Prezența la Bruxelles a liderilor USL a fost fie trădare, fie schizofrenie. Să te duci acolo și să nu urli, asemenea celor pe care susții că îi reprezinți, că în România e dictatură și că tiranul Băsescu, cu sluga lui Boc trebuie lichidați sau încătușați mi se pare o jignire nemăsurată față de cei care au înfruntat degeaba gerul, jandarmii și galeriile de fotbal. Adică românii au ieșit în piețe doar pentru ”abuzuri politice”, cum s-a numit întâlnirea, și nu pentru că avem un nou Ceaușescu? Probabil că dacă oamenii din piețe – atâția câți au fost acolo – ar fi știut de ce au ieșit, ar fi stat la televizor. Schizofrenie e și să te duci la Bruxelles și să spui, asemenea lui Antonescu, că România nu e ca Siria, după ce, în România, cam așa ai strigat. Despre domnul Daniel Constantin nu spun nimic fiindcă prezența sa intelectuală și de reprezentativitate alături de ceilalți doi lideri mi se pare că seamănă tulburător cu cea a unui tranzistor rătăcit într-o cutie cu două tinere vibratoare.

Se știe că Adrian Năstase a fost condamnat, azi, la 2 ani de închisoare cu executare. După cum, mai de demult, se știe că Brigitte Sfăt a executat o pedeapsă cu închisoare tot de doi ani. În aceste condiții, de dragul simetriei, dacă, după închisoare, Brigitte Sfăt spera să devină Doamna Năstase (Ilie), ce speră să devină Adrian?

Una dintre revendicările cele mai importante ale protestelor antiputere se referă la demnitate. Și mie mi se pare că, adesea, puterea a arogantă și acționează în disprețul celor mulți. Avem o clasă politică cu mulți indivizi cărora li se potrivește ca o mănușă celebra formulă ”Ciocu mic! Acum noi suntem la putere!” Adăugați la asta și un limbaj manelizat, agresiv, primitiv, de care îmi e rușine. Oamenii așteaptă cu îndreptățire o nouă clasă politică. În cazul acesta, cum stăm la capitolul finețe, moralitate, demnitate în cazul unor ziceri de felul ”Ieși afară, javră ordinară!”, “Ăla mic și ăla chior și-au bătut joc de popor!”? Dar cel mai ciudat e atunci când un politician le folosește. Ce poate crede un om obișnuit atunci când, la finele mitingului de la Timișoara, Maria Grapini a încheiat cu îndemnul ”Ieși afară, javră ordinară!”? Că asta e noua clasă politică ce duduie la finețe și demnitate? Că așa vorbește o doamnă din industria ușoară? Eu cred că nu Maria Grapini a vorbit, ci a făcut play back pe un text ciumpalacist din coccisul lui Mircea Badea.

Accelerarea sociologică din ultimii ani a pus în evidență o modificare, aș spune, radicală în ceea ce privește distribuția rolurilor în schimbul de informații. Dintre acestea, cea mai importantă este apariția emițătorului de mesaje mediatice prin intermediul internetului, de la cel care își dă cu presupusul, până la blogger-ul/blogărul. Spre deosebire de jurnalistul acreditat, cele două categorii de ”jurnaliști” nu au nicio responsabilitate etică, deontologică. În cele mai multe cazuri, nici identitate. Așa că aceștia au un curaj nebun, ”principii” extrem de clare, tăioase, contondente. Talazuri întregi de înjurături, insulte, calomnii se revarsă la cea mai mică nemulțumire. Unii sunt analfabeți, nebuni, canalii, alții te urăsc sau au o poliță de plătit, unii se plictisesc, poate că alții se distrează. Foarte puțini citesc și înțeleg ceea ce scrii. Un softicel cu o bază de date ce cuprinde cuvintele buruienoase ale limbii române nu ar strica pe net pentru a mai rafina comportamentul, dar și lexicul românilor prea flegmatici.

Să cităm cu exactitate de pe blogul ex-ministrului de externe: ”Anul care începe va fi crucial pentru România. Opțiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranță sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care muncește, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă și ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moștenitorilor Securității.” Sau PDL-ul nu mai pricepe cuvintele și sensul demonstrațiilor violente sau Opoziția guvernează deja și românii nu știu!

