Mona P., Mona P., ce-ți mai place ție hărțuirea!

Ei bine, vom avea o Monă pi post di ministră!

După ce, surpriză, România TV a prezentat o fotografie cu Mona P. urcând în mașina lui Andrei Năstase, viitoarea ministră a spus că Dânsa (Mona) nu știa că Dânsa (mașina Audi) face parte din șeptelul de Audi al condamnatului Năstase și că nu îl cunoaște nici pe Șafior. Și că, pi cali di consecințî, sî sîmti harțuitî.

Ei bine, într-o țară normală la glanda tiroidă, un ministru în Audiul unui deținut politic ar fi fost pesti poati.

Dar România e altfel și, după tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, Mona P., ministru al Justiției, nu e decât un alt episod di cacao.

Di cari Europa din nou Audi și nu prișepi ninica.

 

P.S. Nu mă așteptam la atâta perversitate față de Mona P. din partea televiziunii prietenului Ghiță.

Mister Gaga, din nou în concert

Atunci când a pornit mascarada cu suspendarea lui Băsescu, un singur om ar fi putut să o oprească: Ion Iliescu.

De la Domnia sa m-aș fi așteptat să iasă în fața presei și să spună că, în fond, este vorba despre batjocorirea unei instituții care, iată, poate fi ridiculizată de orice majoritate în numele unor pretexte mai mult sau mai puțin serioase.

Domnul Iliescu are o educație și un crez politic ce statutează preeminența absolută a instituției față de persoană. Cu alte cuvinte, oricâte derapaje ar face persoana care reprezintă instituția,  reacțiile față de persoană sunt mult cenzurate pentru a nu impieta asupra instituției. Evident că această fetișizare instituțională vine din cultura organizațională a cadrismului de tip sovietic, dar asta are mai puțină importanță.

Important e că Domnia sa nu a reacționat în niciun fel. Ceea ce poate fi un indiciu că rolul său în partid nu mai e ce a fost și că „tânăra gardă” i-a luat bagheta de dirijor și l-a mutat în cor. De unde, din vreme în vreme, face câte un pas în față pentru a interpreta câte un solfegiu în absolut falset politic, dar în deplină concordanță cu vechile sale convingeri:

„Sosirea intempestivă a subsecretarului de stat al SUA la București și opiniile exprimate, cu acest prilej – vădit influențate de campania de dezinformare reușita de partizanii d-lui Băsescu (reflectate, de altfel, și in declarațiile d-lui Barroso), constituie un fapt regretabil.

Este, însă, surprinzător, cu câtă ușurință unele cancelarii occidentale (și inclusiv reprezentanții lor la București) pot fi influențate de campania de intoxicare desfășurată de susținătorii d-lui Basescu și câtă lipsă de sensibilitate și respect pot manifesta acestea față de un vot popular, exprimat la un referendum organizat în mijlocul verii, în ciuda boicotului proclamat de d-l Băsescu și susținătorii săi”, scrie fostul Președinte pe blogul său.

La ceas de mare concert Lady Gaga în București, constat că, din nou, Domnul Iliescu are marele avantaj al vârstei înaintate. De fapt, al unei confuzii senile pe care francezii o numesc starea de Gaga.

America de sub sticlă

E ora 21 aproape.

A fost o zi istorică fiindcă, in fine, americanii au venit la ora exactă.

Așadar, sub sticla televizorului, emisari americani!

La B 1, SUA apar în postura unor salvamari ce trag din apă trupul unei Românii leșinate pentru a-i face respirație gură la gură.

La RTV, SUA par a fi niște semisoviete.

Pe Antena 3, un film despre cum SUA urmează să fie salvate de la un atac terorist.

La TVR, Realitatea, RTV, OTV, ProTV, Prima TV, emisarul american Gordon coboară de mai multe ori din mașină.

Un singur accident geopolitic în acest exces de Unchi Sam: Ioan Rus.

