Denunţ public la adresa cetăţenilor Cohen Leonard şi Mihăieş Mircea

Domnului Prim-ministru al României

Proc. Victor Viorel Ponta

Domnule Prim-ministru,

E limpede ca o noapte de cristal: Mircea Mihăieş e fascist şi neo-nazist, plus bătrân.

Dovada e la îndemâna oricui: poneiul roz, cu zvastică, de la Centrul Cultural Român din New York.

Pentru că M.M. trebuie demascat până la capăt, Vă semnalez că unul dintre subiectele cărţilor sale este un anume cetăţean canadian, Cohen Leonard, care, în tinereţe, a scris un volum de versuri cu un titlu ce spune totul despre simpatiile politice: „Flowers for Hitler” („Flori pentru Hitler”).

Fac acest denunţ şi în eventualitatea că Regina Angliei s-ar putea gândi să îl decoreze în viitor pe acest bătrân fascist care, în plus, în ultima vreme cântă cu pălăria pe cap.

O Regină căreia, odată cu acest mesaj, Vă rog să îi transmiteţi toate cele bune, săru mâna şi un “Heil”, desigur în glumă, pentru nepotu-so, Harry, ăla micu, de la Răducu Maz. (Ştiţi Dv. cine!)

Cu salutări cosmopoliţiste,

Al. Dv.,

M.T.

 

 

Poligamii simbolice: reveriile lui Ponta și ale pesediștilor cu Firea

Eu, în locu lu Doamna Daciana, aș fi foaaarteee îngrijorată!

Dreptace cum e, în urma studiilor de drept!, Doamna Daciana știe că o plângere penală se semnează doar de partea vătămată!

Sau de cei ce se consideră direct vătămați!

Or, dacă aș fi femeie  — o ipoteză pesedistă aflată actualmente după gratii –, aș avea curiozitatea să mă întreb de ce se consideră soțul meu atins în onoare?

Pe bază ce ce reverii?

Iar bărbații pesediști nu cumva își imaginează, la rândul lor, că ar fi cumva în postura de soți simbolici, ca să nu spunem mai rău?

Drept pentru care, soțul Pandele ar trebui, la rândul său, să reflecteze un pic la mizele simbolice ale acestei stupide solidarități penale.

Să nu uit, ultimul pe listă, cu voia dv., cred ar trebui să semneze și Dl Iliescu! 

Baschetbalistul Ponta dă un coș ecologic la Vatican. Și un tricou!

Aflat la Vatican dintr-o eroare dogmatică, ginerele cuviosului senator-popă Ilie i-a oferit Suveranului Pontif un coș cu produse ecologice și un tricou iconodul al lui Gică, Patriarhul Șutului Românesc.  

Un pleonasm, de fapt: Hagi se traduce în greacă prin „Sfântul”.

În loc să îi fi oferit Sanctității Sale moaște din Manualul Învierii Morților la referendumul anti Băsescu.

Sau, de ce nu, un patrafir cu fresca lui Iliescu placat peste inimă cu Steaua de deasupra Kremlinului?

Capra cu trei iezi liberală, o poziție pentru Lupul Plagiator

Să ne amintim:

Primul ied al trădării liberale este numitul Dinu Patriciu.

Domnia sa a încoronat execrabila trădare a turnătorului Quintus  — ce s-a alăturat guvernării pedeseriste a lui Văcăroiu — printr-un târg de circa 600 de milioane de dolari: convertirea acțiunilor Petromidia în acțiuni.

Acesta a fost punctul de plecare al epocii pe care noi  o trăim și astăzi sub pseudonimul luptei antibăsesciene.

De fapt, atunci, Băsescu a înțeles foarte clar că mogulul liberalilor a semnat pactul cu Necuratul. Dacă stăm bine și ne gândim, prin acest gest de servitute, Patriciu a anulat absolut toate rezultatele ulterioare ale scenei politice.  Nu conta nici dacă Băsescu ar fi câștigat, nici dacă Alianța DA prelua puterea, nici dacă România urma să se așeze sub umbrela Occidentului democratic. Din simplul motiv că jumătatea democratică a eșichierului politic se afla, din exact acel moment, sub influența unui personaj cu accentuate interese economice.

Or, democrațiile emergente — cum este și România –, nu își permit luxul de a fi guvernate prin grila unei asemenea strategii, fiindcă această confuzie creează mari suprapuneri între dreapta și stânga. De fapt între valorile politice și cele economice. Vreau să spun că interesele politice au o bătaie mult mai lungă decât interesele economice și adevărata misiune a unui partid politic constă în a câștiga alegerile, ci în a cântări cu maximă atenție ce câștigă pe termen lung în raport cu ce pierde pe termen scurt.

