Hayssam, metastazul minune, e, din nou, pe cai!

Vă amintiți una din capodoperele arăbești ale perioadei lui Nea Nicu ce acoperea aproape în unanimitate peretele românului de bloc autohton?

Ați ghicit, este vorba despre carpeta cu frumosul titlu Răpirea din Serai.

Un arăbut, cam pirpiriu, cu o gagică aruncată ca o desagă peste șa, cu o pușcă în dreapta, sus, și cu stânga pe hățuri, călărind în goană tot mai departe de un pălățel care tre să fi fost seraiul.

Și un amănunt care mi-a rămas și acum în memoria afectivă, de parcă, în copilărie, aș fi fost voluntar la protecția animalelor: privirea obidită a marvei (animalului, în Banat), de atâta greutate prăbușită peste el.

Ei bine, cam asta e și povestea cu Hayssam.

Cu câteva nuanțe de adăugat: Hayssam nu e călărețul, ci huria (tipa, în arăbește).

Calul nu fuge de serai, ci se întoarce.

Călărețul nu e serviciile secrete românești.

(Din palat, eunucii cu fulare scumpe la gât, culmea, nu mai au nicio legătură cu Năstase!)

Măi mari britanici, și eu aștept să nască prințesa Kate Middleton

Ce îmi mai place mie să aștept nașterea asta mare britanică!

Stau de câteva zile înaintea ecranului și pariez o liră (de poet) că, dacă nu va fi nici girl, nici boy, musai va fi Boy George.

Și îmi pregătesc o cântare în limba ardeleanului prinț Charles, la ce o fi:

It’s  a Boy, din superba operă rock Tomy compusă de The Who.

Girl, You’ll Be a Women Soon, aia a lui Donovan, dar auzită și în Pulp Fiction.

La varianta a treia, evident Karma Chameleon, unde Boy George cântă că e un bărbat fără convingere.

Ceea ce se întâmplă și odată cu vârsta.

 

P.S. O cezariană nu era potrivită și din rațiuni etimologice: Cezar a fost născut așa!

 

Non-Breaking News sau, poate, Breaking Non-News

Odată cu nefericitul accident al lui Nae Nicolae, aflăm așa: că victima a fost patronul unei echipe de fotbal, că a fost regele imobiliarelor din Ilfov, că a fost finul unuia din turma de becali, că a fost nașul lui Adrian Minune (fost Copilul), că a fost prieten cu Jiji, că a fost milionar tablagiu în euro (ar fi pierdut la cu Jiji, un teren de 10 milioane de euro), dar, mai presus de toate, că a fost Trecător.

Nu în sens biblic, ci în non-sensul codului rutier care spune că nu se depășește coloana ce așteaptă la barieră și, cu atât mai puțin, nu se trece printre barierele coborâte la trecerea de nivel.

Cu alte cuvinte un ins excepțional căruia îi plăceau excepțiile.

Să mă ierte Dumnezeu, dar, uite, cu prilejul (sic!) nenorocitului ăsta de accident, pot face și eu un clasament al instituțiiilor de care ar trebui să se teamă conducătorii români de limuzine de peste 100 000 de euro:

1. CFR-ul (locomotivele în mișcare accelerată),

2. Băsescul (eficient mai ales post suspendare)

3. DNA-ul

4. ANI.

5. Propriul partid.

A, să nu uit: până la proba contrarie, Nae Nicolae beneficiază de prezumția de nevinovăție!

 

Un nou – și, totuși, cu tradiție! – master la Universitatea de Vest : Jurnalism tematic

 După cinci ani de experiență în Master de Jurnalism European și Jurnalism sportiv, specializarea Jurnalism a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării propune un master în Jurnalism tematic ce preia mare parte din profesorii și materiile respective, cărora le adaugă profesori și cursuri în Jurnalism cultural și de hobby și Jurnalism de investigație.

Titularii de cursuri sunt Paolo Magagnotti (Președintele European Journalists Association – The Communication Network (EJA), Gunther Rauz (președinte MIDAS, Minorities Dailies Association), Adriana Babeți, Gheorghe Clitan, Viorel Marineasa, Lucian Ionică, Lucian Vasile Szabo, Paul Kun, Bogdan Nadolu, Marcel Tolcea (directorul masterului).

Planul de învățământ cuprinde:

Anul I

Teme ale jurnalismului sportiv, Teme ale jurnalismului european, Teme ale jurnalismului cultural, Patologii comunicaţionale (manipulare, propagandă, dezinformare),  Retorică şi gândire critică în comunicarea profesionalizată, Comunicare audiovizuală, Minorități și media europeană, Jurnalism de investigație

 

Anul  II
         Imagologie şi stereotipuri în presa românească, Filmul european: politici, industrie, artă,
Organizaţiile în relaţia cu media, Tehnici de formare a opiniei publice, Redactarea produselor media online, Tehnici de redactare în jurnalismul cultural și de hobby, Organizații europene și instituții ale UE, Comunicând Europa, Naționalisme contemporane,  Practica de specialitate

            Se pot înscrie absolvenți din toate specializările susceptibile a fi subiecte de prese: administrație, politologie, filosofie, sociologie, psihologie, drept, medicină, litere, teologie,  istorie, geografie ș.a.

