La nivelul mulțimilor, moartea unui simbol colectiv produce două fenomene paradoxale, contradictorii și, în fapt, imprevizile.
Unul e solemn, înălțător, altruist, moral, al doilea – animalic, feroce, canibalic.
Primul moment înseamnă participarea isterică, dezlănțuită, epileptică la ceremonialul îndurerării.
Un fel de variantă socială, de stadion a vechiului bocit de la țară, cu deosebirea că aici există nu cor de bocitoare, ci soliști ce răcnesc unul peste altul în aceeași viermuială sonoră.
Cel plecat. Eroul, e aureolat de jerbe interminabile de superlative, este evocat, plasat în empireul imaculat al unor repere greu de atins.
Încă mai important decât gestul valorizării este reacția la orice umbră de îndoială care ar putea veni de la cine știe ce rătăcit.
Jelitul Eroului simbolic nu poate accepta nici măcar vreo umbră, vreo bătătură sub potcoava calului de la statuia ecvestră a celui plecat!
Explicațiile, de asemenea, sunt extrem de simple: jelind un erou legendar, te dai și tu, jelitorul, cu puțin din deodorantul simbolic al celui jelit. De fapt, din deodorantul superlativelor sale.
Or, dacă Eroul nu e chiar așa cum tu crezi, deliciul ieșirii din anonimat printr-un asemenea gest mirabil e, pur și simplu, distrus.
Cine se îndoiește de Erou atacă, neagă și jelitorii, ceea ce, dați-mi voie să observ, chiar este impardonabil.
Al doilea moment este unul în care jelitorul devine posesorul absolut al Eroului.
Amploarea, intensitate și sinceritatea jelaniei produce, pe bună dreptate, un fel de confiscare a Eroului. Cel plecat nu mai aparține familiei, celor apropiați, ci Entității Jelinde.
Care, în clipa în care are conștiința existenței sale, deci a puterii ei, și-a dobândit dreptul absolut de a decide ce face cu el pe care l-a venerat până recent.
Așa se face că astăzi, la incinerarea lui Nicolaescu, o femeie din mulțime l-a somat pe primul-ministru să intervină în timpul ceremoniei de incinerare și să-l îngroape creștinește.
Așa se explică de ce voci din mulțime, la acea ceremonie, au strigat „rușine”.
De fapt, Eroul încetase să aparțină familiei exact din pricina acestui canibalism în efigie.
De acum, Entitatea Jelindă va putea decide și cine sunt „adevărații” copii din flori, cine are dreptul la moștenire, unde să îi fie pusă cenușa!
Contra acestei Entități exsită o singură armă: tăcerea decentă a presei!
