Uimirea cu care DNA a descoperirit răhăţei de la arbitri corupţi pe gazonul primei divizii de fotbal seamănă leit cu stupoarea unui bolnav în metastază suspect de panariţiu şi gâlci.
Păi bine, măi români, abia acum aflarăţi mătăluţele Dumneavoastră că cimpoaiele arbitrilor nu se umflă de la orion, ci cu euro?
Simbolic – aşa cum îi şade bine oricărui gest de justiţie în jambiere -, a fost reţinut patronul clubului FC Argeş, un domn ce lasă mereu în ofsaid poliţia rutieră atunci când se demarchează cu vreo 200 la oră.
Piteştiul, leagănul permiselor auto orfane de examen, a dat astăzi ţării un nou martir, iar televiziunilor – parastase cu avocaţi la metru şi Păuneşti la chintal.

DAMIGEANA

Damigeana este obiectul răsfăţat din casa noastră
umblăm cu ea de parcă am ţine în braţe un copil abia născut
entuziasmul nostru faţă de acest obiect
înfăşurat în scutece de nuiele subţiri
scade odată cu descreşterea greutăţii sale
văzând-o golită până la ultima picatură
ne cuprinde o melancolie firească şi-n cele din urmă
o aşezăm în locuri sacre ferind-o de obiectele invidioase şi dure
în anumite momente îi facem spălături interioare
şi nasul nostru din fire curios
îi sărută buzele de sticlă prin care
va trece poate chiar mâine acel lichid preţios
capabil să lipeasca aripi viselor de mult obosite
sau fericirii numai bănuite să-i dea
certitudinea unui nume de floare

Intru în magazinul Enigma. Caut ceai, alune, soia, puţină fibră.
Am observat un fenomen interesant chiar şi la mine.
Dimineaţa sunt ierbivor, prânzul mă prinde omnivor, iar seara mă uit la desenele de la Altamira ca la nişte cotlete artistice.
Zic, la uşa “Enigmei”, în gând:
“Salut, Enigmă!”
“Salut, Desluşitule, mi se răspunde de la alt gând de 1,68.”
E vineri, săptamâna se apropie de mânerul ei.
Din cauza primăverii antecalculate, pe feţele vânzătoarelor se observă fragmente din cotorul verii 2009.
Aşa că întreb pentru poimâine.
“Aveţi ceai Şansa vieţii la 6 din 49?”

Mie, Principele Radu Duda îmi place. Asta e!
Are ţinută, e arătos, gomos, vorbeşte inteligent, elegant şi, când se cuvine, puţin preţios. Aşa cum îi şade bine oricărui membru al unei case regale.
Am fost chiar fermecat de volumul său de confesiuni Persona, descoperind un fin cunoscător al teoriei textului dramatic şi o temperanţă a judecăţilor ce trădează un intelectual.
Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât aveam o sacoşă de prejudecăţi în ceea ce îl priveşte.
Atunci când, de pildă, am aflat de căsătoria Principesei Margareta cu el, am fost dezamăgit. Mi-ar fi plăcut ca moştenitoarea tronului României să îşi fi fost găsit puţin sânge bărbătesc albastru.
Ciufuţi cum sunt însă, românii sunt sigur că i-ar fi reproşat Principesei, familiei Regale, că nu a găsit un neaoş crecut în umbra salamului de soia.
Şi am mai avut un bemol în ceea ce îl priveşte, fiindcă paginile lui Gabriel Liiceanu din Uşa interzisă ce descriu vizita Majestăţilor lor la Timişoara sunt de un haz nebun.
Toate s-au rispit în clipa în care l-am cunoscut personal.
Are prezenţă, stil, distincţie.
Cam tot ceea ce lipseşte politicienilor români. Românilor în genere.
Poate că sunt învăţate, mimate, jucate. Şi?
Mă scuzaţi, dar, în vidanja ecranelor româneşti nu prea am văzut vreun personaj cu urme vagi de, măcar, eleganţă.

Mă încurcă mereu cuvântul ”Moldova”.
Și Moldova din România, și Republica Moldova sunt republici.
Cuvântul ”Basarabia” îmi place mai mult.
E singurul sinonim românesc al unui cuvânt batjocorit înainte și după 89: patriotism.
Mă încurcă mereu studenții basarabeni care sunt subconștientul sărac și stingher al unei amnezice Românii.
Sunt încurcat, în genere, de multe cuvinte ce vin din istoria Țării.
Cam cum sunt încurcați și prezentatorii emisiunilor meteo de la televiziunea Mesager atunci când presimt că ”Vremea va fi însorită în republică.”
De ce spun ”republică” și nu ”țară”?
Fiindcă, dincolo de Prut, ”țară” înseamnă chiar România.