Al doilea ied al trădării liberale răspunde la triplul nume Călin Popescu Tăriceanu.

Domnia sa, în fața percepției publice, are marele avantaj că nu articulează niciun fel de minimă consistență virilă. Acest deficit de personalitate l-a mascat într-un om elegant, aristocrat și chiar delicat. Recunosc, dintre toți prim-miniștrii post-decembriști, Tăriceanu a fost favoritul meu la sectoarele maniere și elegantă confuzie. Dar — spre disperarea mea — înțelegeam mult prea accentuat că Domnul Tăriceanu nu era șeful liberalilor, ci doar ghiocelul abil argintat al intereselor pesediste.

In fine, iedul cel mai mic are nume de floare.

Domnul Crin Antonescu este exemplarul cel mai autentic al antibăsismului de peluză. Domnia sa îl urăște pe Băsescu din absolut toți plămânii săi fenechiști și, din această pricină, e cel mai sincer. Șoșetele sale transpiră antibăsescian, perciunii pletelor mitice din vremea ministeriatului său CDR-ist își neagă tangajul din aceleași motive, iar  diminețile antonesciene târzii de sub raza zeului Somn descriu onirismul perfect al politicii românești.

Ce păcat că Anto a înțeles abia acum că taman el trebuie să plătească!

Năstase A. se reîntoarce „acase”

Dacă ieri nu aş fi avut acces  la televizor, aş fi fost chiar întristat de rearestarea lui Năstase.

Ştiu că unii or să sară şi o să-mi aducă aminte de diverse istorii ale lui Bombo, de pe vremea când România era o Bombolie molfăită între primele gingii ale ţării şi obrăjorul său absolut, roz şi bombat, de parcă un foetus şi-ar fi scos popoul afară, prin piele.

Uitasem toate astea şi mă gândeam doar cât de lamentabil a sfârşit un asemenea individ: detestat pe faţă şi de cei pe care i-a umilit prin opulenţă şi aroganţă, dar, mai ales, detestat jubilativ, pe ascuns, şi de membrii partidului său pe care i-a „castrat” la putere şi bani.

Trebuie să fie îngrozitor să știi foarte bine că toată pletora de pesedişti, în frunte cu Ponta, care se vântură pe la emisiuni şi urlă că a fost o condamnare pe nedrept, o condamnare politică, o răzbunare sunt, de fapt, niște ipocriți lamentabili și că te apără fiindcă tu nu mai ești de mult viu. Ci doar moaștele vii, în captivitate, ale unei zeități ce părea inexpugnabilă în osânza  unui sistem mafiot unicefal, dar cu inombrabile ouă.

La fel, mi se pare umilitor să îți simți persoana vidată de orice conținut pentru a fi înfiptă, asemenea capului de lup din stindardul vechilor daci și fluturat  doar fiindcă PSD-ul, USL-ul nu mai are nimic de fluturat.

Drept pentru care, dincolo de explozia de reacții ale unora sau altora, mie mi se pare că PSD-ul este extrem de calculat în mișcări și că știe să profite la maximum de rearestarea lui Năstase.

Este evident că agresivitatea cu care Ponta și ai săi au reacționat le folosește din mai multe motive.

Mai întâi, agenda media se modifică și vidul de guvernare al USL trece în plan secund.

În al doilea rând, o „justiție băsistă” înseamnă o „dictatură băsistă”, deci un perfect alibi pentru nereușitele a guvernului de până acum.

În al treilea rând, PSD-ul transmite un mesaj extrem de puternic baronilor locali pesediști care au nevoie de o reacție de acest fel. Dar și votanților pesediști care au votat și vor vota mereu PSD-ul fiindcă știu că acest partid a fost și va fi umbrela tuturor lucrurilor din afara legii. De la micile găinării până la marile tunuri care ne-au „dăruit” miliardarii de azi.

În al patrulea rând, un Năstase în libertate e un Năstase inutil, spre deosebire de un Năstase în închisoare, un fel de semimartir ce coagulează în jurul său toată frica și determinarea din teritoriu.

În fine, mi se pare evident că exemplul lui Năstase va fi din plin folosit de USL în clipa în care va promova amnistierea sau modificările din Codul Penal.

Toate acestea mă fac să privesc încarcerarea lui „El Însuși” cu un scepticism mult mai accentuat decât ni s-ar fi cuvenit!

