SUA, democrația și ginecologia preventivă

Posted on by

Breaking News: Asistentul secretarului de stat al SUA, Doamna Victoria Nuland, ar fi avut o întâlnire specială cu medici ginecologi din provincie. Se pare că înaltul oficial american le-ar fi cerut medicilor ca, la naștere, să nu mai prindă nou-născuții de cap, opinând că o asemenea procedură pune în pericol independența gândirii.

Surse americane care au dorit să își păstreze anonimatul cred că o asemenea manevră brutală ar putea repeta, peste ani, votul din 2012 și favoriza „adicția de Antena 3”.

 

Warning: Această știre este o ficțiune și trebuie citită cu umor. Dacă se mai poate!

Năstase A. se reîntoarce „acase”

Posted on by

Dacă ieri nu aş fi avut acces  la televizor, aş fi fost chiar întristat de rearestarea lui Năstase.

Ştiu că unii or să sară şi o să-mi aducă aminte de diverse istorii ale lui Bombo, de pe vremea când România era o Bombolie molfăită între primele gingii ale ţării şi obrăjorul său absolut, roz şi bombat, de parcă un foetus şi-ar fi scos popoul afară, prin piele.

Uitasem toate astea şi mă gândeam doar cât de lamentabil a sfârşit un asemenea individ: detestat pe faţă şi de cei pe care i-a umilit prin opulenţă şi aroganţă, dar, mai ales, detestat jubilativ, pe ascuns, şi de membrii partidului său pe care i-a „castrat” la putere şi bani.

Trebuie să fie îngrozitor să știi foarte bine că toată pletora de pesedişti, în frunte cu Ponta, care se vântură pe la emisiuni şi urlă că a fost o condamnare pe nedrept, o condamnare politică, o răzbunare sunt, de fapt, niște ipocriți lamentabili și că te apără fiindcă tu nu mai ești de mult viu. Ci doar moaștele vii, în captivitate, ale unei zeități ce părea inexpugnabilă în osânza  unui sistem mafiot unicefal, dar cu inombrabile ouă.

La fel, mi se pare umilitor să îți simți persoana vidată de orice conținut pentru a fi înfiptă, asemenea capului de lup din stindardul vechilor daci și fluturat  doar fiindcă PSD-ul, USL-ul nu mai are nimic de fluturat.

Drept pentru care, dincolo de explozia de reacții ale unora sau altora, mie mi se pare că PSD-ul este extrem de calculat în mișcări și că știe să profite la maximum de rearestarea lui Năstase.

Este evident că agresivitatea cu care Ponta și ai săi au reacționat le folosește din mai multe motive.

Mai întâi, agenda media se modifică și vidul de guvernare al USL trece în plan secund.

În al doilea rând, o „justiție băsistă” înseamnă o „dictatură băsistă”, deci un perfect alibi pentru nereușitele a guvernului de până acum.

În al treilea rând, PSD-ul transmite un mesaj extrem de puternic baronilor locali pesediști care au nevoie de o reacție de acest fel. Dar și votanților pesediști care au votat și vor vota mereu PSD-ul fiindcă știu că acest partid a fost și va fi umbrela tuturor lucrurilor din afara legii. De la micile găinării până la marile tunuri care ne-au „dăruit” miliardarii de azi.

În al patrulea rând, un Năstase în libertate e un Năstase inutil, spre deosebire de un Năstase în închisoare, un fel de semimartir ce coagulează în jurul său toată frica și determinarea din teritoriu.

În fine, mi se pare evident că exemplul lui Năstase va fi din plin folosit de USL în clipa în care va promova amnistierea sau modificările din Codul Penal.

Toate acestea mă fac să privesc încarcerarea lui „El Însuși” cu un scepticism mult mai accentuat decât ni s-ar fi cuvenit!

P.S.: În atenţia bocitorilor lui Adrian Năstase:

A doua zi după catastrofa Titanicului, în ziarul „New Yorker” apărea un avertisment adresat cititorilor care trimiteau până și poeme pentru a-și manifesta solidaritatea cu teribila suferință umană:
„Ca să scrieți un poem despre Titanic demn de a apărea în ziarul nostru, trebuie să aveți ceva mai mult decât hârtie, creion și puternica senzație că dezastrul a fost unul de proporții”.
Dacă, atunci, „altceva” însemna „talent”, în cazul deplângerii lui Năstase de către lătrăi este vorba de ceva mult mai rar: de cinste, onestitate.

