O. Colta. De fapt, Un Colta. Very Colta!


Dacă vineri seara, la şase, Aradul ar fi fost victima unui bombardament plastic, operaţiunea ar fi eşuat lamentabil. Artiştii cei mai importanţi din urbea ce se lasă taiată în două părţi inegale de Mureş se aflau la Timişoara, la Muzeul de Artă, pentru a-l susţine pe Onisim Colta. Alături de câţiva arădeni ce se simt foarte bine în pielea lor, cum ar fi profesorul Virgil Feier, dermato-venerant al artelor toate.
Artistul, în viteză sintetizat, e arondat unui reflex religios.
Nu am spus asta, dar acum îmi dau seama că Ortodoxia nu prea are nevoie de asemenea pictori. Podul vertical al pravoslavnicie emoţiii răsăritene e scăldat în Adevărul religios, şi nu estetic, al icoanei.
Aşadar, la ce bun o asemenea reflecţie ce aşază Cartea, Umbra Lui, atoniţii, Nika, Legea cea Veche dimpreună cu Noua, chrisma, Lumina, ICHTUS, acoperişul_
Eu cred că Onisim a făcut jucării pentru Îngeri şi că arta lui e una ce se ascunde în Discreţia Duminicală.

În foto: Sorina Ioanovici-Jecza, Dumitru Şerban şi Onisim Colta.

De 4 martie, Haiti, la Timișoara

Nu a mai fost așa ceva pictură haitiană la Timișoara.
Adică la prin galerii, y compris Muzeul de Artă.
Eric Baude, directorul Centrului Cultural Francez, a vrut să vadă timișorenii cum se pictează, tabloizează acolo.
Între timp, a venit cutremurul care a ucis 220 000 de oameni.
Un oraș de aproape mărimea Timișoarei.
Ceea ce a transformat arta de acolo într-un suspin: al Solidarității.
Ceea ce înseamnă că puteți fie cumpăra lucrări, fie contribui cu o sumă infimă pentru ca acei oameni să nu mai bea apă doar din cer și acoperiș cu stele și nor.
Ciudată coincidență, vernisajul expoziției de solidarizare cu Haiti a vorbit chiar azi, 4 martie, Ziua Cutremurului nostru din 77.

Tata, într-o fotografie


Azi e ziua tatălui meu. Azi-noapte l-am visat în casa bunicilor. Fotografia asta e făcută pe la sfârşitul anilor 70 sau începutul anilor 80, când mai era primar la Jimbolia. În spate, în dreapta tatălui meu, de la margine spre centru, Ion Băcălete, Ion Monoran şi Marius Morariu, în acea vreme aflaţi în tot soiul de cercuri ale Casei de cultură a studenţilor.

Omul lui Năstase e deja pedestraș

În vremea studenției mele, înscăunarea unui nou rector coincidea cu schimbarea intrărilor în Universitate. Ani în șir, nu s-a intrat pe ușile din față, firești, ale clădirii, ci prin lateral. Semnalul era evident: profesori și studenți, toți nu eram decât niște râme ce se târau exact pe traseul prestabilit.
Simbolic, ni se transmitea un mesaj încă mai profund: accesul, intrarea, drumul, poarta nu erau bunuri comune, ci monopoluri în mâna Stăpânului.
După ce ne reamintește că Revoluția Franceză a abolit calendarul, Bernard-Henri Levy observă că ”Stăpânii sunt, în primul rând, proprietarii particulari ai Timpului”. (Barbaria cu chip uman, p.58)
Și ai tuturor formelor ritualizate ce compun existența.
Iată de ce sunt nevoit să constat că gestul lui Ponta de a interzice accesul mașinilor în curtea sediului PSD și de a-i face pe greii săi pedestrași are o încărcătură mult mai puțin nevinovată decât ar putea părea.
Fără gipane, baronii pesediști vor trece, la vară, simpli cosași.

Comunicat de presă Asociaţia 21 Decembrie 1989

Apel către Primul-Ministru Emil Boc
pentru analiza crimelor neocomuniste de către
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Regimul comunist din România a fost condamnat ca ilegitim şi criminal de către Preşedintele României Traian Băsescu, la 18 Decembrie 2006, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Actul condamnării a reprezentat începutul reformării morale a societăţii româneşti, cel mai important moment din istoria noastră postcomunistă, comparabil cu aderarea României la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană. Condamnarea s-a făcut în baza Raportului Final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, document de stat substanţial şi edificator, elaborat de 48 de autori coordonaţi de prof. Vladimir Tismăneanu.

