* Bărbatul rus – gazpromic, putinaş ori invadator – a fost cam diabolizat în ultima vreme.Dar femeia rusă, cum ar veni Rusoaica? Zic şi eu un titlu despre felurimea femeii rusoaice : Între Anna Karenina şi Anna Kurnikova. De ce o rachetă printre liniile de cale ferată ale unui celebru suicid? Fiindcă toată istoria tenisului de câmp feminin nu reţine nici măcar un suicid ratat, darămite unul tolstoian.
* Diferenţa între Anna Karenina şi Zoe Trahanache, observ acum, nu e prea mare, stimaţi cititori. Caragiale însuşi, oarecum prizonier al convenţiei comice pe care şi-o asumase, nu prea îndrăzneşte să o maculeze pe onorabila şi, dintr-un anumit punct de vedere, îi dai rezon. Biletul dulce — cum s-ar spune în limba franceză a lui Brillat Savarin — rămâne unul dintre marile mistere ale culturii române. Nu vom şti niciodată ce e scris pe acel peticel şi poate că merităm să nădăjduim că e scris un lucru tulburător de frumos. Şi ce putea face Conu Iancu cu Zoe, cu Viaţa adică, în traducere, de vreme ce nu e clar dacă prin reşedinţa acelui judeţ de munte, momentan, liniile de cale ferată se regăseau cu adevărat, una pe alta, fireşte, la infinit. Ori dacă Ele nu vor fi fost descriind pe atunci decât siajul unor oţeluri imaginare? Etimologic, aşadar, Zoe e incongruentă cu suicidul.
* În legătură cu rusoaicele, e bine să ai o anumită experienţă a realului. Am aflat asta prin 1979/80, când am poposit mai îndelungat în apartamentul unor prieteni. Acolo, într-o anume seară de toamnă, iubita lui Doru V., o rusoaică prin naştere, a intrat definitiv în viaţa lui iar pe noi, Ceilalţi, ne-a tulburat cu mâna ei dreaptă. Exact aceea cu care Aliona a luat din acvariul comunitar un peştişor grăsuliu şi roşu, asemenea Stelei de deasupra Kremlinului, şi l-a mângâiat cu naturaleţe preţ de — să fi fost — zece secunde. După care l-a aşezat înapoi.
Probabil fără nici un motiv.

Lui Ionuţ, de drag-drag

În fiecare an, de Sfântul Ion, mă străduiesc să explic mai multor Ioni sau Ioane că 7ianuarie nu e ziua naşterii lui Ioan Botezatorul, ci altceva: Soborul Sfântului Ioan.
Naşterea Sfântului Ioan este prăznuită în 24 iunie însă nu are nici pe departe bogăţia momentului din 7 ianuarie. De ce? Fiindca, aşa cum se stie, Ioan Botezatorul este cel care ÎL botează pe Hristos în apa Iordanului. Ca atare, el este asociat, alături de persoana Mântuitorului, primei taine a bisericii creştine, botezul. Care se petrece în 6 Ianuarie,. Dar pentru că Ioan nu se cuvenea să fie sărbătorit în aceeaşi zi cu Hristos, ziua lui a fost amânată. După cum arată şi numele sărbătorii: sobor. Sobor înseamnă nu doar adunare bisericească sau slujbă, ci şi sărbătoare închinată unor sfinţi, care se prăznuieşte în ajunul, în ziua sau a doua zi după celebrarea sfinţiilor respectivi.
Datorită botezului, Ioan Botezatorul e socotit de creştini cel mai sfânt om născut din femeie, înger cu trup şi Înaintemergator. Ioan este singurul om care a avut privilegiul să atingă cu mâna sa creştetul lui Hristos. Iar mâna lui are o poveste încă şi mai frumoasă şi aparte în predania ortodoxă. Ea, mâna dreaptă a Botezatorului, se află la Mânăstirea Dionisiu, într-un toc de aur, dăruit de domnitorul Neagoe Basarab în schimbul moaştelor Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului.
La Bobotează, când se face aghiazma, preoţii de la Athos nu mai folosesc Sfânta Cruce, ci iau mâna Sfântului Ioan şi o cufundă în vasele cu apa de izvor. Iar dacă are să fie pace în Grecia şi belşug, se spune că atunci cand preotul o scoate din apă, mâna lui Ioan Botezătorul se deschide singura şi iar se închide de trei ori.
Oarecum, gestul acesta al moaştei Botezătorului are legatura cu etimologia numelui Ioan. Etimologic, numele de Ioan derivă din ebraicul Iahanan, cuvântul hanan având în acelaşi timp sensul de “bunăvoinţă”, de “milostenie” şi de “laudă”, Iahanan însemnând “mila lui Dumnezeu”.
Ce le mai spun Ionilor? Că există două “tipuri” de Ioni. Nu, nu vă gânditi la ionii negativi şi ionii pozitivi, adică la atomii încărcati cu electricitate. În creştinism se vorbeşte despre un Ioan care plânge, adica Sf. Ioan Botezătorul, şi un Ioan care râde, Ioan Evanghelistul.
Poate şi mai puţine lucruri stiu Ionii de azi că, acum aproape un mileniu, inspirat de numele Botezatorului, a luat fiinţă Ordinul Cavalerilor Ioaniţi, rivalul Cavalerilor Templieri. Iar aceşti ioaniţi e bine de ştiut că, la un moment dat, au ajuns în Malta, numindu-se, de atunci, Cavalerii de Malta. Crucea de Malta, cu opt braţe, e semnul foştilor cavaleri Ioaniţi: un ordin ospitalier şi ocrotitor.
Iar epopeea cavalerilor Ioaniţi şi Templieri se pare că rescrie chiar istoria secretă a Europei. Nu credeţi?
Ion astea cred!