Agenția de presă și timpuri improbabile Iarnanuicavara transmite: ”În Bucureşti ninge de câteva ore! 41 de utilaje de deszăpezire sunt pregătite să intervină. Utilajele sunt în principalele intersecţii. A fost deja împrăştiat material antidemonstrant.”

Un clasament evident al doleanțelor din piețele României arată cam așa: 1. Jos Băsescu!, 2. Jos Guvernul Boc, 3. Jos clasa politică! Puterea s-a grăbit să interpreteze că românii s-au scârbit de toată clasa politică și, ca atare, crede că e un protest la adresa ultimilor 20 de ani. În termeni morali, așa e, în termeni politici, situația e alta. Pentru necazurile din prezent, oamenii sunt nemulțumiți de cei ce conduc, nu de cei ce au condus. E ca la divorțul unui cuplu care e la, cel puțin, a doua căsătorie și, la divorț, nu se despart și de primul lor partener, ci doar de cel de pe acte. În plus, afirmația că opoziția nu e în stare să facă ceva mai bun e, la rându-i ei, șchioapă. Va face exact ce face și Boc. Am câteva argumente extrem de simple: nu Guvernul conduce, ci FMI-ul; legile promovate de PDL și atât de hulite de USL nu vor fi schimbate fiindcă avantajează pe cei de la cârmă; Uniunea Europeană nu numai că a impus, ci și monitorizează. Așadar, mâine USL vine la putere, dar, dacă nu va putea face nimic mai mult, lumea se răcorește din pedeaspa schimbării. Cât privește scârba față de clasa politică și așteptarea față de una nouă, cu aripi de înger pe spate, asta e cea mai mare gogomănie cu putință. Nu de oameni corecți și luminoși ducem lipsă. Nu cred că România stă mai prost la caractere decât, de pildă, Germania sau Franța. Oamenii de caracter sunt chemați și pot să facă treabă câtă vreme sistemul, întreg sistemul le e prielnic și are grijă, VEGHEAZĂ să nu devină, peste noapte, bandiți. Ceea ce mă îngrijorează puțin la cererile din stradă este absența unui deziderat fundamental – independența și corectitudinea Justiției. Independența ei nu e de ajuns, fiindcă inamovibilitatea unor judecători costă, ne costă milioane de euro la Curtea Europeană. Fără o Justiție corectă, bazată pe un mecanism riguros, după norme europene, cinstea, probitatea și dăruirea oricui pot fi distruse, batjocorite în câteva zile. În ceea ce privește apariția unor noi politicieni, asist, din păcate, la o reverie demnă de Frații Grimm. În momentul de față baronii politicii românești sunt stăpânii de sclavi ai aproape întregii populații. Ei decid angajări, condamnări, pedepsiri, concedieri, lichidări pe aproape toată suflarea electoratului, mai ales în mediul rural. Dacă, de pildă, PDL sau UNPR din toamnă dispar, majoritatea baronilor vor fi în ograda câștigătorilor. Fiindcă Avicola voturilor e în mâinile lor. Cum bine știți, și în PSD, și în PNL, și în PDL sau oriunde sunt oameni cu bani care pot cumpăra pe oricine, oricând și oricum. Kilogramul de carne de român nu e o marfă de bursă, ci un biet șoric la Măceleria Politicii.

