De ce campania de strângere a ajutoarelor pentru înzăpeziți e doar o fiță de imagine

Realitatea TV stă cam prost cu audiența, fiind cu mult devansată de sora vitregă România TV. Așa că și-a suflecat mâinile și a lansat campania ”În Realitate ești mai bun”, în colaborare cu MNAp. Frumoasă inițiativă, veți spune pe drept cuvânt! Numai că, după firescul oftat de solidaritate, aveți o secundă să vă întrebați dacă un astfel de gest e oportun chiar acum. Problema celor sinistrați nu e că nu au bani de mâncare, ci că mâncarea nu ajunge acolo. Problema lor nu e că nu au haine, ci că toate căile de comunicare cu civilizația au fost întrerupte. Așadar, dacă alimentele vor putea ajunge acolo, de ce să nu poată ajunge și mașinile ce fac aprovizionarea cu alimente? De fapt, mesajul subliminal pe care o asemenea campanie îl transmite e că actuala guvernare e depășită de situație și că, dacă nu ar fi oamenii de rând, praful (zăpada) s-ar alege de tot. Problemele cu adevărat complicate, situațiile de colectivități sinistrate și catastrofă se vor ivi odată cu topirea zăpezilor, când pagubele vor fi devastatoare, iar solidaritatea românilor va fi nu doar cerută, ci și imperativ necesară.

sCrinul Negru

Fiindcă bănuiți la cine mă refer în titlu, am să vă îndemn la o rememorare a romanului Scrinul negru, de G. Călinescu. Fragmentul poate fi și o parabolă a felului în care se pot crea noi alianțe sau, desigur, desface vechi logodne.

„În această epocă se petrecu întâmplarea ce dădu motiv de comentarii tuturor saloanelor aristocratice. Într-o zi, Gavrilcea se prezentă împreună cu șase camarazi înaintea lui Antoine Hangerliu la Pipera. Venise cu toată garda sa, însa ceilalți așteptau jos în mașini. Antoine, timid din fire, privi speriat pe tinerii în cămăși cafenii și cu revolvere la brâu, în frunte cu furunculosul lor șef, dealtfel afară din cale de elegant în limitele costumului paramilitar. – Cărui fapt îi datorez, zise el pierit, onoarea vizitei dumneavoastră? Și le făcu semn să ia loc pe fotolii. Cei șase se așezară solid și cu o insolență reținută, Gavrilcea totdeauna ponderat păstra tot timpul modestia sa misterios poruncitoare și, în loc să stea pe un fotoliu, se sui cu un șold pe marginea biroului de machetărie. – Camarade Hangerliu, spuse el fără urmă de emoție, am venit să vă cer în căsătorie pe sora dumneavoastră Meme. Antoine făcu ochi mari. – Dar… încercă el sa răspundă ceva, însă vorbele-i muriră în gură. – Vă pun în vedere ca această cerere a fost studiată atent la comandamentul nostru și are caracterul unei deciziuni politice irevocabile. – Eu nu sunt decât fratele ei, a hotărî într-o chestiune așa de însemnată… – Sunteți tutorele ei. – Care însă nu înțelege să abuzeze de calitatea sa. Sunteți sigur că Meme v-ar accepta drept soț? – Absolut sigur! răspunse Gavrilcea, care, spre a da o ocupație mâinilor sale, scoase revolverul și-l aruncă acrobatic în sus, prinzându-l apoi în aer. – Îmi veți îngădui, sper, propuse înspăimântat Antoine, să consult pe sora-mea, să cer avizul familiei. În cercurile noastre o căsătorie urmează anumite reguli. -Voi reveni poimâine spre a discuta lucrul în detaliu! consimți Gavrilcea. Și ieșiră toți șase, făcând, mai mult ironic, salutul roman.”

Bă, se răcește! Bă, se caniculește!

Încălziștii globali sunt o specie de bocitoare bine remunerate ce dereglează până și visele pinguinilor. Astfel că bietele ouătoare au ajuns să își facă depozite masive de bronzol sub banchize și, ades, pot fi văzuți călcând, sub lăbuțele lor delicate, frigidere și congelatoare din bătătură. Calotând-decalotând gheața de pe calota Pămâtului, încălziștii proorocesc o Împărăție a Radiatorului Soare, cu Burger King pe post de Delfin. Din vreme în vreme, de fapt, din vreme rea în vreme rea, încălzirea globală lasă locul răcirii locale. Cam așa cum s-a petrecut, recent, și în România, unde încălzirea globală de la nivelul Puterii a produs și o răcire locală la nivelul USL. Așa că vom striga, ușor prezidențializant, când ”Bă, se răcește”, când ”Bă, se caniculește”. Canichiulește, strigăm doar pentru un singur Crin! Serios, un Crin singur?