            Înscrierile se fac începând de astăzi, 15 iulie, până sâmbătă, 20 iulie, în sala 206.

            Pentru informații suplimentare: 0733 515 519 sau 0745 637509.  

Bac în URSS/Back in the USSR

Felul în care Ponta joacă acum rolul lui de protector al bacalaureaților de la Bolintineanu este mai subtil decât pare.

Semnalul lui este mai mult decât clar pentru electoratul USL: să terminăm cu fleacurile astea cum ar fi cinstea sau corectitudinea și să ne rezolvăm, dracului, problemele cum putem, în maniera noastră, românească. Cu bani, cu pile, cu ochi semiînchiși, cu foloase de ambele părți. Că, de, oameni suntem!

Acest mesaj echivalează cu mai mult decât, de pildă, o creștere cu 25 la sută a salariilor. Creșterea artificială a salariilor e anulată imediat de inflație și, în plus, nu îți dă voie FMI-ul.

Nimic și nimeni, în schimb, nu te împiedică să dai semnalul că s-a dat liber la descurcat după un model îndelung experimentat și de mare succes. Că funcționarii, medicii, profesorii, șefii, polițiștii de la circulație, avoccații, judecătorii, procurorii, pot lua șpăgi, din nou, liniștiți și senini.

Paradisul micii corupții și-a resădit palmierii și milioanele de români care au furat cu batista, cu plasa, cu hălcile de carne ca la COMTIM, toți jubilează când aud corul de televiziuni, în frunte cu Ponta, răcnind la procurorii de la Bolintineanu.

Fiindcă orice acțiune în forță, în numele justiției, poate înfricoșa ori chiar turba micul, necăjitul român corupt (în cur!).

Așa că, neavând bani, strategii de dezvoltare, instituții eficiente, neavând interese să vină marii investitori, redeschidem cutia Pandorei cu toate aceste delicii de subzistență.

Ați înțeles, cea mai sigură, coerentă, ieftină și eficientă platformă politică pentru poporul român. Poate singura.

În curând, și ca să poți fi cinstit, în România, va trebui să dai mită!

 

 

Țara lui Andrei e așa: 1. a lui Andrei Năstase și 2. de margarină!

Țara lui Andrei e un proiect frumos ca idee, dar nefericit în ceea ce privește promotorul și maniera de promovare.

Mă refer, mai întâi, la faptul că Petrom nu e un nume onorabil pentru opinia publică românească (vezi boicotarea OMV și Petrom din 2011), după o suspectă privatizare cu clauze secretizate de către Guvernul Năstase.

Cât privește campania de mediatizare a proiectului Țara lui Andrei, cred că „ornarea” cu salopete Petrom a adolescenților ce apar pe paginile de web seamănă cu gafa Nadiei de a introduce margarina cu cifre octanice în mic dejunul viitorilor campioni.

Cireașa de pe tortul acestor  nefericite coincidențe este o știre ce pare desprinsă din pudriera de damă a faptului divers: la finele lunii iunie, Andrei Năstase și-a deschis „club de fițe” la Neptun!

Dacă Tatăl lui Andrei a putut plăti 700 000 de euro din salariul lui de bugetar și apoi, a avut bani pentru un club de fițe, ei bine, da, Țara lui Andrei există, in fine!

Țara lui Andrei Năstase!

Mă alătur îndemnului dlui Ponta: Nu mai traumatizați Șpăgarii!

Nesimțirea cu care polițiștii și procurorii au îndrăznit să îi deranjeze pe șpăgarii cinstiți și sensibili din curtea liceului Bolintineanu este mai de nesuportat decât camerele din sălile de Bacalaureat.

Drept pentru care și Realitatea TV, și Antenele, și România TV au început să se indigneze prin răcnit, spume la gură și play black epileptico-bocitor.

Nu vă speriați, nu este vorba despre un protest față de nerespectarea procedurilor de către procurori, ci de huiduiala pe care cele trei televiziuni o fac de fiecare dată când vine vorba despre procurori.

Mă aștept ca, în minutele care vin, câțiva dintre avocații care i-au apărat pe toți jegoșii din țara asta să își ofere serviciile pentru a mai spori emotivitatea.

Și pentru a discredita instituția procurorului.

În rest, aștept în continuare arestarea părinților.

 

Costica, Mitica și Oedipa

Fără nicio îndoială, persoana cea mai mediatizată în aceste zile e madam Costica Vărzaru, directoarea liceului Dimitrie Bolintineanu, deja arestată în urma fraudării bacului în stil mafiot.