 

 

Cu privire la situația Domnului Dan Șova

CATRE
             GUVERNUL ROMANIEI
In atentia Dlui. PRIM MINISTRU VICTOR – VIOREL PONTA
Subsemnata Av. LILIANA POENARU , cetatean roman cu drept de vot  si  contribuabil , va rog a analiza cu maximum de responsabilitate , posibilitatea numirii Dl. Senator DAN SOVA in functia de MINISTRUL DE JUSTITIE .
Solicit analizarea cu seriozitate a acestei propuneri , fata de imprejurarea faptului ca Dl. Senator DAN SOVA a adus prejudicii incomensurabile imaginii ROMANIEI , cu privire la NEGAREA HOLOCAUSTULUI PE TERITORIUL ROMANIEI .
Mentionez faptul ca , impotriva Dlui. Senator DAN SOVA  ” Romani CRISS si Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea AntiSemitismului in Romania au depus miercuri plangere penala impotriva senatorului Dan Sova, pentru afirmatiile acestuia cu privire la Holocaust. In plangerea penala, depusa la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, se sustine ca a fost incalcat articolul 6 din OUG 31/2002 privind interzicerea negarii Holocaustului, care se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.Plangere penala impotriva lui Dan Sova privind afirmatiile despre Holocaust , de V.M.     HotNews.ro , Miercuri, 7 martie 2012, 18:01 ”
 
In situatia in care Dl.Senator DAN SOVA va prelua locul Dlui. Ministru TITUS CORLATEANU , ma vad nevoita sa depun o plangere legata de aspectele semnalate .
Fac precizarea faptului , ca functia de ministru la orice minister , trebuie detinuta de o persoana a carei moralitate , cunostiinte profesionale si comportament social  , sa fie deasupra tuturor suspiciunilor de orice natura  si care evident sa nu fi adus prejudicii tarii pe care o reprezinta prin guvernul din care face parte .
Solicit raspuns in decurs de 2 ( doua ) ore de la primirea acestei solicitari  ,  in baza LG 544/2001, fata de urgenta stringenta ce o impune cauza .
Av. LILIANA POENARU
06.08.2012
Ora 12,30
BUCURESTI
 

Scrisoare deschisă către intelectualii lui Ponta și Antonescu cu privire la numirea Domnului Șova în Guvernul României

Către,

Semnatarii Scrisorii adresate oficialilor Uniunii Europene

 

Onorați membri ai comunității academice, oameni de artă și cultură,

 

Gestul Domniilor Voastre de a fi adresat o scrisoare oficialilor Uniunii Europene cu privire la ceea ce Dv. ați numit o neînțelegere a realităților politice din România mă încurajează să aștept o neîntârziată și vehementă reacție în legătură cu un fenomen ce depășește cu mult lupta politică și mizele individuale.

De data aceasta nu este vorba nici despre ipoteza că europenii nu înțeleg ce se întâmplă în România și ce face Guvernul Ponta, nici despre suspendarea Președintelui Băsescu, nici despre CCR, nici despre Parlament, nici despre liste, nici despre Monitorul oficial, ci despre un lucru extrem de grav care, iată, din păcate nu a produs reacție organizată și colectivă în mediile intelectuale: numirea în Guvernul Ponta a Dlui Dan Șova, catalogat de către Comunitatea Evreiască din România și de către presa străină drept un „negaționist al Holocaustului” (http://www.nicematin.com/monde/les-juifs-de-roumanie-deplorent-lentree-au-gouvernement-dun-negationniste.955886.html)

Sunt convins că reacțiile unor personalități influente din lumea academică și culturală, cum ar fi acad. prof. dr. Nicolae Anastasiu, prof.dr. Liviu Antonesei, prof. dr. Vasile Astărăstoae, prof. dr. Zoe Petre, prof. dr. Stelian Tănase, prof.dr.Cristian Pîrvulescu și mulți alții ar fi în măsură să mai atenueze din imaginea lamentabilă a unei numiri jignitoare față de cele 300 000 de victime ale Holocaustului de pe actualul teritoriu al României.

Ceea ce mă face optimist în demersul meu este prezența, în lista semnatarilor Dv., a unor personalități care au denunțat derapajele xenofobe și antisemitismul. Mă refer mai ales la Prof. dr. Michael Shafir, professor emeritus, Universitatea  Babeș-Bolyai, Conf. Dr. Mihai Chioveanu, delegat al României în Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research, Prof. dr. Ladislau Gyemant, Directorul Institutului de Iudaistică, Universitatea Babes-Bolyai   sau prof. dr . Victor Neumann de la Timișoara, autor al unor importante studii și cărți despre istoria evreilor.

Sunt convins că formularea unor poziții a Domniilor lor, în primul rând, ar fi în beneficiul României și ar atenua ecoul rușinos al unei fraze care îi aparține ministrului recent întors în Guvern, Dan Șova:

„Pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit și asta se datorează lui Antonescu”.