Rândurile de mai jos au fost scrise în 1895 de Gustave LeBon, în celebra sa carte Psihologia maselor. E de reflectat, poate: Caracterisicile mulţimilor • Prima este că individul dintr-o mulţime capătă sentimentul unei puteri invincibile, ce îi permite să cedeze unor instincte pe care, izolat fiind, ar fi trebuie să şi le înfrȃneze. El va accepta cu at]t mai bucuros cu cȃt, mulţimea fiind anonimă, şi în consecinţă lipsită de răspundere, sentimentul responsabilităţii, care produce întotdeauna reţineri în indivizi, dispare cu desăvȃrşire. • a doua cauză este contagiunea mentală. Orice sentiment, orice act, este în cazul mulţimii atȃt de contagios, încȃt individu îşi jertfeşte cu cea mai mare uşurinţă interesul personal în favoarea interesului colectiv. • o a treia cauză şi de departe cea mai importantă, determină în indivizii dintr-o mulţime, caracteristici specifice, adesea absolut opuse celor ale individului izolat. Este vorba de sugestibilitate. Individul care face parte dintr-o mulţime nu mai este conştient de actele sale.(exp. cu hipnotizarea). Impulsivitatea, mobilitatea şi iritabilitatea mulţimilor- mulţimea – jucărie a tuturor stimulilor exteriori, este scalva impulsurilor primite. Individul izolat poate fi supus acelorasi stimuli ca omul mulţimii, dar cum raţiunea îi arată neajunsurile cedării, el nu va ceda. Acest fenomen se poate defini din punct de vedere fiziologic spunȃnd că individul izolat are aptitudinea de a-si domina reflexele, pe cȃnd mulţimii îi lipseşte această aptitudine. Premeditarea este cu totul străină mulţimilor. Ele pot străbate succesiv gama celor mai contradictorii sentimente, sub influenţa stimulilor de moment. Impulsurile primite sunt atȃt de imperioase încȃt interesul personal păleşte. Sugestibilitatea şi credulitatea mulţimilor – rătăcind mereu în zonele limită ale inconştienţei, supunȃndu-se tuturor sugestiilor, animate de o violenţă a sentimentelor proprie fiinţelor care nu pot apela la influenţele raţionale, lipsită de spirit cristic, mulţimea nu poate să manifeste decȃt o credulitate excesivă. Crearea de legende care circulă aşa de uşor în mulţimi, nu este doar rezultatul unei totale credulităţi, ci şi al deformaţiilor uluitoare pe care le suferă evenimentele în imaginaţia indivizilor adunaţi laolaltă. Văzut de mulţime, evenimentul cel mai simplu devine curȃnd un eveniment deformat. Mulţimea gȃndeşte în imagini, iar imaginea evocată evocă la rȃndul ei o altă serie de imagini, fără nicio legătură logică cu cea dintȃi. Putem trage concluzia că observaţiile colective sunt cele mai eronate dintre toate şi reprezintă, cel mai adesea, simpla iluzie a unui individ care i-a sugestionat, prin contagiune, pe toţi ceilalţi. Exagerare şi simplism în sentimente – mulţimile nu cunosc nici îndoiala nici nesiguranţa şi tind întotdeauna spre extreme. Sub acest aspect, ca şi sub multe altele, individul mulţimii se apropie de fiinţele primitive. Intoleranţa, autoritarismul şi conservatorismul mulţimilor – pentru mulţimi, autoritarismul şi intoleranţa reprezintă nişte sentimente foarte bine conturate, pe care le îndură cu aceeaşi uşurinţă cu care le practică. Mulţimile respectă forţa şi sunt prea puţin impresionate de bunătate, care e lesne luată drept o formă de slăbiciune. Simpatia lor nu s-a îndreptat niciodată către stăpȃnii generoşi, ci către tiranii care le-au dominat prin forţă. Lor le înalţă mulţimile întotdeauna, cele mai semeţe statui. Gata să se răzvrătească întotdeauna împotriva unei stăpȃniri slabe, mulţimea se pleacă slugarnic în faţa unei stăpȃniri puternice. Totodată, mulţimile sunt ostile din instinct schimbărilor şi progresului. Moralitatea indivizilor – poate în funcţie de sugestii, să fie sau mult mai joasă, sau mult mai înaltă decȃt cea a indivizilor care o alcătuiesc. Rareori interesul personal constituie un mobil puternic pentru mulţimi, pe cȃnd el e mobilul aproape exclusiv al individului izolat. Mulţimile care fac greve, le fac mai degrabă ca să se supună uni consemn, decȃt ca să obţină o mărire de salariu. Impulsivitatea, sugestibilitatea, credulitatea, simplismul sentimenelor, intoleranța și autoritarismul multimilor sunt doar câteva din caractersiticile generale și usor observabile ale unei multimi psihologice. Se știe că un individ izolat își poate controla reacțiile în cele mai multe situații însă o mulțime este complet lipsită de acest control, ea acționând sub forța impulsului. Ca și salbaticul, ea nu admite obstacol între dorință și realizarea dorinței, cu atât mai puțin cu cât numărul îi dă sentimentul unei puteri irezistibile. Nefiind apte de gândire, mulțimile psihologice prezintă o sugestibilitate și credulitate excesivă, prima sugestie formulată ce convine intereselor mulțimii fiind imediat acceptată prin contagiune de catre toti membrii ei, chiar și în cazul în care, ca individ izolat, nu ar fi fost de acord cu respectiva idee. Individul în starea de mulțime se apropie de oamenii primitivi, astfel ca percepe lucrurile în cel mai simplist mod. El gândește numai prin imagini și poate fi impresionat numai prin imagini. De aceea, exagerarea, afirmarea, repetarea, fără a încerca vreodată să demonstreze ceva cu ajutorul raționamentului sunt procedeele cel mai des folosite de către cei care știu să controleze o mulțime. Conducatorul mulțimilor, cel fără de care o mulțime nu ar exista, este un om cu o voință puternică, dintre cei mai nevrotici, anxioși, un semialienat ce se află în pragul disperării.