P.S.: În atenţia bocitorilor lui Adrian Năstase:

A doua zi după catastrofa Titanicului, în ziarul „New Yorker” apărea un avertisment adresat cititorilor care trimiteau până și poeme pentru a-și manifesta solidaritatea cu teribila suferință umană:
„Ca să scrieți un poem despre Titanic demn de a apărea în ziarul nostru, trebuie să aveți ceva mai mult decât hârtie, creion și puternica senzație că dezastrul a fost unul de proporții”.
Dacă, atunci, „altceva” însemna „talent”, în cazul deplângerii lui Năstase de către lătrăi este vorba de ceva mult mai rar: de cinste, onestitate.

Condamnarea lui Adrian Năstase e o nesperată mână de ajutor dată USL-ului

Principele Duda, furnizorul oficial de PSD al Casei Regale?

Obsesia din ultima vreme a Premierului de a se afișa în compania unor personalități publice poate fi interpretată, dincolo de grila unei (ușor infantile) psihologii,  ca un interesant moment politic. 

Din asemenea capricii se poate lesne deduce ori că popularitatea pe care sondajele de opinie i-o atribuie suferă de obezitate ori că Ponta și-a început campania la prezidențiale. Ori ambele laolaltă.

Dacă Ponta ar fi fost pradă unui banal exercițiu de imagine, eșecul penibil cu fotografia alături de Rege i-ar fi fost de ajuns.

Numai că, doar la 3 zile, Premierul a postat o fotografie de familie alături de un alt star: Ghiță Ciobanul.

Mare brânză (big cheese), am putea noi exclama în deplin acord cu profesiunea lui Ghiță.

Numai că trei detalii ale episodului Ghiță Ciobanul pot pune pe gânduri: Ponta și familia au făcut fotografia cu sibianul vorbitor la mobil nu într-un candid peisaj stânatic (cum ar veni, de stână), ci într-un decor saturat de steaguri și steme. Cu însemnele puterii, cărora le-a adăugat brandul ciobănesc al popularității.

În oglindă cu ceea ce ar fi dorit să transmită fotografia cu Regele, dacă Majestatea Sa nu ar fi fost la aeroport!

Mai mult decât atât, o fotografie trasă la indigocu ciobanul a făcut și „Delfinul” „rechinului” Voiculescu, ministrul Daniel Constantin.

Ceea ce, în plan simbolic, arată clar cum stau lucrurile în USL, mai ales că Ponta a și ținut să îi atragă atenția lui Crin că mai are încă un „Ghiță” în panoplia sa. Evident, alături de Sebastian Ghiță.

Al treilea „Ghiță” în povestea de față e un personaj înalt, rafinat, dedicat și excelent interpret al solemnității încoronate. Persoana care face și desface jocurile la Casa Regală: Principele Radu Duda.

Despre care se spune de multă vreme că ar fi furnizorul de PSD al Casei Regale. Dar și maestrul de ceremonii al celor mai absurde ikebane în care Majestatea Sa Regele Mihai a fost pus: așezarea la aceeași masă, ba chiar vizazi de Ion Iliescu și Dan Voiculescu.

Cel pe care îl bănuiesc că se află și în spatele Mesajului de Crăciun al regelui Mihai, un text în care descrierea Țării pare că se referă nu la România, ci la Elveția, o țară în care Regele s-a aflat în exil:

„Anul care se încheie a fost un timp al realizărilor, în ciuda urmelor crizei economice. Tănăra generaţie dovedeşte vigoare şi talent, iar o bună parte a românilor învaţă sau lucrează, cu cinste şi pricepere, în ţări ale lumii. Sectorul privat, ca şi întreaga societate civilă, se consolidează şi se dezvoltă, pe an ce trece.

Ţara noastră se îndreaptă cu încredere către valorile democratice şi ale libertăţii.”

Sigur, cu excepția Guvernului și a Parlamentului, cam toată lumea s-a îndreptat în 2013 către democrație și sper că și ambasadele să nu se fi simțit oarecum prostănace după acest discurs.

Dar, vorba unor băieți din filmele americane, Nice try!

Așa că, din nou, mă întreb: pentru ce a fost invitat Ponta la Săvârșin?

Pentru ca Radu Duda să primească ceva?

Sau pentru ca Ponta să îi ceară ceva de pe la curțile unde Ghiță Ciobanul se scrie Shepherd George?

 

 

În USL e vreme de Prigoană. Cine e Bahmuțeanca?

Într-un imaginar Guinees Book of Romanian Records, Familia Prigoană se distinge prin cea mai umflată glandă salivară din țară.

O dodoloață și asurzitoare glandă salivară, perfect reglată la intervale de câteva luni, când saliva devine tot mai vâscoasă dar, minune, se transformă în șampanie a împăcării.

Cam așa e și certurile din USL, unde „sindromul Prigoană” a buit exact în clipa în care Prigoană și Bahmuțeanu își arată din nou pe ecrane acutele, chiloții, piciorul de lemn și partea împuțită din karmă.

