Am văzut ieri, în presă,cum au plecat oamenii de la Holdingul ”Adevărul”.
Despre Răzvan Cornețeanu nu am niciun oftat și niciun surâs.
Mie îmi place Cartianu și chiar îi admiram nonșalanța cu care dă în vileag fapte grave din decembrie 89.
După cum făceam mici pariuri în legătură cu rezistența sa la așa-zisa eludare a politicului.
O fi drept, nu o fi drept ce i s-a întâmplat echipei lui Cornețeanu?
”Adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea”, spune o propoziție din Faulkner.
Care, cum știți, stă scrisă și undeva pe frontispiciul minunatei ”Dilema veche”.
Din Holdingul Adevărul.

P.S. Azi, sâmbătă, citesc cum că Mircea Dinescu opinează despre Răzvan Cărnețeanu fix așa: ”Cornețeanu era o țoapă”. Coincidența astrală face ca numărul ”Dilemei Vechi” din aceste zile să aibă ca temă ”Țoapa și mitocanul”. E de reflectat, nu-i așa?

Comunicat de Presă

Grupul de Reformă Universitară atrage atenția asupra unor distorsiuni și neadevăruri ce au apărut cu privire la conferința de presă la care a fost invitat Dl. Daniel Funeriu, ministrul Educației, la Universitatea de Vest.
Concluzii de felul ”profesorii timișoreni resping Legea Educației” sau ”universitarii timișoreni i-au cerut demisia ministrului” nu corespund realității.
Atunci când discuțiile au fost la obiect, s-au formulat observații și propuneri, așa cum se obișnuiește în orice consultare. Niciunul dintre vorbitori, inclusiv Decanul facultății de Drept, nu a rostit propozița ”resping acest proiect lege”.
Cât privește faptul că Senatul UVT a decis să respingă actualul proiect, trebuie amintit un detaliu important: în Universitate nu a existat nicio dezbatere directă, nicio întâlnire a profesorilor dedicată dezbaterii pe articole a proiectului de lege. În treacăt fie spus, cadrele didactice din UVT au fost anunțate că s-a dezbătut pentru ele și că au de semnat poziția membrilor Senatului.
Dintre profesorii Universității de Vest care nu resping proiectul de Lege, ci și îl susțin, îi amintim aici pe Decanul și pe prodecanul Facultății de Litere, care și-au exprimat în scris această poziție. Unul dintre studenții din OSUT a subliniat că prevederea cu privire la posibilitatea creditării studenților de către stat e un lucru foarte bun.
Din păcate, cele mai multe observații au fost centrate pe modalitatea alegerii rectorului, ceea ce arată care e cauza opoziției radicale ce vine de la vârful mediului academic: puterea.
Orice imixtiune în privilegiile mediului universitar creează solidaritate. După cum se întâmplă și cu tăcerile. Niciun membru al comunității academice nu a cerut oprirea nepotismului, a abuzurilor, a corupției, inechităților și ineficienței actului educativ.
GRU consideră că aceste fenomene sunt create de un sistem care, dacă va fi păstrat, nu va conduce doar la falimentul sistemului educațional, ci și la un naufragiu pe termen lung al elitelor României.
Iată de ce, în acest moment, refuzul Legii Educației ascunde, de fapt, cel puțin două motive la fel de grave: perpetuarea stării de fapt și o jalnică miză politică.

În numele GRU:
Vasile Docea,
Viorel Marineasa,
Marcel Tolcea,
Daniel Vighi

P.S. Cât privește faptul că dl. Conf. Dr. Nicolae Țăran i-a cerut ministrului să demisioneze, explicația este de natură personală. Dl. Țăran este, din această toamnă, pensionabil. Probabil că Domnia sa speră ca prestația de marți să îi asigure o prelungire în învățământ.

