După cum ştiţi, divorţurile destabilizează amarnic opinia publică sensibilicioasă. Luaţi repede cu câte un Irinel sau cu câte o Truică, ne afundăm în depresii, ne consumăm, suspinăm. Ce e de făcut, veţi întreba cu legitimă curiozitate. Ei bine, cred că am găsit cel puţin două soluţii adresate, desigur, oamenilor cu bani. Prima ar fi achiziţionarea unei bijuterii specializate în verighete. A doua, e ceva mai complexă, dar merită. Căsătoria cu medici de familie. Imaginaţi-vă următoare anunţuri: “Magazinul de verighete s-a închis în urma divorţului proprietarilor”. Sau “Medicul de familie X sau Y a divorţat”. E pur şi simplu imposibil de imaginat, nu-i aşa?

De pildă a dispărut în neantul alb, poate de iaurt nămolos, sunetul sticlelor de lapte în naveta lor, mereu matinală. Țăcănitul mașinii de scris și icnetul metalic al tamburului ce se întorcea când ajungeai la capăt de rând. Glasul de pionier în care stătea încolăcit ca un șarpe puber viitorul activist Balaure Orișicum. ”Geamuri, sticlă de geamuri”, din plămânii transparenți ai unei broaște țestoare cu carapacea dreptunghiulară. Cântarea bolborosită unui duet: Apa caldă şi Agent termic atunci când, în zori ori noaptea târziu, reveneau în ţevile de la bloc ca o maree timidă. Tusea bolborosită a motorului de Dacie, dimineaţa, când icnea de 2-3 ori până când bujiile învingeau şi benzina, şi toluenul. Ecoul molcom al liniştii, al dichisului nu mai e!

Limba română nu se simte prea bine în publicațiile sau canalele mediatice unde e folosită fără permis de conducere. Ba anemie lingvistică, ba vocabular rahitic, ba reumatism la acord. În general, limba română dezacordată e o maladie care vine din carența de Vitamina C. Vitamina Cetit, cum se scria încă în interbelic. Despre aventurile lui Minim și Maxim, cu rudele lor plecate peste graniță, Minimum și Maximum, am mai scris aici. Revin cu o enervare ce mă surprinde chiar în ”Evenimentul zilei”, un ziar atent scris și corectat. În 26 septembrie, de pildă, sus, pe manșetă citim așa : ”Mama fetiței moartă de foame: Concubinul nu m-a lăsat s-o văd.” Tanti Gramatica vrea ca substantivele să se acorde în gen, număr și caz, drept pentru care, corect ar fi fost corect așa să citim: ”Mama fetiței moarte de foame…” Din pricina încălcării acordului cu Genitivul se poate înțelege că mama fetiței este moartă de foame. Desigur dacă am fi avut o virgulă după ”fetiței”. Dar și aici, la virgulele din presă, avem prea multe taine și, dacă fenomenul ar fi premeditat, am putea vorbi despre o evaziune gramaticală. Dar, fiindcă vine dintr-o sfântă ignoranță, eu zic să fie iertată!

Astăzi am văzut ceva minunat pe o stradă din Timişoara: o Doamnă cu coc într-o Dacie 1310 tunată. Doamna avea în jur de 60 de ani, se vedea că fusese frumoasă. De fapt era. Conducea ca şi cum ar fi fost la timona unui galion spaniol, cu privirea înfiptă în orizontul nu prea îndepărtat. Părea absentă, ca o aristocrată ce îi face perimetrului din jur favoarea de a se găsi chiar acolo. Maşina, la rându-i, strălucea de curăţenie, de parcă tocmai ar fi sosit de la Colibaşiul anilor 70. Fisticării la ştergătoarele de parbriz, jenţi ca de platină, un duios căţeluş sub lunetă care mişca din cap asemenea unei şcolăriţe americane în faţa unui antrenor de slăbit. Am vrut să le salut, şi pe Doamna cu Coc, şi pe Dacia cu îmbunătăţiri funciare (sic!), dar au dispărut în niciunde, ca şi cum, fix după semafoarele ruginii de la Conti, ar fi venit deja Toamna.

