De când aștept un referendum!
Adică o consultare a întregului electorat care e valid numai dacă se prezință jumătate plus unu din toți cetățenii cu drept de vot. Așa cum, ca proastele, scriu toate dicționarele.
Aștept un referendum, in fine, fiindcă, ăla din 2009, care a hotărât că sistemul parlamentar românesc va fi unicameral, seamănă cu tăblițele din parcuri ce ne îndeamnă să nu călcăm iarba.
Spre deosebire de luminile constituționale Ponta și Antonescu, eu sper ca poporul să spună limpede un lucru de care toți se feresc să îl spună:
Cel mai puternic om din România nu e nici președintele, nici prim-ministrul! Este chiar directorul Monitorului Oficial al României!
Așadar, să votăm, la Referendum, că acesta va fi șeful statului, al Guvernului și al Parlamentului deopotrivă!
Și, dacă ținem nițel la noul lider, să votăm că și Constituția e consultativă!
Vă rog eu!

1. Un bacalaureat nu se măsoară, în opinia mea, în kilograme de creier admis. Criteriul fundamental se referă la diagnosticul pe care îl dă celor 12 ani de școală. După cum arată cifrele, elevii au avut probleme nu doar cu materiile de liceu, ci, mai ales, cu cu cele din clasele 1-8.
2. Un bacalaureat are rolul și de a valoriza studiile universitare. România, până acum trei ani, a fost populată cu români bacalaureați analfabeți care au discreditat ideea de Universitate, masterat, doctorat.
3. În toate democrațiile, bacalaureatul este prăpastia ce separă grosul societății de elitele ei: cei ce muncesc fizic, de intelectuali (gulerele albe).
4. Societatea românească nu oferă elevilor niciun motiv serios pentru a învăța. Meritocrația este o vorbă goală, iar banii cumpără totul în școli, în viață.
5. Cel mai îngrozitor lucru care îl poate înțelege un străin despre noi se referă la prezența camerelor de supravegheat în toate sălile. Asta arată că hoția e un fapt endemic și că, pe cale de consecință, un plagiat nu e decât expresia unei „normalități”.

http://www.petitieonline.ro/petitie/31389052/semneaza?

În niciun caz din motive personale!
Făptura Năstase Adrian face parte dintr-o categorie la care nu am acces. Nu mă refer la opulența lui, ci, pur și simplu, nu înțeleg cum un om de inteligența lui aparte (subliniez cuvântul) a putut fi atât de lacom.
Gelu Voican Voiculescu, atunci când mă miram de satrapia năstăsioasă, mi l-a descris, cu mulți ani în urmă, sub zodia unei triple inadecvări.
M-a bucurat fiindcă, iată, sunt nevoit să constat că Băsescu a ajutat statul de drept al lui Ponta să își reintre în drepturi! Și asta ar trebui să conteze într-o relație mult mai subtilă decât vor să arate televiziunile.
Mă bucur și fiindcă știu, din cărțile de teoria media, că asemenea evenimente ritualice acoperă lucruri mai importante. Și că, implicit, manipulează.
Cu alte cuvinte, cred că  a acoperit cel puțin două evenimente excepționale: arestarea lui Vântu și demisia Varanului din Senat.  
Așadar, mă bucur că Năstase a ajuns la hotel fiindcă, iată, in fine, pot să mă bucur pe bune de arestarea lui Vântu.
Să ne înțelegem, așadar: arestarea lui Năstase nu m-a bucurat, ci doar m-a reclădit.

1. Azi, numitul Năstase Adrian face 62 de ani. Nu împlinește, ci face! O fi de bun augur urarea „la mulți ani” sau credeți că e la mișto?
2. Se spune că Năstase Adrian ar fi lăsat o scrisoare de adio. Dacă omul nu a murit, nu am putea cumva să numit documenul „scrisoare de la revedere”.
3. Credincioșii din presă și nu numai au numit scrisoarea lui de „la revedere” „testament”. Fiindcă eu sunt bun creștin, aștept „noul testament”.
4. Destui pesediști au spus că încercarea de suicid a lui N.A. a fost un „act de demnitate”. Oare cum o gândi despre asta preotul paroh al bisericii din Cornu recent târnosite și de N.A.? Cităm:
„Păcatul sinuciderii este unul dintre cele trei păcate cunoscute în Evanghelii şi în Tradiţia Bisericii sub denumirea de „păcate împotriva Duhului Sfânt”, adică necredinţa, ura şi deznădejdea. Toate acestea sunt expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu, sinuciderea fiind înţeleasă de Părinţii Bisericii ca necredinţă şi deznădejde asumate.”
5. Oare există o relație inversă între avere și demnitate? Mă întreb, de pildă, cum de un om cu averea lui Năstase e capabil să facă un teatru atât de ieftin. Un amic medic mi-a semnalat că, în cazul unui incident de felul celui care se presupune că l-a avut Năstase, pacientul este, obligatoriu! dezbrăcat. Așa e procedura, nu e dezbrăcat din alte motive. Poate că, fiind și femei de față, N.A. s-a rușinat. Ceea ce este extraordinar pentru un politician.