Condamnarea lui Adrian Năstase e o nesperată mână de ajutor dată USL-ului

Două dezamăgiri la început de 2014

Posted on by

Prima: oricât de faine au fost sărbătorile, nu pot să nu spun că fiecare seară mi-a lăsat un gust amar. Cred că de la digestiv.

A doua: am aflat că anul care a început este, în zodiacul chinezesc, Anul Calului. Dar, în loc să fie un rafinat-gastronomic An Al Calului de Carne, am aflat că va fi Anul Calului de Lemn. Doamne ferește să fie Anul Calului de Lemn Troian!

Principele Duda, furnizorul oficial de PSD al Casei Regale?

Posted on by

Obsesia din ultima vreme a Premierului de a se afișa în compania unor personalități publice poate fi interpretată, dincolo de grila unei (ușor infantile) psihologii,  ca un interesant moment politic. 

Din asemenea capricii se poate lesne deduce ori că popularitatea pe care sondajele de opinie i-o atribuie suferă de obezitate ori că Ponta și-a început campania la prezidențiale. Ori ambele laolaltă.

Dacă Ponta ar fi fost pradă unui banal exercițiu de imagine, eșecul penibil cu fotografia alături de Rege i-ar fi fost de ajuns.

Numai că, doar la 3 zile, Premierul a postat o fotografie de familie alături de un alt star: Ghiță Ciobanul.

Mare brânză (big cheese), am putea noi exclama în deplin acord cu profesiunea lui Ghiță.

Numai că trei detalii ale episodului Ghiță Ciobanul pot pune pe gânduri: Ponta și familia au făcut fotografia cu sibianul vorbitor la mobil nu într-un candid peisaj stânatic (cum ar veni, de stână), ci într-un decor saturat de steaguri și steme. Cu însemnele puterii, cărora le-a adăugat brandul ciobănesc al popularității.

În oglindă cu ceea ce ar fi dorit să transmită fotografia cu Regele, dacă Majestatea Sa nu ar fi fost la aeroport!

Mai mult decât atât, o fotografie trasă la indigocu ciobanul a făcut și „Delfinul” „rechinului” Voiculescu, ministrul Daniel Constantin.

Ceea ce, în plan simbolic, arată clar cum stau lucrurile în USL, mai ales că Ponta a și ținut să îi atragă atenția lui Crin că mai are încă un „Ghiță” în panoplia sa. Evident, alături de Sebastian Ghiță.

Al treilea „Ghiță” în povestea de față e un personaj înalt, rafinat, dedicat și excelent interpret al solemnității încoronate. Persoana care face și desface jocurile la Casa Regală: Principele Radu Duda.

Despre care se spune de multă vreme că ar fi furnizorul de PSD al Casei Regale. Dar și maestrul de ceremonii al celor mai absurde ikebane în care Majestatea Sa Regele Mihai a fost pus: așezarea la aceeași masă, ba chiar vizazi de Ion Iliescu și Dan Voiculescu.

Cel pe care îl bănuiesc că se află și în spatele Mesajului de Crăciun al regelui Mihai, un text în care descrierea Țării pare că se referă nu la România, ci la Elveția, o țară în care Regele s-a aflat în exil:

„Anul care se încheie a fost un timp al realizărilor, în ciuda urmelor crizei economice. Tănăra generaţie dovedeşte vigoare şi talent, iar o bună parte a românilor învaţă sau lucrează, cu cinste şi pricepere, în ţări ale lumii. Sectorul privat, ca şi întreaga societate civilă, se consolidează şi se dezvoltă, pe an ce trece.

Ţara noastră se îndreaptă cu încredere către valorile democratice şi ale libertăţii.”

Sigur, cu excepția Guvernului și a Parlamentului, cam toată lumea s-a îndreptat în 2013 către democrație și sper că și ambasadele să nu se fi simțit oarecum prostănace după acest discurs.

Dar, vorba unor băieți din filmele americane, Nice try!

Așa că, din nou, mă întreb: pentru ce a fost invitat Ponta la Săvârșin?

Pentru ca Radu Duda să primească ceva?

Sau pentru ca Ponta să îi ceară ceva de pe la curțile unde Ghiță Ciobanul se scrie Shepherd George?

 

 

Colind de copil bătrân

Posted on by

E seara de Ajun și România intră, cu drifturi de ren manelist, în sărbătoarea Crăciunului.

Marile magazine „sunt luate cu asalt”, pentru că prețurile „sunt pentru toate buzunarele”.