De mai multă vreme tensiunea dintre Traian Băsescu și Rege face deliciul galeriei mediatice. Am scris despre asta în clipa în care Președintele României a făcut niște afirmații care îi aparțineau, de fapt, cetățeanului Băsescu. M-au iritat fiindcă, în ipostaza mea de român și de creștin ortodox, Regele și dimensiunea spirituală a românilor se află într-un raport pe care îl definește un cuvânt amețitor de adânc: Taina mirungerii Sale ca Domn. In fine, nu despre o asemenea asumare a trupului spiritual pe care a împlinit-o Biserica în clipa în care l-a uns ca Rege pe Mihai vreau să scriu acum. Acum vreau să pun cap la cap niște date pe care le cunoaștem cu toții. Mai întâi, faptul că Principele Duda, după căsătoria cu Principesa Margareta, a urcat în ierarhia militară, fiind, de mai mai mulți ani, colonel al Armatei Române, o calitate în care a adus servicii notabile țării pe plan extern. Ceea ce nedumerește de îndată este modestia gradului de colonel într-o țară în care numărul accentuat al generalilor exprimă, încă o dată, revanșa românească asupra proverbului cu plăcintele și războiul. Cu alte cuvinte, bănui că cineva nu l-a dorit general pe Principe. Or, cine altul putea fi persoana decât Prezidentul. Presa a speculat asupra unor proiecte de promovare a Principelui Radu venite din partea unor foșți lideri ai serviciilor secrete românești. Nu e exclus ca o asemenea ipoteză să i se fi descris și Președintelui, drept pentru care acesta să fi amânat generalizarea Prințului consort. Ceea ce nu rămas fără reacție: Președintele Băsescu nu a fost invitat la nunta de diamant a Regelui, astfel că la masa festivă, alături de Domnul Constantinescu a băut Feteasca prezidențială chiar Domnul Ion Iliescu. În clipa în care Regele a întrebat unde este președintele în exercițiu, Principesa Margareta și Principele Radu au evitat un răspuns. Se întâmpla în iunie 2008 și, doi ani mai târziu, Băsescu își lua prima revanșă ca naș al unui Fake Prince, fiul lui Paul și al Liei. În 2009, Radu Duda și-a anunțat candidatura la prezidențiale, după care a renunțat. Și azi sunt semne de întrebare cu privire la persoanele care i-au sprijinit candidatura. De la Motanul Felix Voiculescu, până la Dinu Patriciu. Apoi au urmat reacțiile pe care le știm din imediatul apropiat. Lumea i-a reproșat deja lui Băsescu ceea ce era de reproșat. Dar să nu îl inviți pe Președintele României după ce, în plenul Parlamentului i-a adus un omagiu în 2006, cu ocazia Raportului Tismăneanu, mi se pare că aduce a ghiolbănie. Poate că mă înșel, dar povestea asta a trecut clar din epoleții Principelui Radu în bila prezidențială.

Gnoseologia mondenă a fotbalului aborigen și canin pune în prim-planul fenomenologic ritualul marital dintre Corneluș Dinu și Alexandra Gudu. Sau, tradus dintr-o posibilă abordare corneldinuană, azi, Corneluș Dinu se însoară cu Alexandra, ceea ce, pentru fotbalul românesc și dinamovist, e chiar un eveniment. După nunta anului performată de Borcea, putem crede că nostalgia chipiului e încă mare la echipa foștilor milițieni, așa că, în loc de caschetă, folosesc, tot mai des, pirostriile. Dar asta e altă treabă și nu doresc să intru în amănunte acum. Ceea ce mă nedumerește azi e resortul intim din creierul lui Cornel Dinu, de acum două decenii, când și-a botezat fiul Corneluș. Sau poate că nu i-a spus așa, ci, pur și simplu Cornel, iar presa nu știe. Nu exclud însă astfel de fenomene, fiindcă, de pildă, în acte, Domnul Mugur Isărescu, de pildă, e Mugurel Isărescu. In cazul de față, imaginați-vă cum ar fi fost să îmi botez băiatul Marceluș Tolcea. Și duc până capăt umorul involuntar al consecințelor, imaginându-mi cum nepotul lui Cornel Dinu s-ar putea numi nu Corneluț Dinu, ci chiar NanoCornel. În rest, cele cuvenite mirilor și inimă bună lui Cornel Dinu!