Atât actul condamnării comunismului cât şi înfiinţarea Comisiei Tismăneanu au fost decise ca urmare a apelurilor pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim şi criminal, redactate de mine în perioada oct. 2005 – aprilie 2006, precum şi ca urmare a Raportului neoficial anexat acelor apeluri, redactat de mine în octombrie 2005 pe baza materialului documentar al Memorialului Sighet elaborat de istoricii Academiei Civice.

În 5 aprilie 2006, ziua înfiinţării Comisiei prezidenţiale, am publicat următorul text: ‘România va arăta întregii lumi cum trebuie condamnată criminalitatea comunismului: documentat, ştiinţific şi fără drept de apel. (…) Subliniez faptul că numirea lui Vladimir Tismăneanu în fruntea viitoarei comisii înseamnă certitudinea că România va fi prima ţară în care comunismul va fi condamnat aşa cum trebuie. Istoricul şi politologul Tismăneanu, reputat profesor universitar în Statele Unite, nu va accepta să prezideze o comisie care să nu aibă ca scop prezentarea adevărului şi solicitarea dreptăţii care se va impune faţă de respectivul adevăr. Vladimir Tismăneanu şi-a dovedit competenţa şi buna credinţă prin tot ceea ce a scris până în prezent despre comunismul din România, argumentând justeţea şi necesitatea morală a condamnării ferme a crimelor acestuia’.

Acum, după aproape patru ani de la scrierea acestor rânduri, îi mulţumesc încă o dată – în numele cetăţenilor României – profesorului Tismăneanu, pentru competenţa şi buna credinţă cu care s-a implicat în coordonarea Raportului final. Competenţa şi buna credinţă a acestuia reprezintă o excepţională şansă pentru reformarea României prin decomunizare.

Subliniez că actul condamnării comunismului în baza unui document precum Raportul Tismăneanu nu a avut precedent în istorie şi constituie un model demn de urmat de toate fostele ţări comuniste.

Raportul Tismăneanu este benefic nu doar din punctul de vedere al cunoaşterii crimelor comuniste, ci şi al măsurilor şi legilor propuse în concluziile raportului, astfel încât societatea românească să se vindece de sechelele unui regim politic care a stabilit recordul mondial al criminalităţii. Să nu uităm că România a îndurat cel mai sever regim comunist din Europa anilor 1950-1980.

Ca o consecinţă firească, Raportul Tismăneanu a recomandat cercetarea aprofundată a terifiantelor crime comuniste din România, în special a celor neocomuniste care nu au putut fi prezentate detaliat în raport, întrucât la acea dată respectivele crime nu erau investigate decât în mică măsură.

Această recomandare putea fi pusă imediat în aplicare de guvern prin Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, întrucât acest institut fusese înfiinţat în decembrie 2005 – de guvernul fostei Alianţe Dreptate şi Adevăr – exact cu un an înainte de publicarea Raportului final, ca răspuns la unul din dezideratele Proclamaţiei pentru România din aprilie 2005, respectiv ‘Înfiinţarea unui Institut naţional pentru studierea ororilor comunismului în România’ (menţionez că Proclamaţia pentru România a fost scrisă de mine, din proprie iniţiativă, fără să mă consult cu nimeni în privinţa conţinutului; proclamaţia a fost publicată în 30 aprilie 2005, pe prima pagină a ziarului ‘Ziua’ http://www.ziua.ro/pics/2005/04/30/2005-04-30.pdf http://www.ziua.ro/display.php?data=2005-04-30&id=175203)

Domnule Prim-Ministru, imediat după actul condamnării comunismului din 18 Decembrie 2006, partidele criptocomuniste dirijate de Ion Iliescu, cercetat penal în dosarul genocidului neocomunist din 22-27 decembrie 1989 şi în dosarul fratricidului din iunie 1990, au blocat punerea în aplicare a recomandărilor Raportului Final prin suspendarea Preşedintelui României care a condamnat crimele comuniste (inclusiv cele neocomuniste), şi apoi prin eliminarea de la guvernare a Partidului Democrat din care provenea şeful statului.