Hrușcă e același Big Brother blond, din anii trecuți, care ne vrăjește până la igrasie.

Filantropii se pozează cu inima copiilor săraci lipiți de o pungă.

Scările blocului au cimentul învelit în parfumul foii de varză.

Brazii mici abia suspină, noaptea, în cușca de neon a piețelor, după părinții lor cu care – știm din reclame – au băut apă minerală degeaba.

Moșii Crăciuni trag după ei, voinicește, sănii uriașe cu tablete sau telefoane mobile îmbrobonite cu chiciură.

Poștașii cei mai bătrâni asudă albastru, în cerneala felicitărilor pe care nimeni nu le va citi niciodată. (Din ea, Dumnezeu ar putea face un lac sau chiar o mare ce ar învia fix în clipa în care, deasupra ei, ar răsări prima Inimă Bună.).

Între bucuria adevărată a copiilor mici și plasticul din sufletul nostru, al celor maturi, stau oameni, arome și gesturi în sepia. Care ne iubesc fiindcă ne vizitează, a blândă dojană, în vise.

Mâine, de nașterea Pruncului, stați și vă copilăriți!

Ziua Mondială a Orgasmului, chiar când ziua e cea mai mică?

Posted on by

Preietenul meu Samuel Tastet, mi-a semnalat că, începând cu anul 2006, ziua de 21 decembrie este sărbătorită ca Zi Mondială a Orgasmului.

Un cuplu de pacifiști americani, Donna Sheehan și Paul Reffell, au propus ceea ce ei au numit Orgasmul Global. Obiectivul lor este acela de atinge al șaptelea cer fix la ora 18,47, când un „tsunami” de gânduri pozitive în legătură cu orgasmul ar putea modifica pozitiv până și câmpul de energie al Terrei.

Evident, pentru Pace!

De ziua solstițiului de iarnă!

Când ziua e cea mai mică și noaptea cea mai lungă. Iaaă de ce mult mai inspirată ar fi fost denumirea de „Noaptea Mondială a Orgasmului”.

Ca să citiți mai mult, băgați un click aici:

http://www.globalorgasm.org/Global_Orgasm/Welcome.html

În USL e vreme de Prigoană. Cine e Bahmuțeanca?

Posted on by

Într-un imaginar Guinees Book of Romanian Records, Familia Prigoană se distinge prin cea mai umflată glandă salivară din țară.

O dodoloață și asurzitoare glandă salivară, perfect reglată la intervale de câteva luni, când saliva devine tot mai vâscoasă dar, minune, se transformă în șampanie a împăcării.

Cam așa e și certurile din USL, unde „sindromul Prigoană” a buit exact în clipa în care Prigoană și Bahmuțeanu își arată din nou pe ecrane acutele, chiloții, piciorul de lemn și partea împuțită din karmă.

Iar șirul coincidențelor e foarte aproape de magia Crăciunului: gunoaiele din USL ies la iveală parcă pentru a fi reciclate de firma lui Silviu Prigoană, tensiunea dintre Crin și Victor e la Maximus (Delfinul Prigoană, adică), iar Ponta l-a pălit pe Bolcaș cu o Greblă în freză.

O singură deosebire însă face diferența dintre USL și cuplul Bahmu-Prigoană: deși dota lui nu îl prea recomandă, Crin vrea el să fie Prigoană.

 

Timișoara, 16-17 decembrie 1989. Zile trăite

Posted on by

16 decembrie

E o sâmbătă de lucru obișnuită, până la 12.
Lucrez la Editura Facla, în curtea Școlii Județene de Partid, într-un fost dormitor.
Ieri am primit prin poștă Visul lui Cărtărescu.
E o zi importantă pentru mine. La 12 și jumătate, merg cu Mircea Mihăieș în audiență la primul-secretar să primim buletin de Timișoara. Nu avem nicio speranță, dar momentul e bun.
Mircea m-a convins să semnez protestul adresat lui D.R. Popescu față de ceea ce i se întâmplă lui Dan Petrescu. Buduca a fost la Timișoara la finele lui noiembrie. Dacă noi nu semnăm, îmi spune Mircea, atunci cine dintre tinerii scriitori? Bazil Popovici și Daniel Vighi, care semnează și ei, sunt profesori la o școală de cartier.
Are dreptate. Dacă Secu ar ști că m-am hotărât fix în minutele în care Anghel Dumbrăveanu ne povestea ce minunat a fost la Congres!!!!
Pe drum, amândurora ne e cam frică. Nici eu, nici el nu avem buletin de Timișoara și e clar că ne vor da de-a berbeleacul.
„Sunt atât de speriați încât am putea să le cerem nu numai buletin de Timișoara, ci și o repartiție de butelie”, îi spun lui Mircea. Râdem amândoi în play-back.
(O butelie costă, la negru, 8 mii de lei, adică 3 salarii de-ale noastre, ca să înțelegeți.)