În speranța unei reacții imediate, primiți, vă rog, expresia prețuirii mele.

Prof. dr. Marcel Tolcea

Universitatea de Vest Timișoara

Laureat cu Medalia de onoare „Prieten al comunitatilor evreiesti din Romania – Iubitor de pace și iubitor de oameni” Federația Comunităților Evreiești din România

Ministrul Șova și negarea Shoah

Numirea Domnului Șova în Guvernul României este o palmă dată comunității evreiești din România și memoriei Shoah-ului.

În loc să fie trimis la Washington, la Muzeul Holocaustului, D. Șova ar fi trebuit trimis într-o seară de Șabath la Templul Coral să asculte și să vadă suferința unei seminții. Poate că așa D. Șova va înțelege durerea mută a unor evrei români leali și patrioți care au supraviețuit unui regim criminal!

Nu știu cine a avut ideea aducerii sale în actuala formulă cacofonică de guvernare, dar nu e exclus ca vechile reflexe pesediste ale xenofobiei să fi reapărut.

În urmă cu un an, am avut cinstea să primesc titlul de Prieten al Comunităților Evreiești din România, diploma fiindu-mi înmânată, la Timișoara, de către Excelența Sa Dan Ben-Eliezer, ambasadorul Israelului în România, și de către Domnul Aurel Vainer, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România.

Din această calitate, mă alătur protestului presedintelui Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, Aurel Vainer,și al Preşedintelui Comunităţii evreieşti din Bucureşti, Erwin Simsensohn, în ceea ce privește numirea lui Dan Șova în acest Guvern.

Baza uselistă a alegerilor din noiembrie e cam pe făraș

Anunțul Parchetului General că se va ocupa de listele cu alegători schimbă starea de spirit a membrilor de la talpa USL-ului.

E limpede că șefii de la București le vor cere primarilor să depășească planul la numărul morților, leșinaților sau tălâmbilor pentru a scădea cu 2 milioane fatidica cifră.

Cu orice preț, cu orice risc.

Sacrificiul e clar, fiindcă Ponta a anunțat deja că primarii sunt de vină pentru cifrele date.

E greu de ghicit ce vor fce aceștia. Probabil că vor face un minirecensământ.

Unii vor face voia lui Ponta, alții vor refuza, alții vor emigra către alte partide.

Dacă ultimele întrebări mai contează, atunci întreb pe ce bază legală se va face un minireferendum, pe ce metodologie, cu ce bani?

Verdict corect al CCR într-un termen dubios

Cred că CCR a dat un verdict corect azi. Nu sunt jurist și, deci, nu pot da o expertiză sau, măcar, un comentariu. Știu însă că justiția se face pe probe și presupune anumite proceduri ce exced bunul-simț comun. De reținut că în ședința de azi au fost respinse toate contestațiile făcute și că, în fața avalanșei de date contradictorii, a preferat să amâne. Deși mi-ar fi plăcut să invalideze referendumul, cred că nu e deloc simplu să iei o hotărâre mecanică, fiindcă lucrurile sunt mult mai complexe decât un simplu răspuns cu privire la constatarea unui procent.

Dubios mi se pare însă intervalul și tot ceea ce se petrece în acest răstimp.

Ceva îmi spune că despre domnul Rus vom mai vorbi și nu despre domnul Sovietic.

 

O gravă discriminare a electoratului absent

Noua configurație turistică a României a pus în evidență un turism de fantă asemănător doar turismului italian de bazin în anumite orașe de frontieră.

Să mă explic; așa cum bărbații italieni vin, în week end la Timișoara pentru că există o prostituție ieftină și de calitate, anumite localități din Muntenia au avut votanți-turiști fiindcă fantele urnelor de vot au fost larg deschise special pentru ei.

Acest fenomen însă a creat o discriminare teribilă, asupra căreia electoratul absent probabil că va atenționa avocatul poporului sau chiar CCR:

Cei care nu au votat au putut face asta o singură dată, câtă vreme cei care au votat au putut face asta și de două sau chiar mai multe ori.

Cu Șova, Dana Grecu, Gâdea și Ghișe de partea noastră, am putea obține obține încă 2-3 absențe care ar determina o cu totul altă configurație demografică.

P.S. Dacă nu citiți acest post încă de 3-4 ori, trec și eu de câteva mii de (non)postări unice.