Iar șirul coincidențelor e foarte aproape de magia Crăciunului: gunoaiele din USL ies la iveală parcă pentru a fi reciclate de firma lui Silviu Prigoană, tensiunea dintre Crin și Victor e la Maximus (Delfinul Prigoană, adică), iar Ponta l-a pălit pe Bolcaș cu o Greblă în freză.

O singură deosebire însă face diferența dintre USL și cuplul Bahmu-Prigoană: deși dota lui nu îl prea recomandă, Crin vrea el să fie Prigoană.

 

Când Guvernul Ponta se pozează cu Parada Militară, ca pițipoanca

Fiecare zi națională înseamnă, pentru mine, irosirea a încă unei ocazii de a fi mândru că trăiesc în România.

Pornind chiar de la semnificația momentului. Ce zi națională e aia în care minoritatea cea mai numeroasă a țării se află în postura de a se bucura, chipurile, de un moment dureros al istoriei ei?

Știu că ați tresărit deja și că, în intimitatea cugetărilor Dv., unii vor prearticula un gând despre faptul că EI, adică maghiarii, trăiesc în România și că, pe cale de consecință, trebuie să se conformeze situației. Iertată fie-mi comparația, așa ceva mi se pare a fi și un reflex de tribună de fotbal, și o eșuare definitivă în apele tulburi ale înțelesului de „a fi român”. Confuzia dintre etnicitate și cetățenie despre care e vorba, e toxică și rescrie încă mai apăsat decât o fac topometrii granița cu Spațiul Schengen. De fapt, cu lumea civilizată.

Ca să fiu sincer până la capăt, îmi cam displac zilele naționale ce scurmă belicos în gunoiul istoriei. Pe de o parte, asemenea momente emoționale întrețin o fantasmă și acutizează frustrările, pe de altă parte manipulează. Mai întâi, fiindcă distrag atenția de la problemele reale, acute, iar apoi fiindcă teleportează furia, agresivitatea față de adevărații vinovați într-un niciunde istoric unde zăngănesc săbii și paloșe.

Nu întâmplător asemenea zile festive adăpostesc, la pieptul neprihănit al sărbătorii, Parada Militară. Care, iată, în acest an, a fost cea mai costisitoare din ultimii  trei luștri. (Un lustru = 5 ani!)

De fapt, o paradă de un ridicol mizer pentru o țară ce nu are bani să crească alocațiile pentru copii nici măcar cu un leu! Drept pentru care cred că a fost o cheltuială complet inutilă și fanfaroană. Un fel de „pițiponcism” ( scuzată-mi fie barbaria) la nivel înalt unde locul telefonului mobil de fițe a fost luat de parada militară. Cu care Ponta și ceilalți s-au pozat pe un Facebook real, de 1 Decembrie.

Dacă îmi dați voie să alătur Zilei Naționale strădania lui Ponta de a ne vârî pe gât faimoșii 7 eurocenți la combustibili, aș concluziona așa:

Deocamdată, Ponta a intrat triumfător în Alba Iulia cu mare pompă de benzină.

Senzațional: Victor Ponta va solicita rejucarea meciului România – Grecia!

După ce USL-ul și-a cheltuit inteligența interpretativă doar pentru a-l suspenda pe Băsescu, in fine rafinatele speculații useliste vor servi unei cauze nobile!

Argumentul e cât se poate de simplu: de ieri, de fapt cu câteva ore înaintea meciului România – Grecia, naționala României nu a mai fost aceeași națională care a jucat în meciul tur.

Ați ghicit, ieri Guvernul Ponta și-a asumat descentralizarea, ceea ce, pe cale logică, conduce la concluzia că și naționala României nu mai reflectă ceea ce a fost țara înaintea acestui vot.

Prima consecință a descentralizării s-a văzut încă din prima repriză: doar 2 centrări, față de 18-20 cât aveam înainte!

Sigur, deocamdată șocul descentralizării e doar la nivel psihologic, dar gândiți-vă că, de ieri, antrenorii naționalei de fotbal sunt baronii locali, nu Piți și Sandu, ceea ce schimbă total configurația tacticii. Ca să înțelegem mai bine, numai loviturile libere, de pildă, vor fi executate pe regiuni, prin rotație, ordinea urmând a fi stabilită prin referendum cu participare de cel puțin 30 la sută.

Demersul premierului român are mari șanse de succes fiindcă, la rându-i, Parlamentul elen a propus deja înființarea unei comisii speciale care să cerceteze împrejurările în care fundașul grec a împrumutat un gol tricolorilor.

Și, pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la neutralitatea demersului, parlamentarii au anunța deja că va fi anchetat bocancul, nu jucătorul.