Ajungem la „Județ”, dar tov. prim e plecat. Sigur se ocupă cu ceea ce se petrece la Tokes unde enoriașii s-au strâns de câteva zile și își păzesc preotul să nu fie mutat undeva la Oradea.

Plecăm cam plouați.

Seara, pe la 8, merg în Piața Maria. Las mașina pe Splaiul T.V., dar mi-e frică să trec liniile de tramvai. Recunosc, printre civili, doi tipi pe care îi vedeam mereu la meciuri pe la tribuna oficială. Ajung acasă.

 

 

„Dimineața erau circa 100-150 persoane, iar în firidele cladirii ardeau lumânări. Pe la amiază a apărut primarul Moț care a vorbit manifestantilor promițând orice. Degeaba, lumea a ramas la fel de neliniștita, pastorul trebuind să apară, aproape din oră în oră la fereastră. La orele serii se auzea clar tot mai tare: Libertate. Apoi s-a format coloana care a plecat spre caminele studențesti. Mulțimea a ajuns între timp la peste 5000 de oameni. S-a îndreptat spre Județeana de Partid. A fost întâmpinată cu jeturi de apă, s-au spart geamuri ale instituției, s-au spart parbrize, s-a rupt o parte din stemă. Apar trupele de intervenție care atacă și împing înapoi pe manifestanti. În jurul orei 22.00 a fost atacat și grupul ce rămăsese în zona parohiei. O coloană de manifestanti s-a ciocnit, în aceeași perioadă, cu o mașina a pompierilor în zona intreprinderii Banatul. La miezul nopții, între sâmbătă și duminică, coloanele de manifestani ajung în fața aliniamentelor din fața fostului Consiliu Municipal. Se dansează Hora a Unirii, se scandează lozinci contra dictatorului și a clicii sale și, pentru că la Catedrală usile erau inchise, se decide plecarea către cartierul Circumvalațiunii pentru ridicarea populației. Se distrug pe drum lozincile de preamărire ale dictatorului. La Fabrica de Lapte asteapta o subunitate de militari, care nu se opune. Din pacate la Dacia service, după trecerea prin P-ța Dacia, manifestanții sunt respinși de militari, cu patul armei și cu baioneta.” („TIMISOARA” nr. 34/7. 04.1990,   O săptămânâ cât o istorie)

17 decembrie

Duminică dimineața, pe la 9, plec cu mașina spre Piața Maria, pe la Ortopedie. Nu se poate ajunge, fac un ocol și văd semafoarele de la Spitalul CFR distruse. E Miliție multă acolo. Nu se poate trece. Merg la Comitetul Județean, unde sunt urme și mai tari. Geamurile librăriei de lângă redacția ”Drapelului roșu” sunt sparte și se văd urme de cărți arse. Ale lui Ceaușescu. Plec de acolo și opresc pe Victoriei nr. 4, la Domnul Eugen  Todoran. Intru în casă urlând din toți bojocii: ”Gata, s-a terminat!” Dom Profesor e emoționat și îi povestesc ce și cum. Nu a auzit nimic din tumultul nopții. Doamna Mura spune ceva ca în O noapte furntunoasă. Trec rapid pe la Moni Drăgan. Dom Profesor Petru Drăgan și Viorel se pregătesc să meargă la spital. Prin fața casei lor de pe Victoriei trec militari ce cântă „Nouă nu ne e frică de moarte”.

