Gâfâitul cu damf patriotic al ministrului general Oprea cu privire la pensiile militarilor mă pune pe gânduri și în general, și în particular. În general, fiindcă ministrul nostru e preocupat doar de pensiile generalilor. În particular, fiindcă ține să ne vâre pe gât o imagine a Armatei Române care pute a bocanci purtați de pe vremea tov. Nicoale Ceaușescu.
Îi amintesc, mai întâi, ministrului avansat general de armată pe timp de pace fără sughiț că așa-zisul corp de elită, care ar fi Armia Română, a tras în popor cu aceeași dezinvoltură și precizie cu care culegea porumbul înainte de 89.
Că, dacă nu mai știe ce aparat jegos de umilire a tinerilor a fost instituția despre care vorbește cu atâta morgă, să asculte CD-ul celor de la Vama Veche, Am să mă întorc bărbat.
Îi amintesc, de asemenea, că majoritatea coloneilor și generalilor care au devenit instant figuri de marcă ale vieții publice din România democratică și-au câștigat gradele pe linie de PCR. Asemeni, de altfel, și majorității celor din Miliție sau Securitate.
Că așa-zisa conștiință a multor ofițeri superiori s-a lăsat crud dezbrăcată în cazuri cum a fost cel al asasinului colonel Bernevig. Cum s-a făcut armata de târâș în cazul generalului Mircea Chelaru, în clipa arestării generalilor Chițac și Stănculescu sau, recentissim, al arestatului Voicu.
Îi amintesc dlui ministru și un fapt ce pare să-i fi scăpat: românii au mai mulți generali decât pot duce în brațe. Iată de ce pensiile celor ce cară în spinare tot soiul de matracuci cu stele ar trebui ajutate nu de ordonanțe, ci de ordonanță.
O ordonanță de decență.