Fiindcă bănuiți la cine mă refer în titlu, am să vă îndemn la o rememorare a romanului Scrinul negru, de G. Călinescu. Fragmentul poate fi și o parabolă a felului în care se pot crea noi alianțe sau, desigur, desface vechi logodne.

„În această epocă se petrecu întâmplarea ce dădu motiv de comentarii tuturor saloanelor aristocratice. Într-o zi, Gavrilcea se prezentă împreună cu șase camarazi înaintea lui Antoine Hangerliu la Pipera. Venise cu toată garda sa, însa ceilalți așteptau jos în mașini. Antoine, timid din fire, privi speriat pe tinerii în cămăși cafenii și cu revolvere la brâu, în frunte cu furunculosul lor șef, dealtfel afară din cale de elegant în limitele costumului paramilitar. – Cărui fapt îi datorez, zise el pierit, onoarea vizitei dumneavoastră? Și le făcu semn să ia loc pe fotolii. Cei șase se așezară solid și cu o insolență reținută, Gavrilcea totdeauna ponderat păstra tot timpul modestia sa misterios poruncitoare și, în loc să stea pe un fotoliu, se sui cu un șold pe marginea biroului de machetărie. – Camarade Hangerliu, spuse el fără urmă de emoție, am venit să vă cer în căsătorie pe sora dumneavoastră Meme. Antoine făcu ochi mari. – Dar… încercă el sa răspundă ceva, însă vorbele-i muriră în gură. – Vă pun în vedere ca această cerere a fost studiată atent la comandamentul nostru și are caracterul unei deciziuni politice irevocabile. – Eu nu sunt decât fratele ei, a hotărî într-o chestiune așa de însemnată… – Sunteți tutorele ei. – Care însă nu înțelege să abuzeze de calitatea sa. Sunteți sigur că Meme v-ar accepta drept soț? – Absolut sigur! răspunse Gavrilcea, care, spre a da o ocupație mâinilor sale, scoase revolverul și-l aruncă acrobatic în sus, prinzându-l apoi în aer. – Îmi veți îngădui, sper, propuse înspăimântat Antoine, să consult pe sora-mea, să cer avizul familiei. În cercurile noastre o căsătorie urmează anumite reguli. -Voi reveni poimâine spre a discuta lucrul în detaliu! consimți Gavrilcea. Și ieșiră toți șase, făcând, mai mult ironic, salutul roman.”