Nu mai știu cum mă întâlnesc cu Mircea Pora și cu Domnul Remus Georgescu. Știu doar că mergem împreună să aruncăm cu pietre în soldații din fața Comitetului județean PCR. Mulțime puhoi, copii, fmeie isterice ce ne îndeamnă să nu ne fie frică. Cu coada ochiului, văd, dincolo de cordonul de soldați care a încercuit patrulaterul din centrul orașului, o tanchetă sau un TAB. Suntem fotografiați la greu de la geamurile ziarului ”Szabad Szo”. Mircea, care își depusese actele să plece definitiv în Franța, mă tot întreabă dacă mai primește ”formularele mari”. Careva dă cu lacrimogene și fugim de mâncăm pământul. Prilej cu care Maestrul Georgescu își pierde căciula de nutrie.  Așa că ne întoarcem toți trei să o recuperăm. Din nou se aruncă cu ceva înecăcios și, refugiat lângă ganrdul unei școli, mă trezesc la un metru de Radu Bălan, prim-secretarul județului. Fața lui e plină de bube și îngaimă ceva de genul: „nu eu am odonat să vă stropească cu apă”. Pe gard, un tânăr slab, longilin, îl întreabă amenințărtor: „Până când vă mai bateți joc de noi? Până când mai muncim duminicile?” ”De ce nu ne dați mâncare și căldură?”. Bălan bâiguiește ceva uitându-se în pământ, dar tânărul îl oprește autoritar: „Uită-te, mă, la mine când vorbesc cu tine!”

Oamenilor nu le mai este frică.

Soldații înaintează în bloc, la pas mic, să ne prindă în menghină. Reușesc să scap din încercuire și ajung acasă. E cam 1, 1 și jumătate. Pe la 5, Gabi ajunge la mine. Are sânge pe pantofi. Pentru a ajunge în partea asta a orașului a ocolit vreo 3 km. În oraș deja se trage.

Ies la stația Cluj, lângă blocul meu, și văd mașini care vin spre Spitalul Județean. Unele au răniți în portbagaj, cu picioarele atârnând pe asfalt și lasă o linie de sânge. Deja, pe la 5 și jumătate s-au format echipe de guerillă. Un domn înalt oprește mașini și le cere imperativ șoferilor să le dea un litru de benzină. Intervin și le explic că poate unii nu au. Rația de benzină pentru decembrie era de 10 litri. Omul pricepe și îi roagă. Majoritatea șoferilor opresc și vreo 3 tineri trag cu furtunul benzina din rezervor. Facem primele cocteiluri Molotov și, de la Stația Cluj, mergem la Casa Tineretului, lângă Restaurantul Stadion. Pe la 6 erau deja acolo câteva taburi.  La un moment dat, cine trage o rafală spre noi. Sunt gloanțe de manevră, fiindcă, alrfel, am fi fost terminați. Dinspre Giroc se aud rafale și huiduieli. Eu am sărit gărdulețul de la restaurant și stau pitit acolo. Armata trage în popor!

Din presa acelei zile:

„Drapelul roşu”, duminică, 17 decembrie 1989, anul XLVI, nr. 13.950. „Puternic imbold la muncă spornică, de calitate, pentru continua înflorire a patriei noastre socialiste“, articol nesemnat. Cu o zi înainte a început revoluţia şi totuşi ziarul nu spune nici un cuvânt despre asta. Din ziar aflăm că exportul are prioritate absolută, că în perioada 10-18 ianuarie 1990 se va desfăşura recensământul animalelor, că pomul de iarnă şi revelionul sunt sărbători ale bucuriei pentru marile împliniri, că secretul izbânzii sunt munca, ordinea şi disciplina.

Pe ultima pagină, programul Tv pentru o zi de duminică: 11.30 Lumea copiilor, 12.25 Sub tricolor, la datorie, 12.40 Viaţa satului, 13.00 Telex, 13.05 Album duminical, 19.00 Telejurnal, 19.20 Cântarea României, 20.25 Film artistic „Racolarea“, 21.50 Telejurnal.

Abia așteptam să vedem și minunățiile de luni, când programul începea la ora 19.00: Telejurnalul. 19.30 Ctitorii ale Epocii de Aur, 19.45 Direcţii ale dezvoltării ştiinţifice în lumina hotărârilor Congresului al XIV-lea al partidului. 20.00 Tezaur folcloric în concert, 20.40 Puternică mobilizare pentru îndeplinirea exemplară a planului pe luna decembrie şi întregul an. 21.00 Din lumea capitalului, 21.50 Telejurnal.

 

Nichita Stănescu, la 30 de ani de la trecerea în Necuvinte

Posted on by

În iarna lui 1982, pe 11 decembrie, Nichita   publica în “Luceafărul” un fel de testament, Scrisoarea, din care ar trebui să ne reamintim:

“De ce autorul sublimului poem Anabel Lee, Edgar Allan Poe, acel poem care este cea mai apropiată respirare dintre doi îndrăgostiţi, de ce tocmai el a murit mort de beat într-un şanţ cu prilejul unor alegeri electorale din nu ştiu ce oraş pierdut din vasta Americă?