În prezent, continuă să existe persoane şi grupuri de persoane implicate în crime comuniste şi neocomuniste, care se opun aplicării măsurilor şi legilor decomunizării recomandate de Raportul Tismăneanu.

Domnule Prim-Ministru, iată câteva dintre propunerile şi recomandările Raportului Tismăneanu, majoritatea acestora putând fi aplicate în prezent de IICCR:

‘Necesitatea de a analiza în mod riguros, ştiinţific, evenimentele din decembrie 1989 şi postdecembriste, direct legate de regimul comunist, inclusiv prin finalizarea în regim de urgenţă a cercetărilor începute prin justiţie. Aceste evenimente sunt următoarele: a) reprimarea manifestaţiilor anticomuniste din perioada decembrie 1989-aprilie 1990; b) diversiunea etnică de la Târgu-Mureş din martie 1990; c) reprimarea manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii din Bucureşti (manifestaţia a început în 22 aprilie 1990 şi a durat 52 de zile; formele de reprimare au acţionat discontinuu, culminând cu represiunea din 13-15 iunie 1990); d) ‘mineriadele’ din 1991 şi 1999. Toate acestea au fost diversiuni şi manifestări tipic comuniste. Considerăm necesară formarea unei comisii de studiere a ‘mineriadelor’ (din 1990, 1991, 1999) şi, în primul rând, a celei din 13-15 iunie 1990. Considerăm necesară formarea unei comisii de studiere a reprimării revoltelor muncitoreşti din Valea Jiului (1977) şi din Braşov (1987)’.

IICCR nu a putut înfiinţa până în prezent Comisia de analiză a evenimentelor din decembrie 1989 şi postdecembriste (direct legate de regimul comunist), a reprimării manifestaţiilor anticomuniste din perioada decembrie 1989-aprilie 1990, având în vedere dubla calitate a lui Ion Iliescu: cea de susţinător al fostului guvern ‘liberal’ şi cea de cercetat penal în dosarul genocidului neocomunist din 22-27 decembrie 1989.

IICCR nu a putut înfiinţa nici Comisia de studiere a reprimării revoltelor muncitoreşti din Braşov – 1987 pentru că protestatarii anticomunişti braşoveni au fost reprimaţi la comanda ofiţerului de securitate Ristea Priboi (care i-a torturat personal), deputat PSD, consilier al cercetatului penal Ion Iliescu care a susţinut fostul guvern ‘liberal’.

IICCR nu a putut înfiinţa nici Comisia de studiere a ‘mineriadelor’ din 1990 (ianuarie, februarie şi iunie), 1991, 1999, în primul rând, a reprimării manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii din Bucureşti din 13-15 iunie 1990, având în vedere dubla calitate a lui Ion Iliescu: cea de susţinător al fostului guvern ‘liberal’ şi cea de cercetat penal în dosarul fratricidului din 13-15 iunie 1990. Conform rechizitoriului procurorilor independenţi din 27 iulie 2007, Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990, în care se arată următoarele: Ion Iliescu a luat decizia reprimării din iunie 1990, a coordonat-o personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii – ceea ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, inclusiv pe generalul Chiţac Mihai şi alţi ofiţeri superiori trimişi în judecată, care au susţinut în declaraţiile lor că n-au facut altceva decat să execute ordinele lui Ion Iliescu.

Domnule Prim-Ministru, cerem ca legea de funcţionare a IICCR să garanteze înfiinţarea, în cadrul IICCR, a comisiilor menţionate mai sus, precum şi a Comisiei de studiere a reprimării revoltelor muncitoreşti din Valea Jiului – 1977 şi, de asemenea, a Comisiei de studiere a diversiunii etnice de la Târgu-Mureş din martie 1990.

Subliniem în acest context că Procurorul general al României, D-na Laura C. Kovesi, a declarat la data de 18 ianuarie 2010, agenţiei de ştiri HotNews: ‘Sperăm să finalizăm dosarele Revoluţiei, în care este urmărit penal Ion Iliescu, chiar în cursul acestui an’.

Cerem de asemenea, ca legea de funcţionare a IICCR să garanteze că niciodată torţionari precum Ristea Priboi sau cercetaţi penal precum Ion Iliescu nu vor bloca investigarea crimelor comuniste şi neocomuniste de către un institut naţional creat pentru investigarea acestor crime.

