Mă ascund de viscol, zăpadă, nămeți.
Mă ascult.
Un Zappa.
Hot Rats, Willi the Pimp mai ales.
Aduc ”Dilema veche” din baie să doarmă cu mine peste noapte și îmi citesc asemenea unui șambelan ProTV:
”Jazzul nu a murit, dar miroase destul de ciudat”.
Iarăși Zappa.
Zappa, da.
Nea Frank.
Apoi adorm și visez că sunt, concomitent, spion rus pentru județele Ialomița și Buzău, iarna.

Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a spus la Conferința Rectorilor că va încuraja venirea profesorilor din diasporă. Aproape nu mai are nicio importanță că nu a spus nimic despre venirea profesorilor străini la universitățile din România.
Opinia mea e că ar trebui neapărat aduși străini în postul de directori de universități (în loc de rectori) pentru a stopa nevestismul, copilărismul, norismul, ginerismul sau nepotismul.
Nu sunt un fan al ideii că, automat, copilul unui profesor universitar e o nulitate.
Însă tocmai fiindcă aceste rude (soții, fii, nepoți, nurori, gineri) pot fi valori, de ce să nu se afirme departe de casă?!
Propunerea Ministrului Funeriu aduce în prim-plan o idee ce părea definitiv pierdută: aceea că reforma se poate face doar de jos în sus!
În educație, dacă există voință politică, poate funcționa principiul Honda.
În celebra sa carte Sfidarea mondială, Jean Jacques, Servan Schreiber explica succesul mărcii Honda prin butonul care îi dădea oricărui muncitor OBLIGAȚIA de a refuza orice piesă cu defect ce îi venea pe bandă.
Fluxul era oprit, iar cel vinovat era dat afară.
În clasa a V-a, rebuturile ar trebui expediate înapoi.
Într-a IX-a, la fel.
La facultate, idem.
Niciun dascăl nu își merită banii câtă vreme dă generații de analfabeți și tarați.
Numai cine lucrează în sistemul universitar știe cu ce semianalfabeți lucrăm!
Fără ca nimeni să pățească ceva.
Cum vom face asta?
Absolvenții de liceu intră la facultate pe bani, pe minciună, șpăgi și protocoale de bacalaureat.
Calitatea de student e vândută. De stat, de universități, de profesori.
Cum aș trimite în clasa a V-a, de pildă, studenți ce scriu și înțeleg la acest nivel?!
Cu un sistem clar de evaluare ce cuprinde cunoștințele obligatorii ale oricărei clase!
Nicio reformă reală, profundă, nemiloasă a educației nu poate începe fără a înțelege că produsul cel mai prețios al României sunt elevii!
Există a Protecție a Consumatorului față de stricarea Elevului Român sau acum o inventează Funeriu?

De câte ori anabolismul și catabolismul mutuane (ale lui Mutu) sunt deranjate de vreun eveniment, re-numitul Mutu are obiceiul să rupă tăcerea.
Sigur că locul prin excelență unde se rupe așa ceva e OTV-ul, dar se poate face asta și în baie.
În fața banalizării crescânde a unor asemenea titluri, datorate, în fapt, banalizării consumului de tot felul al fotbalistului Adrian, propun unele variante de luat în seamă și pentru alte handicapuri:
Orbul îşi vinde şi DVD-ul.
Surdul își înfiază iPhone-ul.
Chelu îl iubește pe Gelu.

Nici bine nu s-a deschis expoziţia de arme albe la Muzeul de Artă, că au şi început să umble vedetele cu capul rănit de la sabie.(http://www.muzeuldeartatm.ro/)
După cum ştiţi deja de la TVR 1, ghitaristul Romeo Dediu a fost crestat în cap şi în direct la emisiunea lui Dan Bitman.
Rana din “în direct” e mult mai gravă, fiindcă se referă nu la omu cu ananasul pe freză, ci la ditamai Televiziunea.
Ce paloşa mea, Doamne iartă-mă, are nevoie o televiziune publică de săbii ninja, aruncări de cuţite sau furculiţe?!
O să-mi spuneţi că aşa se face audienţa, publicitatea, ce Buzduganu nostru!
Numai că o televiziune publică are banii plătiţi de altundeva. (Un aspect ridicat deja de Ralu Filip în CNA!)
În fapt, TVR are nevoie de publicitate masivă fiindcă e un mamut cu mii de angajaţi şi cu proiecte aiuristice, gen TVR 3, unde Sassu a îngropat milioane de euro.
Spre deosebire de posturile private, care trăiesc din audienţă, posturile publice au de făcut şi altceva decât să ne hlizească fasolii de râs toată ziua sau să cânte la Manelor.
Aşadar, înţeleg crestatul cu sabia al întregii trupe Holograf, în direct, la orice post, la orice adâncime, numai la TVR, nu!

P.S. Manelor-ul e un instrument minune, mic, cu funcții fără număr, instrumental și gurist deodată, ce înflorește, la români, în noaptea de Revelion deși plânge tot anul.