Știți ce mi se pare mie urât mirositor la presa națională în momentele mai ”gazoase”?
Că cam se face că nu-i pute nimic. (Cacofonia este obligatorie!)
Uite acum, de pildă, nu am auzit pe nici un jurnalist cu cifră octanică să susure vreo vorbuliță despre contractul de vânzare a Petromului către OMV. Un OMV care, minune vorbește o germană austriacă cu sintaxă rusească.
Nu am citit niciunde despre felul în care a fost negociat contractul de gaze al României.
În timp ce Israelul bombardează Fâșia Gaza, Distrigaz(a) pregătește la sol bombardierele cu facturile ucigașe ale noului sezon

Revoluție este un cuvânt românesc ce are o etimologie… timișoreană. Dacă, după 19 ani, românii încă se întreabă ce a fost în decembrie 1989, Revoluție sau lovitură de stat, timișorenii știu că aici, la Timișoara, a fost revoluție. În rest, probabil că o fi fost conspiratie, lovitură de stat, loviluție, operetă, un film la televizor cu cascadorii, însă la Timișoara a fost Revoluție. Cu R mare.
Privit mai îndeaproape, cuvântul revoluție are ciudățeniile lui. Din punct de vedere social, revoluție înseamna o schimbare radical a societății. În fizică, astronomie sau geometrie, revoluția este o mișcare ce descrie o traiectorie completă. Mai simplu spus, prin mișcarea de revoluție, un corp ajunge de unde a plecat.
Personal, eu am avut presimțirea că așa se va petrece și cu schimbarea la fata a Romaniei încă din primavara lui 1989. Am scris bine, am știut asta încă din luna mai 1989.
La acea dată eram redactor la editura Facla și am fost contactat de un profesor universitar de socialism știintific, William Marin, care a ținut morțiș să îmi spună așa: “până la finele anului Criminalul va fi lichidat”. Criminalul era Ceaușescu și fix în clipa în care mi-a spus acest lucru mi s-a făcut frica. Poate că era un provocator. Nu aveam deloc stofă de conspirator și i-am spus ceva de circumstanță despre PCR și despre secretarul general al partidului. M-a asigurat că știa totul despre mine, inclusiv că am evitat să scriu în volumul omagial dedicat lui Ceaușescu.
În seara acelei zile omul meu urma să plece definitiv în Germania și a ținut să le transmit prietenilor mei Vasile Popovici, Daniel Vighi și Mircea Mihăieș ”să nu cedeze pe ultima sută de metri”.
Eram tot mai înfricoșat, cu atât mai mult cu cât sediul editurii se afla atunci în curtea Școlii de Partid unde mi se părea că suntem atent supravegheați. Nu mi-a cerut nimic. Doar să am încredere. Dovada? Volumul Perspective globale ale omenirii, apărut la Editura Tehnică și Stiințifică în acel an. Din primul guvern democrat al României postbelice — mi-a spus profesorul — vor face parte doi dintre coordonatorii cărții.
De spaimă, nici nu am îndrăznit să ating cartea în librării. Abia în ianuarie 1990 am văzut despre cine era vorba: Ion Iliescu și Serghei Celac, primul ministru de externe al României democratice.
Dacă a conspira înseamnă ”a respira împreună”, vă asigur că, pe tot parcursul conversației mele cu profesorul universitar, eu am respirat ușurat abia în 22 decembrie.

Aproape toată presa românească de azi a opinat că retragerea dlui Stolojan ar fi o manevră a președintelui Băsescu. Eu cred că nici vorbă!
Nu-i folosește la nimic. A fost iritat și ciufut. Surprins. Perplex chiar.
Dl. Stolojan nu a rezistat nici la protocolul PD-L – PSD, nici la PSD-ul de nămol. Acolo unde sunt vechii tovarăși de drum ai FSN-ului.
E nevrozat, probabil, și rănit în orgoliu de protocolul dintre cele două partide care, practic, îl scoate din joc.
Dacă aș fi fost Băsescu și dacă l-aș fi putu manevra atât de direct, aș fi făcut mutarea cu retragerea lui peste 5-6 luni. La cel mai mic semn de criză în sutienul guvernării.