Stimate Domnule preşedinte al PD-L, cerem, în acelaşi spirit, ca viitoarea lege a lustraţiei să includă amendamentul Ilieşiu-Tismăneanu-Mărieş-Costin, respectiv ‘lustrarea cercetaţilor penal pentru crime neocomuniste până la probarea nevinovăţiei lor în justiţie’. Acest amendament – prezentat la dezbaterea din septembrie 2007 de la Timişoara, patronată de fostul guvern ‘liberal’ – nu a fost agreat de ‘liberalul’ Bogdan Olteanu, laureat al premiului Secera şi ciocanul, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor care a blocat aproape patru ani legea lustraţiei (urmaş demn al Ghizelei Vass, cea mai longevivă nomenclaturistă comunistă – care a fost în funcţii de decizie începând din 1945 şi până în 1989 – prietenă de-o viaţă cu cercetatul penal Ion Iliescu).

Menţionez că, în consens cu unele dintre ideile prezentate mai sus, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989 – Teodor Mărieş a declarat la data de 15 febr. a.c. la B1TV: ‘În cadrul IICCR pot să mai apară nişte departamente. De exemplu, un departament pentru investigarea crimelor din perioada neocomunistă. Raportul pentru condamnarea comunismului cuprinde şi perioada neocomunistă. Condamnarea s-a facut în Raport nu numai pentru perioada de până în 22 Decembrie 1989, ci şi după. (…) Poţi să-l aduci aşa şi pe Tismăneanu. Nu cred că Tismăneanu nu ar veni, cum a venit să lucreze la Raport, fără bani, pentru investigarea acestei chestiuni. Poate să conducă un departament pentru investigare’. http://www.youtube.com/watch?v=F4O3mfukttM http://www.youtube.com/watch?v=RU–mjg-F_o

22 februarie 2010

Cu încrederea că actuala guvernare de dreapta înseamnă Dreptate şi Adevăr,

Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html

Un mic cu exces de muștar: Micul Titulescu!

V. Ponta — căruia Năstase-Pigmalion i-a hărăzit cognomenul de Mic Titulescu — este noul președinte al PSD-ului.
Așa se vede din profil. Și referitor la Titulescu, și referitor la alegeri.
Din spate, se ițesc Năstase, Iliescu, Sârbu ș.a.
Din față, ai de ales între un june arogant-agresiv și un boxer proaspăt tuns.
În esență, problema lui V. Ponta vine din modul în care își gestionează excesul de muștar.
Să exprimi în public regretul de a nu-l fi caftit pe un alt om politic e un lapsus linguae al unui temperament ce promite o evoluție.
Ce se poate întinde de la Titulescu la Moroșanu K1.
Sau de la Hanu Ancuței, la Clanul Sadoveanu.

79, la Petre, în cărți


Dacă nu ar fi fost selectat în lotul de poeți ce stau, ca satelitu de pază, deasupra Jimboliei, în gură cu o bucată bună de poezie, Petre Stoica ar fi fost azi sărbătorit la 79 de ani.
Ori la Fundație, ori la Muzeul Presei, ori la Cafeneaua Apunake.
Desigur că i-aș fi revăzut acolo pe Gabi, pe Mihaela, pe Ion, pe Matei, pe Daniel, pe Vio, pe Eugen.
Mi-l imaginez la fel de ferchezuit și frumos, cu părul des, drept, cu barba și mustața desenând perfect o figură peste care cărțile s-au așezat cu albul în sus.
De când nu mai e pe aici, mă rog și pentru el în fiecare noapte, iar pentru ca Dumnezeu să zâmbească atunci când mă aude ce zic, îi spun pe nume ca unui copil.
Petrică.

Ballantines Day, la chinezi

Azi e Anul Nou Chinezesc.
Noua Eră chinezească a început cu Deng Xiaoping, creatorul doctrinei ”o țară, două sisteme”.
O țară, adică Partidul Comunist.
Două sisteme, adică două economii: sudul — capitalist, nordul — socialist.
În vreme ce China intră în Anul Tigrului de metal, România e deja în Anul Pechinezului de Cacao.
Coincidența dintre Valentine’s Day și Anul Nou chinezesc mă îngrijorează, demografic vorbind.
Fiindcă fetiței Terra, la naștere, se pare că i s-a urat ”La mulți chinezi!”