntem în consonanță cu etimologia numelui: mergem spre apus.
Chiar daca Europa are o etimologie controversată, unii atribuîndu-i o origine semitică, alții una celtică sau grecească, majoritatea lingviștilor cred că Europa vîne de la semiticul „ereb”, adica ”apus”.
Fiindcă nu au înțeles prea bine cuvântul ereb, grecii au spus Europe, adica „cea cu ochii mari”. Numele numele apare pentru prima dată în mitologia greacă.
Cea mai cunoscuta legendă face din Europa una dintre multele viclenii amoroase ale nesățiosului Zeus.
Europa, fiica regelui Tyrului, este rapita de Zeus sub formă de taur și dusă în Creta unde va da naștere unei glorioase dinastii. (Ca un amanunt pentru timișorenii iubitori de muzica rock, Europa era sora lui Phoenix, întemeietorul Phoeniciei, dar asta e o alta problema.)
Povestea cu taurul nebunatic ce o răpește pe nimfa Europa mie îmi aduce aminte de isteria bolii vacii nebune ce a cuprins, de data asta, întreg continentul european în urma cu câțiva ani.
De ce spun întreg continentul? Fiindcă, pentru lumea străveche, Europa, continentul Europa nu însemna decât partea lui sudica, însorită. Nordul Europei era cuprins în cețuri și un loc misterios.
Cu Europa ca întreg avem o problemă până în prezentul apropiat.
Înainte de 89, Europa însemna Europa Occidentală. Exact că în etimologia cuvântului. Din această perspectiva, sunt din nou cârcotaș, că să mă exprim așa.
Am auzit de nenumărate ori exprimări de felul „România are o orientare net proeuropeană și occidentală”.
Dacă ne gândim că a se orienta înseamna a se îndrepta spre orient, răsarit, atunci e destul de greu de explicat cum România se orientează spre Apus!

Yoghinii lui Bivolaru se află, de ieri, la Băile Herculane.
Spirale, meditații, sex, cură de pipi.
Vă mai amintiți desigur că în toiul Scandalului Bivolaru, românii au aflat că, spre deosebire de politică şi afaceri, unde se mănâncă numai rahat, în yoga se bea mai ales pipi.
Fiindcă Bivolaru este gurul de necontestat, deopotrivă al mişcării şi al curei de urină, putem adapta cu graţie vechiul proverb în forma „Guru bate cura”.
Dacă ai curiozitatea să mergi pe site-ul MISA ai parte de toate : de spiritualitate vedică, de creştinism, de reîncarnări, de sex, adică de tantra, antisemitism și sudălmi la adresa masoneriei.
Personal, nu înţeleg un amănunt poate mai puţin important : dacă Gregorian Bivolaru îi spală atât de bine la cap pe adepţii lui, el de ce nu se spală pe cap măcar atunci când apare în poze?

Luni dimineața, la 7, am fost la gară să îi iau pe domnul și doamna Ciocârlie.
Vin pentru expoziția Cotoșman de la Arad.
Mergem la hotel, la Excelsior, îi las să se odihnească și, la 9 jumate îl duc pe Domnul Livius Ciocârlie la Pădurea Verde, la Cardiologie.
De câte ori revine la Timișoara trece pe la doctorul Lucian Petrescu să îi vadă inima.
Primesc în dar Cu dinții de lână.
Nu-i spun că am citit-o cam până la anul 1980, când am plecat din Timișoara pentru câțiva ani la Gătaia.
Lunea trece repede, ca o reclamă de reamintire la telefonia mobilă.
Marți sun la hotel fiindcă aș vrea să prânzim împreună.
Am noroc și, la 3, prânzim în regim de urgență.
În drum spre Arad, vorbim câte în lună și stele, dar mai ales despre anii din carte.
Ne amuzăm, acum, de reprezentația cu Răceala lui Marin Sorescu.
Ioan T. Morar îl imita pe Ceaușescu și pe Păunescu, iar eu întrebam unde e Goma atunci când, chipurile, scăpam o gumă de șters din mână.
Așa că, după ce am dat o reluare cu ușile închise, doar pentru partinicii Universității de Vest, am pus în scenă Decebal, de Mihai Eminescu.
La pupitrul executiv: Livius Ciocârlie și Marcel Pop Corniș.
Ajungem la Arad după niște rătăciri prin anii 60, la vechiu sediu.
La Muzeu, lume multă, spațiu minunat.
Domnul Profesor Ciocârlie e emoționat și vorbește strâns, esențializat despre Roman Cotoșman.
Spune că, pentru Roman Cotoșman, ar veni de oriunde.
Vreme de vreo zece minute stăm aplecați peste gândul lui Cotoșman, așa cum stă trupul stângaci peste umbră.

Ce bine era pe vremea când gripa era aviară. Avea un sens, fiindcă gripă vine de la franțuzescul ”grippe”, „gheară”.
Atenție, nu este vorba despre nașul lui Adrian Mutu, celebrul Nicu Gheară, ci de gheara ce te poate zgâria sau apuca. Așadar, a fi gripat înseamna a fi atins, zgâriat de o gheară.
Copitat, cum ar veni după noua origine a gripei mexicane.
Germanii, italienii și englezii sau americanii îi spun gripei ”influenza”.
Stramoșii lor credeau că gripa, ”influenza”, vine de la zei, de sus, din cer, din stele, asemenea unui flux ce influențează activitatea oamenilor.
Aşadar, aveţi grijă să nu fiţi influenţati zilele astea, iar dacă aţi prins vreun virus gripal, fiţi convinşi că aţi devenit o persoană influentă.
Apropo, ce îmi place mie la englezi e și faptul că un porc viu se cheamă cu totul altfel decât unul mort.

