Miza pentru fotoliul de primar al Timișoarei  este, în acest an, mult mai complicată decât în toate alegerile de până acum. „Abdicarea” lui Ciuhandu, retragerea lui Drăgănescu și, mai ales, inima lui Robu au condus la o situație cu mai multe necunoscute. 
În opinia mea, candidatul cu cele mai multe șanse de a câștiga Primăria le are/le-a avut Robu.
Să enumerăm punctele tari:  1. personaj carismatic, cu ștaif, cu prestanță universitară; 2. un partid, adică o alianță puternică în spate; 3. a demonstrat că poate face treabă bună de-a lungul a două mandate de rector.; 4. nu a fost implicat în niciun fel de scandaluri; 5. internarea lui subită a produs simpatie în rândul celor nehotărâți (opinia publică are comportament matern!);
Să vedem punctele slabe: 1. operația pe inimă va fi folosită de contracandidați ca un argument puternic; 2. o campanie excesivă, cu un singur personaj vizibil: Robu. (Ceea ce face ca, în următoarele zile, echipa lui să fie în postura unor angajați fără identitate și nu în postura colegilor de echipă.) 3. ezitarea în cazul Poli Timișoara.
Nu ascund faptul că și eu îl prefer pe Robu în ciuda faptului că este susținut de USL.
Alegerea mea, dincolo de cele de mai sus, poate că vine și din faptul că îl cunosc. Dar cred că este o persoană foarte puternică și că va fi foarte greu pentru PSD, de pildă, să îl manipuleze. Din această cauză dizolvarea alianței USL din toamnă, inevitabilă după câștigarea alegerilor și preluarea puterii, va lăsa în fruntea Timișoarei pe Cineva, nu pe unu. Știu, de la mulți din apropiații lui, că e onest. Știu foarte bine, din campania trecută, că discerne foarte bine care sunt persoanele folositoare și care sunt cele cu care se poate afișa.
La puncte slabe, știu și că nu prea deleagă responsabilități și că le face el pe toate. Că, de multe ori, e foarte greu de sfătuit.
Așadar, USL-ul are, în acest moment, un om foarte bun care însă, dincolo de declarațiile electorale, are de ales între sănătatea lui și politică.
Din informațiile mele, marți vor sosi la Timișoara Crin Antonescu și Călin Popescu Tăriceanu.
Nu știu care e scopul vizitei unei asemenea minidelegații, dar pot presupune că un partid serios trebuie să ia în considerare mai multe variante.
Dacă Drăgănescu, de pildă, nu s-ar fi retras, soluția ar fi fost ușor de luat în considerare în cazul unei retrageri a lui Robu. Așa, singura soluție de luat în considerare de USL în acest caz ar fi Ioan Gârboni.  De asemenea un personaj carismatic, destoinic și aureolat de nimbul independenței.  Nu știu însă dacă nu cumva liberalii îl vor percepe mai mult pesedist decât neutru, să zicem.
Evident, toate cele de mai sus nu sunt decât simple presupuneri, dar politica, așa cum știți, e un nesfârșit joc al combinațiilor.
În rest, lui Nicolae Robu, inimă bună!

Dacă postarea lui Dragoș Boța despre o intervenție pe inimă nu ar fi fost ștearsă imediat, nu aș fi fost curios. Din cauza asta am întrebat și eu.
Așa e! Din ceea ce am vorbit cu doi dintre medicii de la Pădurea Verde, se pare că, din păcate, inima lui Nicolae Robu are nevoie de o intervenție chirurgicală.
Așadar, am o dilemă: dacă jurnaliștii timișoreni nu știu, sunt ageamii. Dacă știu și nu scriu, sunt fie lași, fie cumpărați.

1. Deriva leului face victime și printre politiceni. primul-ministru, de pildă, e îngrijorat fiindcă și Domnia sa are un leasing. Realitatea însă e alta: leul a reacționat imediat și, ca dovadă, un cetățean din Brașov, a fost atacat de animalul cu pricina! 
2. Un prieten, admirator al lui Marsilio Ficino, mi-a trimis următorul text:
Circula povestea anecdotică dar realistă, conform căreia Brejnev i-ar fi prezentat mamei lui umile biroul lui istoric, cu colecţia magnifică de maşini de lux străine şi vila sa impunătoare, cu mesele superbe, şi ar fi întrebat-o ce părere are – iar ea a răspuns: “Este minunat, Leonid, dar ce se întâmplă dacă se întorc bolşevicii?”