De vreo două zile, Realitatea Tv face exerciții de reîncarnare: în loc să bată în obrazul lui Vântu fiindcă i-a băgat în groapă, bat în masa de spiritism la ușa din astral a lui Nicu Ceaușescu. Ați ghicit, este vorba despre interviul filmat hoțește de Lidia Mitchievici în 1991 în penitenciarul unde se afla Prințișorul. În lumea civilizată, o asemenea ispravă e ceva mai puțin dezgustătoare decât ”curajul” de a publica anonime. Evident că o asemenea deontologie de pisoar nu e neapărat subiectul unei dezamăgiri. Grav e că reciclarea Doamnei Mitchievici în mercenară catodică – jurnalista a plecat de la ”Puterea” spre un proiect Tv! – se face printr-o manevră dezgustătoare: nu Epoca Ceaușescu a fost punctul de jos al infernului românesc, ci epoca de acum. Guvernarea Băsescu-Boc! Și că odraslele politicienilor de azi sunt niște tembeli față de Prințișorul Nicu. Așa cum se întâmplă de obicei, contribuie la o asemenea abilă alunecare emoțională personaje definitiv discreditate, cum ar fi Doamna Paula Iacob, hibrizi/androgini, cum ar fi Doamna Monica Tatoiu, și inși respectbili, cum este Domnul Adrian Cioroianu.Ca să nu mă pierd în amănunte și nuanțe, cred că Doamna Paula Iacob este o hahaleră, cred că ziarul ”Puterea” e un cuib de securiști și că Domnul Cioroianu a luat un ofsaid în plină figură în chestiunea de față. Mai cred că Realitatea Tv se înșală profund atunci când speră ca românii să îi compare pe copiii oamenilor politici de azi – din orice partid! – cu Nicu Ceaușescu. Ca să înțelegem cum au stat lucrurile atunci, oare de ce au făcut pușcărie adolescenți ”vinovați” că au cerut, la Radio Europa Liberă o melodie? Pe unde pilea, viola și voma minunatul dv. Nicu Ceaușescu atunci, stimată, dragă Realitatea TV?

Am tot scris aici despre hemiplegia școlii românești. Nu sunt deloc sigur că doar profii nu își fac datoria. Știu și că elevii sunt obraznici, agresivi, iar părinții sunt, prea adesea, adesea niște bodyguarzi ai odraslelor. Bani puțini, calitate slabă. Meditații la clasă, pile, intervenții, Fiindcă sunt profesor, am trecut și eu prin asta. Am dat meditații, am fost o verigă din lanțul slăbiciunilor. Cine spune că nu a făcut niciun compromis minte. Nu trăim într-o Elveție a caracterelor. Din păcate! Din păcate însă, unii au făcut o industrie din această delocalizare morală. Și un pretext ce cauționează excesul. Marea industrie universitară a studenților cu plată s-a cangrenat până la a descrie o economie subterană a competențelor. Care, culmea – și aici o să enervez – nu a produs numai rebuturi. În domeniul jurnalistic, de pildă, cunosc zeci de inși care sunt foarte buni în domeniu și au dobândit diploma pe ușa din dos. După cum există studenți cu nota 10 în foaia matricolă fără loc, cum se spune. Hotărât lucru, societetea românească se retrage demn din fața previzibilului. Ceea ce mă îndeamnă, la acest minunat ceas cu sunet de clopoțel, să îi atrag atenția Domnului ministru Funeriu că sistemul geme de idioți și printre cei ce propun subiecte de evaluare. Mă refer, azi, la acest subiect propus la o teză unică la Limba română, clasa a opta: “Te-ai oprit într-un cais./Pasăre, cin’ te-a trimis?// Te-ai mutat din dud în dud /Cântă, hai, să te aud.// Păsările fermecate /Nu au har să cânte toate?// Cioc vioi şi ochi zglobii,/Spune-mi tu, de unde vii?// Aşa pasăre bălţată/ N-am văzut-o niciodată.// Şi atâta catifea,/ Scrisă numai pentru ea.// Între pomii din grădină/ Eşti acasă, dar streină/ Şi să te ghicesc nu poci./ Mă apropii, tu te joci.// Nu ştii, pasăre frumoasă, /Cum te cheamă? Nici nu-ţi pasă.” (Tudor Arghezi, Nici nu-i pasă) Alcătuiţi o compunere de 15-20 de rânduri despre semnificaţiile sau despre mesajul poeziei.” Ăștia cum au luat Bacul la normalitate?

Halul în care s-a comportat gazonul de pe Arena Națională la meciul cu Franța arată clar că toată România are probleme cu iarba și nu doar Mutu, așa cum credeam. Dar mai arată și un fenomen straniu de imitație: gazonul s-a comportat exact după felul în care se armonizează dantura primarului Oprescu. Independent de partid și partidă. În rest, un rezultat excepțional într-o arenă capabilă să dăpostească 55 000 de sportleși. Un sportless e un fel de homeless, cu diferența că are o Casă a Fotbalului, dar nu are Fotbal.