Probabil că vă așteptați să scriu, din nou, despre fraudă, șpăgi și necinste. Nu am să fac asta, fiindcă, așa cum scriam și ieri, doamna Costica nu face altceva decât să confirme.

Da, persoana confirmă încă o dată, pentru a câta miliarda oară, că duhoarea din jurul sistemului vine de la căcați și nu de la mirosul de șosete în probe de anduranță.

Dar asta e o altă chestie și acum, iată, am bucuria să vă semnalez un prenume rar, Costica, feminizat de la hipocoristicul Costică.

Asemenea lui Mitica (atenție, nu Mitică!), hipocoristic al lui Constantin, un prenume la fel de rar, dar făcut celebru de o atletă din anii 80, Mitica Junghiatu.

Pentru mine e o taină, un mister duios cum anumite nume proprii sau chiar substantive comune trec de la un gen sau sex la altul.

Oltenii, de pildă, i-au răpit vrabiei eleganța feminină și numesc „vrăbete” păsările cu pricina. Ba chiar un prieten mi-a semnalat un masculin „carete” pentru bietul gânganiu ce se dedulcește alene cu lemn.

Ca să nu spună unii că mă refer doar la sudul țării, am fost uluit să aud în Banatul cărășan un confuz „mătușoi” pentru ceea ce, îndeobște, se numește „unchi”.

Nu știu dacă e nevoie de o trimitere la psihanaliză, dar folosesc cuvântul pentru a vă semnala un nume de personaj, de data asta, absolut năucitor: Oedipa.

Oedipa Maas, protagonista miniromanului lui Thomas Pynchon, Strigarea lotului 49.

Decât’s metaphysics

„Nu a existat probleme, a existat decât un mesaj…”, iată o frază care l-a înfipt definitiv pe actualul ministru al educației în antologia românofonilor fără clasele 1-4.

Sigur, nu e o mare problemă să intri direct în clasa a V-a, mai ales că acordul Subiectului cu Predicatul e unul dintre marile mistere ale României de azi.

Astfel, propoziția „Ponta este prim-ministrul României” oferă un dezacord clar între Subiect și Predicat.

Corect, propoziția se scrie astfel: „Ponta și Voiculescu este prim-ministrul României”.

Verbul copulativ „este” (v-am băgat în ceață, vă rog să mă iertați!) nu poate fi scris la plural fiindcă, formal, nicio țară în lume — nici măcar Polonia cu gemenii ei — nu a avut doi prim-miniștri simultan.

În ceea ce privește folosirea obligatorie a negației înaintea prepoziției „decât”, îmi permit luxul să psihanalizez la ministrul meu decât optimism.

Când urmează reținerea și cercetarea părinților care au șpăguit comisia de Bac?

Urmăresc cu stupoare excesul de nuanțe cu care comentatorii de la televiziuni vorbesc despre școala românească. Atunci când vine vorba despre șpaga de la liceul Bolintineanu, majoritatea vorbitorilor se izmenesc de parcă ar fi cetățeni elvețieni sau din spațiul nordic: „Nu putem extrapola acest caz! Avem profesori foarte buni, aici e o excepție, scoala românească bla, bla…”

Ei bine — cum spun inepții de la aceleași televiziuni când ne prezintă știrile cu dezastre și morți –, ceea ce s-a întâmplat la Bolintineanu nu e o excepție, ci taman regula. De ani buni, în preajma bacalaureatului, se strâng bani pentru ospătarea comisiei, pentru cadorisirea ei, pentru frăgezirea exceselor.  De ani buni, se cumpără note cu bani grei, cu taxă fixă, cu știința, ca să spunem așa, a întregii comunități. Se știe, ca la curve, cât costă un 7, un 8, un 9 sau un 10. Dacă în buricul (urât mirositor) al Bucureștiului se întâmplă așa ceva, cu profi care vând rezolvări din camera vecină, vă imaginați ce se petrece la  Cuca Măcăii!

Dar nu vă revoltați că „extrapolez” înainte de a afla ce vreau să nuanțez cu privire la asemenea tâlhării.

Când vine vorba de un asemenea fenomen, citez mereu spusa unui fost student care a scris așa într-un eseu: ”M-am maturizat în clipa în care mi-am dat seama că bacalaureatul e o chestie negociată de părinții mei cu comisia”.

Așadar, da, de mii de ori DA,nu școala e de vină, ci societatea. Cine e societatea? Suntem noi, părinții.

Noi, făptuitorii senini, care, fiindcă știm că nu se joacă cinstit niciunde în societatea noastră, suntem infractorii senini ai cotidianului. Uitând că eternul „toți fac asta, nu oi fi eu mai prost” nu are, în justiție, nicio valoare.

Drept pentru care ne agităm să dăm, să mituim, să punem pile, să intervenim.

Dar dacă mituiții sunt reținuți, cercetați, de ce mituitorii stau și se uită senini la televizor?

Nu sunt faptele astea la fel de penale?