19,oo Telejurnal.
19,25 Înaltă responsabilitate pentru destinele edificării socialismului în România.
19,45 Odă partidului biruitor – Spectacol literar-muzical-coregrafic.
20,20 Ctitorii ale Epocii de Aur.
20,35 Tezele şi orientările formulate de Tovarăşul Nicolae Ceauşescu – program de muncă şi acţiune revoluţionară.
20,55 Ştiinţa – forţă nemijlocită de producţie – documentar.
21,10 Din lumea capitalului.
21,25 Tezaur folcloric.
21,50 Telejurnal.

Dacă Gigi Becali consideră că e mai important să li se dea o lecție hoților,
chiar cu riscul de a se plasa în afara legii,
de ce nu e de admirat poziția Justiției care,
chiar cu riscul de a se plasa în afara legii,
a preferat să dea așa o lecție tuturor ce se plasează în afara legii?

Presupun că amânarea cu o zi a reținerii lui Gigi Becali a fost prima reverență postdecembristă la adresa prestigiului românesc al zilei de 1 aprilie.
Cine ar fi crezut, cu doar o zi înainte, că magnatul din Pipera va fi săltat din pijamale pentru sechestrare de persoane?
Nimeni! Adică aproximativ electoratul care l-a votat pe Războinicul Luminii cu ocazia alegerilor.
În ciuda acestor potriviri astrologice, pentru mine un mit a fost spulberat!
Obișnuit să îl văd pe Miorițul Înstelat cum face instant confetti din citațiile trimise de procurori, am avut o autentică anxietate (wool anxiety, în psihiatria veterinară)la vizionarea unor cătușe și nu căpușe pe mâinile sale.
De ce?
Fiindcă Becali a fost mereu Oaia călare, Oaia Ecvestră a subliminalului nostru colectiv.
Românul arhetipal ce arunca peste mulțimile flămânde cu pastramă de euro, în vreme ce Zmărăndescul său distribuia picioare cu mâna dreaptă, iar cu stânga aducea curentul în cartierele mărginașe.
Și toate aceste demitizări din cauza cui?
Așa cum a remarcat în premieră națională culegătorul de folclor Vasile Alecsandri, din cauză că ”gura nu-ți mai tace”.
Așa cum remarcau dnii distribuitori de folclor politic TV, din cauză de Băsescu.

Pe Generalul Pacepa nu dau 2 bani.
Faptul că l-a trădat pe Ceaușescu nu schimbă cu nimic esența gestului său: tot trădător rămâne.
Am fost fascinat de ceea ce a scris în Orizonturi roșii fiindcă i-a aplicat lui Ceaușescu cea mai usturătoare palmă.
În rest, de câte ori Pacepa se dezgroapă din anonimat, vine cu câte o tiribombă.
Așa cum a făcut și acum cu cele 150 de case conspirative în care agenții Securității, chipurile, deveneau un fel de Ilie Năstași ai sexului.
Cu stagii de rafinare ce durau ani și ani, de parcă libidoul și virilitatea veneau la fel ca și Dacia 1300: la 5 ani după ce depuneai banii la CEC.
Eu cred că Gen. Pacepa încearcă să revină în preferințele românilor cărora, acum, le dezvăluie, chipurile, mitul virilității și șmecheriei noastre naționale.
Imaginea Românului cu prohabul mănos și vârtos mai are avantajul că șterge și imaginea Românului fără coaie.
Pe șlițul căruia Securitatea lui Pacepa a făcut ce a vrut, când a vrut și cu cine a vrut.
În plus, cei cu memoria în stare de erecție își amintesc că sexul fusese confiscat de regim la avorturi, iar casele conspirative erau absolut toate locuințele românilor.
Ale românilor băgați cu forța în pat de frig și de tăierea curentului.

Liber.
Senzația că Pițurcăm.
Că fotbalul românesc e după chipIul și asemănarea șefilor.
Că sunt alte lucruri de deasupra ierbii mai mănoase decât fotbalul.
Ora de vară de 90 de minute.
Răsuflarea oprită în plămânul sub formă de minge.