Proştii în stare genuină, 100 % ca tricourile de bumbac, nu prea mai sunt un pericol pentru opinia publică din Românika. Le-au luat locul simpaticuţii (simpaticăţeii) poleiţi la vocabular cu 30 de cuvinte în plus, gălăgioşi, hăhăitori, vocalişti şi dotaţi cu spectaculoase mişcari de buric. Ei formează acum noua castă a vedetelor de televiziune : şmecheraşi dezabuzaţi, excelenţi imitatori ai dezinvolturii, traficanţi de interjecţii cu after shave de dejecţii.
Cam cum ar fi domnişorul Mircea Badea.
Un guraliv băiat de cartier care face indigestie la cuvintele “intelectuali” şi “deontologie”. Un personaj a cărui vârstă intelectuală nu a primit încă buletin, dar e în măsură să abordeze meseriaş oricare din problemele naţionale. Pe care le exilează definitiv în grimase şi eructări ideatice
Recunosc, e, pe alocuri, simpatic, colorat, firesc, tembel, contestatar, memorabil. Exact ceea ce îi trebuie unui om de televiziune pentru a cuceri publicul infantil şi puber, după chipul şi asemănarea căruia e croit însuşi flăcăul.
Numai că, poate fără să vrea, domnişorul Badea face mai mult rău decât o telenovelă cu mafioţi simpatici şi minoritari : discreditează inteligenţa cultivată. Nume ca Pleşu, Patapievici sau Liiceanu îi întorc ochii peste cap a sastisire, exact aşa cum se exprimă puţoii înaintea tezelor sau admiterii. Nu ar fi nimic periculos în asta dacă audienţa lui ar fi una nesemnificativă. În fond, e plină lumea de tineri dotaţi cu mobilitatea înnăscută (sper!) a unui spermatozoid anxios pentru a mai produce senzaţie şi Badea. Doar că Badea FACE audienţă şi, se pare, prezintă lipici la generaţia cu coşuri. Iar când unui adolescent i se transmite un dispreţ constant şi flegmos faţă de cultură şi intelectuali nu e de bine pe termen lung.