Domnule Ministru Funeriu,
Pe un blog căruia Ministerul Sănătății îi va rămâne pururi dator din cauza endemiei, Vindec Prostia, citesc despre excesul de bărbăție cu care greviștii v-au înzestrat. Cu accent, neapărat, pe a doua silabă. (http://vindecprostia.ro/2010/03/26/greva-profesorilor/)
Referitor la cele scrise acolo cu privire la arestabilitatea unor medici, mă tem că și destui profesori de oraș stau cam prost la capitolul Meditații Neimpozitate și Meditații pentru Notă Mare.
În această direcție, e de pornit urgent o investigație despre ”muritorii de foame” ce își meditează elevii cu o competență demnă de obținut fix la catedră.
Fiindcă acest fenomen nu numai că privatizează prea devreme școala românească, ci și creează grave inegalități sociale.
Trimit la un asemenea fenomen și pentru a înțelege mai bine de ce, de pildă, manualele de matematică sau mai știu eu de ce sunt atât de împuțite.
În virtutea unei asemenea observații, constat că elevul nu are cui să se adreseze fiindcă, în școala românească de azi, i se fură copilăria, adolescența, sănătatea.
Dacă ați auzi ce spun elevii despre felul în care se formează, ați deveni mai mult decât depresiv.
Sau poate că, în procesul de evaluare pe care cadrele didactice îl parcurg acum, evaluarea elevilor și a părinților să nu conteze nici cât negru sub unghie?
Vă atenționez, în acest sens, că fenomenul desființării unor norme didactice a fost în așa fel gândit încât prestația la catedră să nu aibă nicio valoare. De ce? Fiindcă e mult mai ușor să te sprijini în tot soiul de invenții fără nici cea mai mică legătură cu actul didactic și să te faci că educatoarele sau învățătorii au ca misie scrierea unor manuale sau cărți în loc să alfabetizeze Românul!
Personal, aș fi complet nesimțitor la aflarea veștii că învățătoarea sau proful copiilor mei scrie cărți, iar la clasă e un satrap sau un incompetent.
Fenomenul institutorilor ce scriu cărți seamănă izbitor cu așa-zisa cercetare din Universitatea de Vest care a produs, deocamdată, hectare de termopane și computere de ultimă generație pe care secretarele noastre și-au deschis conturi de Messenger.
De asemenea, atenționez, prin prezenta, Ministerul Educației cu privire la prospera Industrie a Bacalaureatului, un fenomen divin căruia i se închină absolut toate partidele politice ale urbei.
Domnule Ministru, dacă nu știți. vă spun eu ce îmi mărturisesc studenții din anul 1: Bacul a devenit o afacere între părinți și comisie!
Corupția și jegul din învățământiul românesc nu e un fenomen politic, ci unul transpartinic. Uriașe energii părintești se pun în mișcare pentru a frauda, ocoli, înșela acest examen.
Cu prețul deja sesizabil al imbecilizării definitive a României.
După cum uriașe energii academice se pun în mișcare pentru a bloca Legea Educației.
Explicația e simplissimă.
Mai întâi, fiindcă liderii universităților românești gestionează un patrimoniu ce valorează sute de milioane de euro.
Apoi, fiindcă și Dv. încurajați implicit, prin prezentul proiect de lege a Educației, o nouă formă de întrecere socialistă în domeniul educației: salariile cadrelor didactice sunt condiționate de numărul studenților: număr mare – salarii mari; studenți puțini – salarii mai ”discrete”.
Iată de ce rectorii nu mai sunt de mult managerii unei viziuni universitare de calitate, ci supraveghetorii unor supraaglomerate Avicole cu mii și mii de boboci cărora li se promite iluzia unei diplome neacoperite nici de angajare, nici de competențe.
Vrem, nu vrem, sistemul mixt de învățământ universitar subvenționat și cu taxă ne adaugă sub titulatura instituției un apendice rușinos: cel de Langoșerie.
Din 1990 încoace, universitățile românești produc, nu formează.
Iată de ce v-aș îndemna să reflectați la felul în care poate fi temperată viziunea exagerat liberală în domeniul educației unde, de pildă, și limbile clasice, și filosofia se cer susținute de buget, nu de piață.
Salut cu speranță schimbările pe care noua Lege le va aduce în învățământul universitar, mai ales în ceea ce privește sistemul de alegeri, nepotismul și procedurile de avansare, însă nu pot să nu observ că Legea suferă de o timiditate ce trebuie vindecată.
De monopolul educației ce aduce bani, influență și incompetență crasă.
Drept pentru care vă atrag respectuos atenția că această lege nu privește doar viitorul cadrelor didactice, ci chiar al României.

P.S. Știu foarte bine că, în România postdecembristă, Dascălul e o gânganie nenorocită, umilită și fără nicio luminiță de prețuire. Tuturor acelor minunați și devotați educatori, le cer iertare fiindcă statul român, deopotrivă cu percepția publică, îi pune alături de șperțari și penibili.

E de reflectat la o vorbă a lui Petre Țuțea: ”Social-democrația este laptele bătut al comunismului”.
Care mai zicea că oamenii nu sunt egali de la natură. ”E ca și cum Kant ar fi egal cu Iliescu.”

Dispariția unui jurnalist pur-sânge lasă cel puțin o pată albă nedeslușită în geografia mediatică a lumii.
Fiindcă un jurnalist de investigație sau un corespondent de război, așa cum a fost Mile Cărpenișan, aduce la suprafața înțelegerii noastre lucruri care, fără frumoasa lui ”nebunie”, ar fi rămas, poate, pururi necunoscute.
Iată de ce eu deplâng, la preatânăra lui plecare ca și corespondent pierdut în războiul cu moartea, și neștiutele părți de lume pe care le-a luat o dată cu el.

