Un suspin la demolarea primului club de jazz din România!

Am citit în Adevărul de Timișoara un articol despre cum spațiul primului club de jazz din România postcomunistă a fost zidit și va fi redat circuitului pietonal ( http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Inmormantarea-primului-club-Romania-post-revolutionara_0_779922090.html).

Fotografiile lui Puba, proprietarul lui Pod 16, au în ele o tristețe impersonală.  Pentru mine locul acela are o istorie afectivă aparte fiindcă am fost parte a nașterii lui. Alături de Liviu Butoi, cel care a a gestionat afacerea în România.

Puțină lume știe că primul loc în care urma să fie Clubul de Jazz a fost subsolul Școlii Populare de Artă unde am explorat, cu Liviu, un spațiu generos, dar costisitor.

La finele lui 1990 și începuutul lui 91 eram Inspector șef la Cultura Județului și îl știam bine pe Liviu. (În casa în care a locuit își avea bârlogul un celebru personaj underground, Zdrahal!)

Cert e că povestea a cam început cu stângul și doar ajutorul Prefectului de atunci,  Dl Florentin Cârpanu, a făcut ca Pod 16 să treacă peste kilogramele de autorizații care se băteau cap în cap.  In fine, în 1991 a pornit și toată lumea bună a Timișoarei era seara acolo: de la Șerban Foarță până la Kamo, de la Ștefan Călărășanu la SD Beautiful (Sandy Cure), de la actorii Teatrului Național la Lelu Bihoi, de la scriitori la jurnaliști sau boemi.

Clubul a fost mai mult decât un loc de jazz animat de nume de toate calibrele. Îmi amintesc așa, fugitiv, de Teodora Enache (în primii ei ani!), de Johnny Răducanu (cu o noapte de beție inubliabilă) sau de Sorin Bogdan cu contrabasul în brațe.

Au fost seri de muzică, de poezie, de teatru care au forțat noaptea până în zori. Cu fum, cu vodcă și vin, cu polemici, cu bătăi, cu teatrale și adolescentine caraghioslâcuri.

Pe toate, acum, Bega le ține undeva în inima unui vârtej.