A doua zi după catastrofa Titanicului, în ziarul „New Yorker” apărea un avertisment adresat cititorilor care trimiteau până și poeme pentru a-și manifesta solidaritatea cu teribila suferință umană: „Ca să scrieți un poem despre Titanic demn de a apărea în ziarul nostru, trebuie să aveți ceva mai mult decât hârtie, creion și puternica senzație că dezastrul a fost unul de proporții”. Dacă, atunci, „altceva” însemna „talent”, în cazul Năstase este vorba de cinste și onestitate personale, iar, pentru cei naivi-sentimentali, doar de memorie.

1. Cea mai mare transformare a lui Adrian Năstase este că, de acum înainte, el va fi doar Năstase Adrian.
2. Și pesediștii, și pedeliștii, în fine, au ceva în comun: cred că Năstase a fost condamnat din cauza lui Băsescu. Diferența e că din PSD se bucură doar o parte.
3. PSD-ul actual nu e năstasios așa că multora le vine ca o mănușă sentința.
4. Faptul că Năstase a primit cel mai puțin din lotul celor judecați arată că a prevalat Calitatea, și nu cantitatea. Mă cutremur cât ar fi primit dacă ar fi fost urmărit în „Trofeul Cantității”.
5. Unii critici literari opinează că Operele complete plagiate de Năstase Adrian s-ar găsi doar în rafturile unor bănci chinezești.
6. Dacă Năstase Adrian ar fi fost echipă de fotbal (formată, desigur, doar din fundași), Justiția ar fi rămas în continuare în ofsaid!
7. Gardianul care va avea grijă de Năstase Adrian se va numi curator. Așa e regula pentru colecționari.
8. Dincolo de belele, Năstase Adrian are ceva unic: e singura persoană din România pe care Justiția nu o poate condamna pe nedrept.  

Buimăcit de rezultatul alegerilor de ieri, nici nu mai știu cum să citesc umorul englezesc din propoziția Prințului Charles: „România este o țară remarcabilă.” Procentual, cred că doar 90 la sută din electoratul acestei țări este remarcabil.
Restul, adică votanții partidului DDPP, e compus din români-îngeri ce au nebunia candidă de a aștepta întruparea a cel puțin 6 numere norocoase la 6 din 49.
Sau poate că, peste oraș, de a cum înainte, vor sta nopți întregi Montgolfiere din care Domnul Dan va arunca bancnote de 10 000 de euro fiecare.

Astăzi, România sărbătorește Biserica Urnei cu hramul Sfinților Candidați.
Sfinții Candidați Gură de Aur, Mână Lungă, Inimă de Ciment.

Nu am scris nimic despre Ostaficiuc în campania aceasta fiindcă mi se pare de la sine înțeles că îl susțin. Miercuri, când l-am însoțit la întâlnirea candidaților de la Camera de Comerț, un cunoscut m-a întrebat de ce mă bag în politică. Era, de fapt, un reproș la prezența mea alături de Constantin Ostaficiuc. Sau poate un îndemn la precauție ori o avertizare, poate. Omul avea dreptate. Acum, în postura mea, e bine să fii precaut și să taci. Dar sfatul lui m-a făcut să realizez că, dacă nu scriu că îl susțin, o să îmi pară rău că nu mi-am asumat deschis această opțiune.
Drept pentru care m-am hotărât să scriu aici de ce îl susțin pe Ostaficiuc:
1. Fiindcă nu s-a purtat niciodată cu mine ca un șef, ci ca un prieten.
2. Fiindcă nici nu mi-a cerut să intru în PDL, nici nu a făcut vreodată vreun apropo în acest sens.
3. Fiindcă e un om care a făcut tot ce a putut pentru Muzeul de Artă. (Ca să nu spun că mă suna, din concedii, să-mi spună ce fac unele muzee pe care le vizita!)
4. Fiindcă e un om fin, cultivat, căruia, coincidență, îi place exact muzica pe care și eu o ascult.
5. Fiindcă, atunci când a fost vorba de cultură, nu a avut niciun parti pris politic. Prezența lui Tudor Crețu în fruntea Bibliotecii Județene e o dovadă!
 Oricum va fi votul de duminică, mersi, Costi!