Citesc uimit în presă cum că există încă o borâtură de turnătorie, așezată de CNSAS tot în farfuria lui Felix.
Pe care tradiția mediatică l-a alăturat definitiv ”torsului” Dlui Dan Voiculescu.
Articolul invocat, cules în Times New Roman, este semnat, ușor pleonastic, Iulius Cezar.
E o ironie aici, fiindcă Dl. Voiculescu l-a acuzat mereu de cezarism pe Dl. Băsescu, iar Antenele îi prevedeau, celui din urmă, câteva ide pe lună.
Asta în vreme ce sondajele, mai ales CURS, anticipau o victorie a Violetatului cu 54 la sută.
Așa e istoria, adesea râde și cu CURS-ul de tine.
În fine, mie nu îmi displace total Dl. Voiculescu.
Singurele lucruri cu care nu mă împac la Dl. Dan Voiculescu sunt figura, averea, trecutul, partidul, televiziunile, slugile și Sergiu Andon.
Fără astea D. Voiculescu ar putea fi aproape pasabil.
Într-un meci de divizia C, desigur.
Fără Dl. Voiculescu, în schimb, acele lucruri nu ar prea exista.
Cu excepția D-nului Andon, deși se pare că nici el nu ar fi pus prea mare preț pe viață.
La începutul anilor 60.
Când era procuror.

Dopa-two e interzis în two-ată lumea fotbalistică de bune maniere.
Când ești prins cu droga-two a 2-a oară ieși din fotbal pour two-jours.
(Nu 2 zile, ci pentru totdeauna, pour toujours, en francais!)
Când Mutu a two-lburat românii cu metabolismul său briliantico-cocainic, lumea de dincolo și dincoace de Pru-two a șoptit: Chelsea pidipsăști sângur!
Acum, e vremea să ne dopăm și noi, microbiști, macrobiști, cu chestii pentru slăbit:
A se mai slăbi cu Mutu!

Când e foarte ger apăsat pe afară, obiectele de metal nu mai vor să le sărut pe gură, așa cum obișnuim să facem când rămânem singuri pe mare.
În buzunarele stângi de ianuarie, Monedele de 50 de bani prind un sunet de sticlă maronie ce intră în hibernare.
Apa, câtă mai e, visează în somn că are friguri galbene, dar că se va reîncarna în spuma virgină, la Berea.
Liniile de tramvai cad la pat și se încălzesc la răsuflarea paralelă a pensionarilor cu stația imediat următoare, Vieții.
Aerul tăios, ca un cuțit adolescent din Sicilia, își cumpără tacticos tichet de peron atunci când intră în gară și chiar se amuză ușor atunci când locomotivele se năpustesc acolo ca un maț aburind din burta spațioasă a Porcului.

Nicolae Ceaușescu ar fi avut azi 95 de ani.
Ereditatea liderilor fortissimi din lumea comunistă nu a înregistrat un asemenea record de logevitate.
Kim Ir Sen a trecut cu puțin de 82, Mao a trăit 83, Castro, iată, trece spre 83, iar Tito s-a stins la 88.
Există însă o excepție! Printre oamenii de linie secundară, tocmai în ograda noastră: Ion Gheorghe Maurer, ce a ajuns aproape de 98.
Despre Ceaușescu nu sunt prea multe de spus, de ziua lui mai ales.
Din numeroasele sale discursuri, am ales un fragment din speech-ul rostit atunci când i s-a decernat titlul de Doctor în Științe Politice și Economice (Economie Politică, în traducere!, în 24 ianuarie 1978:
”In conclusion, I would like to state again than the titles of Doctor of Political Sciencies and Doctor of Economics which I was awarded are one more obligation for me to work better and firmly implement the decisions of the Eleventh Congress, help the general development of our socialist homeland. You have seen that I have started today.”
(Nicolae Ceaușescu, Romania. Past. Present. Prospects, vol. 2, Meridiane Publishing House, Bucharest, 1982, p. 1172)

În ”Dilema Veche” de săptămâna trecută (un pleonasm inerent), D. Mircea Vasilescu descrie cu finețe derizoriul discuțiilor cu privire la ridicola ”flacără violetă” și invocă numele lui Guenon atunci când vine vorba despre necesarele nuanțări cu privire la ”ezoterism”.
E un bun prilej nu doar pentru o asemenea igienă terminologică, ci și pentru a readuce în memoria culturală o formulă ce părea definitiv intrată în cuferele trecutului: ”atacuri psihice”.
Cei ce au frecventat opera lui Guenon, Mihail Avramescu, Mihai Vâlsan sau Vasile Lovinescu își amintesc de corespondența celui dintâi unde descrie o ciudată criză de reumatism din 1932 și o alta, de altă natură, din 1939, povestită lui Evola.
De recitit capitolul Les magiciens noirs, din cartea lui Jean Robin, Rene Guenon. Temoin de la Tradition, pp. 261-284.
Unul dintre magicienii care și-ar fi exercitat maleficiile asupra lui Guenon, Joanny Bricaud, a fost succesorul abatelui Boullan, nemurit de Huysmans în La-bas, sub numele de Johannes.

P.S. Îmi cer scuze pentru absența accentelor. Grafice, evident.