Dacă ştim prea bine că muncitorul are bolile profesionale ale muncitorului, că minerul bunăoară după ani şi ani de zile se îmbolnăveşte de silicoză, dacă ştim foarte bine că medicul chirurg cel care taie carnea omului ca s-o vindece şi o coase cu aţă de maţ de peşte şi care este rece şi netulburat când îşi face profesiunea lui, căci dacă ar fi cald şi tulburat nu şi-ar mai face-o, are harnicul obicei ca să moară brusc de infarct când îi este lumea mai dragă, de ce nu ne-am pune întrebarea legitimă care sunt bolile profesionale ale poetului.

Care sunt bolile profesionale ale celui care face ca sufletul să semene a suflet?

Care sunt bolile profesionale ale celui care face firescul să semene cu firescu şi realul cu visul?”

De mai multă vreme ciroza îi măcina ficatul şi era bolnav, grav bolnav. Dacă nu mă înşală memoria, îşi mai şi fracturase  grav piciorul, iar medicii îl pregăteau pentru o intervenţie dificilă.

În seara de Ajun de Crăciun l-am sunat să îi spun că tocmai vorbeşte, că tocmai se vede cum vorbeşte pe Novisad, într-o reluare de la Struga unde i se decernase marele premiu. Şi am vrut imediat să pun receptorul cât mai aproape, să se auză. Atunci el a spus “Stai puţin” şi m-a rugat “las-o pe Dora să asculte toate astea”, fiindcă, nu-i aşa, el le mai văzuse şi auzise pe toate astea în chiar această viaţă, dar le povestea ca şi cum ar fi aparţinut unei alteia, poate anterioare.

Şi Doamna Dora a luat receptorul şi a auzit că:

“Alexandru Macedon, atunci când a simţit că îi vine vremea să moară le-a spus soldaţilor să îl îngroape (aici Nichita a ridicat mâna dreaptă cu palma făcută pumn, uitându-se cu atenţie la ea) cu o mână afară pentru ca ei să vadă că nu a luat cu el nimic în mormânt.

Aşa şi poetul, după moarte, nu ia cu el nimic în mormânt”.

Apoi am închis. Apoi a trecut aproape un an şi tot în decembrie, în 12 decembrie 1983, într-un demisol de pe strada Victoriei, la numărul 24, Şerban Foarţă a povestit, noaptea, aproape un ceas, siguramente fără absolutamente nici un motiv, aşa din senin, cum Nichita avea o curtoazie ciudată, cum zărindu-l prin Bucureşti i-a spus tresărind: “Dacă aş fi ştiut că veniţi în Bucureşti, aş fi venit, desigur, să vă întâmpin la Gară!”

Din manualul de Limba şi literatura română pentru clasa a XII-a, care s-a tipărit fix zece ani mai târziu, aflăm că “Moare la 13 decembrie 1983” (Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică R.A., p.205)

De Black Tuesday (Marțea neagră) a politicii românești, reduceri de 100 % la pârnăiași

Posted on by

Așadar, în marțea care a tocmai a trecut, am consemnat următoarele:

1. Tanti J. (Justiția) era să își piardă și balanța, și cârpa cu care e legată la ochi.

2. Parlamentarii, în devălmăsșie, au dovedit că nu se tem de electoratul lor, de propria lor conștiință, ci de pușcărie.

3. Că minunatul USL se șterge la Courvoisier cu părerea celor care l-au votat tocmai pentru a stârpi coruția, așa cum au promis la alegeri.

4. Că îi doare în același coniac și de părerea ambasadelor.

5. Că ar fi foarte posibil să voteze o lege tip, improvizez, „Little Mouthe Embassies” (Ciocul mic, ambasadelor!”) în care insulta și calomnia ambasadorilor să fie pedepsite cu un nana din deget de către Lucian Bolcaș.

6. Că – aici sunt optmist – am câștigat câteva luni de seminormalitate în urma tentativei eșuate de suspendare a lui Băsescu. (Vă închipuiți ce făceau băieții ăștia până acum!)

7. Că Black Tuesday bate Black Friday fiindcă nu numai că reduce pușcăria cu 100 la sută, ci și albește: varani, năstași, gigi, Noi martiri ai Memorialului Durerii în Cur de Democrație, ce vor fi nemuriți, desigur, pe toate ecranele, de Lucia Hossu Longin.

8. Că mândrii votanți ai USL-ului se văd cam neclar în oglinda lor acoperită de flegme.