Huțpah lovește din nou sau cum rămân neuronii înzăpeziți în gândirea uslașă

Agențiile de presă transmit cum că liderul PSD Victor Ponta va verifica dacă au existat comisii parlamentare care i-au audiat pe miniştrii candidaţi şi le-au dat avize, fără să fi existat cvorum. Preşedintele PNL, Crin Antonescu confirmă şi el că va fi sesizată Curtea Constituţională în acest caz, mai ales că această situaţie s-a întâlnit în comisia de politică externă. Am mai scris despre asta, dar mă tem că trebuie să revin. În ivrit există un termen care numește huțpah, ce descrie un tupeu de neimaginat, peste poate. Este cazul unui tânăr evreu care, după ce și-a ucis părinții, a cerut clemență tribunalului fiindcă este orfan.

Contele de Monte Cristoiu și puii Guvernului Ungureanu

Apariția în Guvernul Ungureanu a unor tineri cu Porsche sub braț și/sau născuți gata miniștri din părinți campioni la săritura peste milionul de euroi se potrivește perfect cu revenirea lui Ion Cristoiu la ”Evenimentul zilei”. Asta fiindcă, atunci când acesta a fost întrebat cum e cu celebra găină care a născut pui vii, găgeșteanul a spus că nu era o știre adevărată, ci una plauzibilă. Ceea ce se adeverește de azi înainte.

Revanșa tirurilor din PDL?

Demisia Cabinetului Boc era inevitabilă! Nu din cauza protestelor din stradă, nu din cauza ”concertului” de la Bruxelles, nici măcar din cauza grevei parlamentare care, în ciuda comentariilor Puterii, e un lucru de maximă gravitate pentru o democrație. Între Băsescu și PDL există un cod portocaliu, astfel că drumurile dintre ei sunt total înzăpezite. Un asemenea gest – spectaculos și neașteptat – e în avantajul tuturor. Lui Băsescu, fiindcă președintele numește premierul și nu se știe ce surpriză de candidat va accepta. PDL-ului, fiindcă tirurile, adică greii din partid au ridicat tonul fiindcă nu mai au nevoie de Băsescu. PDL-ului, ca să să iasă definitiv din viața politică românească. Opoziției, fiindcă, în acest moment, este marele câștigător de imagine. Primul moment al înfruntării va fi la consultări, când USL-ul se va vedea în poziția de a se prezenta în fragmente de partid. Fiindcă așa scrie în Constituție. În opinia mea, această mișcare a fost făcută pentru a destrăma USL-ul. Fiindcă, la ora de față, temperatura simpatiei față de PDL se poate măsura, acum, în aer liber. Problema PDL-ului e însă în psihologia lui de partid marinăresc. A așteptat mereu minuni de la comandant.

România a intrat în PinGuiness Book

Gerurile din ultima vreme (rea) din România ne-au adus într-un loc pe care toți românii îl admiră nețărmurit: Guiness Book. Că ne raportăm la Guiness Book ca proștii sau, în cel mai bun caz, asemenea indienilor din Mato Grosso, asta e altă poveste. Oricum bocna asta de frig ne-a pinguinizat binișor, astel că, din criză, ne-am trezit pe bancriză. Iar viscolul și ninsorile ne-au confirmat în unanimitate: România se află sub Trăiene!

Petru Drăgan, un exercițiu de admirație!

Greu e să fii om! Mai greu poate e să fii om bun. Rectific! E greu să fii om bun atunci când ești un mare om de știință, un mare artist sau un profesionist desăvârșit într-un anume domeniu. Paradoxal, nu? Am cunoscut și cunosc mulți indivizi supradotați intelectual însă cu deficit la glanda bunătății. Ca să nu spun cu exces de țăcăneală, a-moralitate, capriciu sau ticăloși get-beget. Printre puținii mari oameni de știință care fac figură separată se află Profesorul Petru Drăgan. Probabil urologul cu cea mai mare anvergură științifică a Banatului. De la UCLA California, până în Liberia, Petru Drăgan chiar a fost un nume de export al Româniai de dinainte de 1989. Simona, fiica lui, a tipărit un album dedicat memoriei sale, Ochii tatălui meu, un album ce dă seama de o ființă bine așezată, bine culcușită în palma surâzătoare a destinului. Am participat și eu la Universitatea de Medicină Victor Babeș la un atât de necesar exercițiu de memorie și de admirație. Dar, fiindcă am fost prea emoționat atunci când am luat cuvântul, vreau să scriu aici că Profesorul Drăgan a făcut din Jimbolia lui natală un Centru al Lumii iar din Banat – o identitate vie, luminoasă și caldă. Dacă stau bine și mă gândesc, Petru Drăgan a fost un povestitor atât de fermecător încât, neîntrerupt, ca o respirație, cuvintele sale erau cea mai îndrăgostită anamneză a locului de aici! Ieri, Profesorul Petru Drăgan ar fi împlinit 80 de ani! P.S. Dintre toate, multele titluri care i-au fost acordate, e unul pe care nu-l împarte cu nimeni pe lume: Moșu!