Ipocrizie e nickname-ul Puterii și al Opoziției. Puterea e avantajată de vandalismul și barbaria de seara trecută fiindcă toate acestea transformă protestele în altceva. Opoziția se face că îndeamnă la calm și proteste pașnice, însă își freacă mâinile de satisfacție că lumea și-a pierdut răbdarea față de actuala stare de fapt. De fapt, fiecare protestează pentru ceva: oamenii de rând – fiindcă sunt săraci și nenorociți; revoluționarii, fiindcă și-au pierdut unele avantaje; tinerii – fiindcă sunt total dezorientați și nu au niciun viitor; ultrașii – fiindcă au de reglat ceva cu jandarmii și au nevoie de adrenalină; peneliștii – fiindcă vor Putere cu bani; pesediști – fiindcă vor bani cu Putere; șmecherii din toate partidele – fiindcă fie au procese, fie sunt în faliment, fie nu mai pot fura; fraierii – fiindcă trebuie să fie și ei acolo ca să țipe împotriva a ceva! Fiecare are ”Revoluția” lui: împotriva lui Băsescu, împotriva tutror politicenilor, împotriva ordinii, împotriva sărăciei, împotriva celor cu bani, împotriva jandarmilor, împotriva masonilor, împotriva unora sau a tuturor, împotriva oricui. Fiecare grup profită, se infiltrează, crede cu tărie că are dreptate, strigă și urăște din toți bojocii. Dacă li s-ar pune la dispoziție unora dintre aceștia niște stadioane, cred că ar fi mai sănătos și mai economic. Cu vânzare de bilete.

E concurență mare pe piața demonstrațiilor din București. Ca revoltele să aibă, în sfârșit, o participare de masă, e nevoie de un martir. Portretul ideal al acestuia e leit cu cel al participanților la Dansez pentru tine: sărac, orfan sau cu un singur părinte, talentat. Așadar, persoana e lichidată, se fac poze cu ea, se reaprind amintiri, se plânge pe twitter, facebook sau messenger și se transformă în simbol, steag, portdrapel. Manifestațiile au pornit ușor, așa susținătorii că lor nu vor fi de vină că jigodiile de jandarmi au tras sau l-au bătut pe unul sau altul. Televiziunile mogulice au suflat cu putere în jarul de grătar al revoltei, așa că toată dimineața au difuzat imagini de noaptea trecută. Toată lumea de acolo face comparații cu Revoluția din 89. Dinescu și Hurezeanu și-au împlinit profețiile politice: sunt în slujba unei mari voci a democrației românești, SOV. (Cu Dinescu nu mai aveam nicio nădejde, dar Hurezeanu e chiar o Voce de ținută!) Nu știu cum se poate comensura instigarea la revoltă, dar e clar că televiziunile de serviciu și-au făcut datoria. Nu cred că exagerez, dar de două zile asistăm la clocitul unei mici lovituri de stat.