Pe la 11, ajung la Tabăra de sculptură din spatele Castelului Huniade.
La Castel a devenit, prin voia lui Ștefan Călărășanu, La Costel.
De lunea trecută, taie la trunchiuri din greu Aurel Vlad (București), Ilarion Voinea (Cluj), Maxim Dumitraș (Sângeorz Băi), Gheorghe Zărnescu (Bacău) și, evident, Ștefan (loco).
După o săptămână de lucru, lemnele încep să se înfrumusețeze accelerat.
Înainte de ora 1, ajung la Jimbolia: e parastasul de 6 săptămâni al lui Petre Stoica.
În afară de familie, Caba, un profesor și cu mine. Mașina preotului e un BMW cu un număr tâlcuit: 32 AVA. În aramaică, avva înseamnă ”părinte”.
Radu, fiul lui Petre, îmi povestește mult despre tatăl lui. Cum era trimis, copil fiind, să cumpere vodcă și vin pentru Nichita, Modest Morariu sau Grigore Hagiu.
Revin la Timișoara după 4, fiindcă la 7, trebuie să vorbesc la ceremonia decernării Premiului Europa Teatrului Național Timișoara.
De fapt, e un spectacol premiat: Boala familiei m, de Fausto Paravidino, în regia lui Radu Afrim.
Ada Hausvater m-a rugat să vorbesc despre europeneitatea Timișoarei.
M-am gândit la numele eroilor ei întemeietori: Eugeniu de Savoya și Florimund de Mercy.
Eugen, ”bine născut”, politicos. Merci, o reverență în fața Timișoarei.
Și Petre Stoica, un european de rasă. Un bănățan!
După, spectacolul.
Năucitor, patetic, pictural, acustic, tandru, caustic, răvășitor.

Luăm de pe grătar cuvântul ”mic”.
Oprim grătarele, așa cum am opri radioul, televizorul, un tanc.
Îl înnobilăm mitologic povestind despre Mici cu Muștar ca despre Castori și Pollux.
Îmi place să cred că Micul de 1 Mai e floarea de colț a electoratului pesedist.
Nu îmi place, în schimb, să folosesc scobitori pentru a ridica micii la buze.
Cred că sună bine expresii în care micul e mai puțin cunoscut:
Mici excepții.
Muc cel mic.
Mic întreprinzător.
Micul Paris.
Mic Dicționar Enciclopedic al Micilor.
1 Mai, o zi mititelică!

Fiindcă stă 7 ore la școală, învață 2-3 ore, iar când e nevoie, mai ”petrece” și la meditații 2 ore.
Fiindcă Grevele generale de la Chicago, din 1 Mai 1888, au însemnat cea mai importantă cucerire sindicală: ziua de lucru de 8 ore.
Fiindcă el nu e proletar și nici nu există un sindicat al elevilor.
Și nici protecția consumatorului pentru unii dintre profii prea expirați.
Fiindcă profesorii intră în grevă pentru salarii.

După Clanul Sadoveanu, apare, în logica romanului românesc, Clanul Preda.
O Mafie livrescă rescrie lumea de azi cu plagiate scumpissime: limuzine.
Unde e Mafie e sigur un Naș.
Unde e poezie, citim Doinaș.

În limba română — și nu numai — sufixul ”auto” a devenit cuvânt de sine stătător. Dacă suntem puțin atenți la cuvântul automobil, ne dăm seama cu ușurință că automobil e format din doua părți: ”auto”, de la sine, și ”mobil”, ceva care se mișcă.
Deci, automobil vrea să spună mașinărie ce se mișcă singură.
Automobilul nu numai că nu se mișcă singur, dar se mișcă tot mai costisitor.
Uleiul de piatra costă tot mai mult. Uleiul de piatră, petra oleum, petrolul.
Șofer e un neologism ce vine din franceză unde are o nemijlocită legatură cu verbul chauffer, a încalzi, a ridica temperatura, a supraîncălzi un cazan.
Am pronunțat cuvântul cazan și cred că v-ați dat seama deja că temperaturile despre care e vorba sunt cele ale cazanului de locomotivă. În istoria timpurilor moderne, cuvântul șofer apare pentru prima dată în expresia ”șofer de locomotivă”.
Așadar, șoferul nu era persoana care conducea vehiculul, ci persoana care întreținea focul în cazanul locomotivei pentru a obține energia mecanică prin abur.

Mi-a plăcut mult ce a făcut Emil Cristescu azi prin Timișoara.
Verde pentru biciclete înseamnă o formă de igienă, politețe, reverență și delicatețe față de un oraș tot mai sufocat de eșapamentele mașinilor, ale bădărăniei și nepăsării.
Verdele bicicletei e o clorofilă ce scrie în caligrafia Timișoarei un haiku pentru care îți trebuie echilibru și inspirație.
Pentru mine, cel mai delicat vehicul a fost un tandem pe care l-am revăzut după ani mulți așa: prietenul și fostul meu coleg de cameră de la Căminul 16, Ioan T. Morar, alături de soția lui, Carmen.
Cred că ziua de azi m-a făcut să mă gândesc mai mult la volumul de poezii dedicat Bicicletei început în 1976.
Mi-ar plăcea să recitesc, împreună cu cine o fi, câte o bicicletă pe zi la http://bicicletavangogh.blogspot.com/