Greu e să fii om! Mai greu poate e să fii om bun. Rectific! E greu să fii om bun atunci când ești un mare om de știință, un mare artist sau un profesionist desăvârșit într-un anume domeniu. Paradoxal, nu? Am cunoscut și cunosc mulți indivizi supradotați intelectual însă cu deficit la glanda bunătății. Ca să nu spun cu exces de țăcăneală, a-moralitate, capriciu sau ticăloși get-beget. Printre puținii mari oameni de știință care fac figură separată se află Profesorul Petru Drăgan. Probabil urologul cu cea mai mare anvergură științifică a Banatului. De la UCLA California, până în Liberia, Petru Drăgan chiar a fost un nume de export al Româniai de dinainte de 1989. Simona, fiica lui, a tipărit un album dedicat memoriei sale, Ochii tatălui meu, un album ce dă seama de o ființă bine așezată, bine culcușită în palma surâzătoare a destinului. Am participat și eu la Universitatea de Medicină Victor Babeș la un atât de necesar exercițiu de memorie și de admirație. Dar, fiindcă am fost prea emoționat atunci când am luat cuvântul, vreau să scriu aici că Profesorul Drăgan a făcut din Jimbolia lui natală un Centru al Lumii iar din Banat – o identitate vie, luminoasă și caldă. Dacă stau bine și mă gândesc, Petru Drăgan a fost un povestitor atât de fermecător încât, neîntrerupt, ca o respirație, cuvintele sale erau cea mai îndrăgostită anamneză a locului de aici! Ieri, Profesorul Petru Drăgan ar fi împlinit 80 de ani! P.S. Dintre toate, multele titluri care i-au fost acordate, e unul pe care nu-l împarte cu nimeni pe lume: Moșu!