În stagiunea viitoare

Gata trag cortina spectacolul meu s-a sfârşit
nu sunt clovn pentru cât aţi plătit e destul
v-am arătat peştişorul japonez din acvariu
meditând la soarta avioanelor de tip supersonic
am făcut între versuri şi câteva salturi mortale
dar nu le-aţi văzut am adus câteodata pe scenă
capra fonograful broasca blajină şi inima mea
vă rog îndreptaţi-vă acum spre casele voastre
în lume e-o veselie mare şi plouă şi plouă mereu
casa mea e numai un turn de hârtie subţire plecaţi
în stagiunea viitoare vă arăt şi câteva mostre
de coarne de diavol tuturor salut

(Din volumul Ultimul spectacol, 2007.)

Între Academia Cațavencu și Kamikaze, eu mă aștept să nu prea mai cumpăr la Kamikaze.
Primul număr al celor plecați de la AC a avut o copertă, în consens cu emotivitatea unui asemenea gest, un falus.
După dimensiuni și context diplomatic, părea un falus troian de Traian, însă noua echipă, în a-Vântul independenței, s-a trezit cu căruța umorului eșuată în lanul cu păpușoi răzbeliți ai vulgarității.
Și, pentru ca senzația de inconfort să nu dispară, am să recunosc aici că, în premieră absolută, kamikazii mi l-au făcut simpatic pe a-jurnalistul Mircea Badea, imaginat în cuvioasa poziție a misionarului într-un șir de jalnice desene.
Asemenea rețete de tratare a umorului îmi amintesc, fatalamente, de felul în care Mircea Dinescu a tratat inteligența colaboratorilor săi de la Plai cu Boi și Aspirina săracului cu Viagra second dick.
Marele geograf anonim din mine încă mai crede că Gura Humorului se află la nord de paralela Curelei.

Ce mai fulgi în dis-de-dimineața de azi, la trecerea mea pe lângă Politehnica veche.
Unde îmi dau titlul de Ninginer.
Ceremonia durează 5 secunde, apoi plec troienit de titlu.
Ninginer e un mecanic celest ce ninge mecanic și interbelic.
Până să trec eu pe acolo și până să ningă în acest martier, cuvântul ”ninginer” nu exista încă.
Așa cum, atunci când e singur, nici ”dis” nu există.
Dis-de-dimineață, auzi ce solaritate nedreaptă.
Dar fulgarin?
Impermeabil, după cum ne lămuresc dicționarele toate, ca proastele.
Fulg-arin sau, better, strop-arin?

Nu am scris nimic despre manifestările Societății Timișoara fiindcă, în momentele sărbătorești, se spun lucruri nu neapărat de circumstanță, ci cuvinte ce se cuvin a fi spuse.
E clar că ziarul Timișoara ar fi rămas un cvasiobscur ziar de provincie fără Proclamație.
Iar Proclamația ar fi rămas un simplu exercițiu circumstanțial fără Punctului 8.
De fapt, datorită unor coincidențe mirabile care se referă la moment, persoane și loc.
Momentul avea nevoie de un mesaj clar, ferm, răspicat în toată confuzia acelor luni.
Persoanele, George Șerban și cei din jurul lui, Popovici și Vighi, exprimau ”duhul locului”, al Timișoarei. Am dubii că o proclamație venită din altă parte a României ar fi provocat o asemenea emotivitate.
Dar asta e o altă problemă, iar Proclamația a avut și încă are darul de a invita la cliometrie. (ce-ar fi fost istoria dacă nu ar fi fost cum o știm)
Cu toate că au trecut 20 de ani, Societatea Timișoara încă nu și-a exorcizat subconștientul.
George Șerban nu a fost un om comod, ba chiar dimpotrivă.
Între George și destul de mulți membri de frunte au existat tensiuni, chiar conflicte.
Îndepărtarea lui Doru Mihiț și a lui Harald Zimmermann a pornit de la conflicte cu el. Mihiț a fost făcut colaborator în timp ce la Societate își făcea treaba un fost securist. Care, la un momentat dat, după ce a fost dat afară de la Societate, a povestit la Tele Europa Nova că Marineasa și cu mine am fi fost spioni ai Mossadului antrenați în Israel. (!!!)
Și Vighi, și Marineasa au avut ieșiri publice mai nervoase față de unele comportamente ale lui George Șerban.
Am auzit și comentarii cu privire la ciorna Proclamației și la redactarea faimosului Punct 8.
Am auzit cu urechile mele că nici Doru, nici Harald nu ar fi participat la aniversare dacă nu ar fi fost tactul și delicatețea lui Florian Mihalcea.
Să ne înțelegem: asta nu-i micșorează cu nimic meritele și nici nu doresc să deschid paranteze de proastă factură biografică.
Doar să spun că aș fi vrut să ne împăcăm cu unele supărări ale trecutului.
Dar, mai ales, eu cred că, dacă ești sever cu societatea românească și îi spui adevărul în față, se cuvine să faci exact așa și cu tine.

De ce dracu’ nu se delimitează PD-L-ul de Antonie Solomon, nu înțeleg.
Din cauza lui Berceanu?
Din cauza putregaiului cu nume de Craiova?
Din cauza interlopilor?
Din cauza sarcinii Monicăi Ridzi?