Astăzi, jurnaliștii de la Realitatea Tv au prezentat o mică antologie a greșelilor de exprimare din lumea politicienilor.
Fapt lăudabil în sine dacă ar fi căzut în ridicol tocmai datorită greșelilor de limbă ale celor care le semnalau.
Astfel, pe un ton ritos, o jurnalistă o acoperea de ridicol pe Doamna Dumitrescu fiindcă distinsa profesoară ar fi scris, citez „înot cu doi de n”.
Din cauza faptului că, îndeobște, mâncăm „două mere” și nu „două de mere”, e de la sine înțeles că formula corectă este „cu doi n”.
Așadar, atunci când râdem de alții și nu știm bine de ce, corect ar fi nu „să râdem”, ci „să ne râdem”.
Fiindcă râdem, fără să vrem, și de noi!

Pe vremea lui Caragiale, în casă, târgoveții mai obișnuiau ca pe un medicament ceva pe nume anghelică. În imaginația mea trebuie să fi fost o băutură de îngeri.
Absintul, mereu prezent în cărțile cu pictori francezi e tot mai absent.
Copil fiind, auzem maturii că au luat un triplu sec și mă miram de cîte ori se poate bea ceva sec.
Unele băuturi mai sunt, altele au murit.
Nici berea nu se simte prea bine, având un stres la glandele accizare.

Acum câteva zile, un român oftăcios i-a răspuns unei reporterițe așa:
„Am scăpat de dracu și am dat de tată-su!”
Domnișoara vroia să afle cum percepe poporu schimbarea de gurvern.
Nu mă voi referi aici la exactitatea comentariului, ci la o interesantă viziune românească cu privire la necurat.
Nu știu dacă alte popoare au imaginat o familie demonică. Cert e că Nicolae Iorga avea o observație extrem de interesantă, cam misogină, în acest sens:
„Poporul nostru a crezut că, dracul, fiind bărbat, nu poate fi destul de rău. Și atunci a creat-o pe mama dracului.”
La români, cred că răul își descoperă mereu „virtuți” suplimentare.

Revin cu o ipoteză cu privire la articolele dlui ministru Mang: vorbele articolelor sale de cercetare științifică or fi ale altora, dar dacă melodia chiar e a lui?

Așadar, să dedicăm:

Câștigătorul finalei „Românii au talent” este o persoană pe numele ei Cristian Gog.
Domnul Gog este iluzionist, mentalist și un personaj care dă de înțeles că ar avea capacități suprasenzoriale.
Presa a și scris deja despre diverse trucuri cu mingi de tenis de câmp sub braț și a prezentat un întreg arsenal de instrumente pe care l-a folosit.
Teama de a nu considerat prost e una din fricile profunde ale omului, așa că orice explicație e binevenită!
Lucrurile pot fi însă mai nuanțate.
Povestea cu opritul inimii, de pildă, este practicată de yoghini, cu deosebirea că ei intră în catalepsie. Un celebru yoghin, Haridas, este invocat și de Eliade într-una din edițiile tezei sale de doctorat dedicate filosofiei Yoga, indianul fiind îngropat și revenind la viață după 40 de zile.
Povestea cu deformarea unor tacâmuri cu ajutorul privirii este și ea de mult fumată, dar nu chiar explicată. Se numește telekinezie și a fost performată public, încă din anii 70, de un israelian, Uri Geller. Acesta nu doar deforma tacâmuri, ci și mișca diverse obiecte, oprea limbile ceasurilor sau perturba acul busolei.
Dar, o să fiți surprinși, pe mine mă fascinează dl. Gog din alte pricini.
El a ilustrat, în mod metaforic, toate deficitele fundamentale ale societății românești.
Care și-a oprit inima. Ba chiar și-a făcut, în acel loc, un transplant de portofel.
În locul dlui Gog am văzut pe scena showului întreaga clasă politică și nu numai, întreaga societatee românească, în teribila amnezie a unui verb: a păsa.
Nu sper la iubirea aproapelui, la milostenie, la bunătate, ci doar la un palpit al inimii care, probabil, e suspendat undeva între lăcomie și cinism.
Așa se face că de pe masa omului de rând a dispărut ultimul lucru care are drept de prezență: dumicatul de pâine.
Dl. Gog a arătat apoi că citește gândurile!
Gândurile noastre nu mai sunt de mult un secret! Ba chiar citirea lor a devenit o industrie.
 A tăiat un ziar și a știut ce scrie pe acele bucăți. Un vax! Tot ce apare în presă, dacă nu e nutreț pentru bizon, e vomă politică.
Apropo, cred că am mai scris asta, cardiologia nu e știința despre inimă, ci știința despre carduri.