Din ”Dilema veche” aflu că, în 11 decembrie, se dansează chiar Ziua Internațională a Tangoului.
Borgesian încă din anii de studenție – când citeam povestirea Sudul abia după ce mă întorceam de la discotecă -, intuiam în tango cel mult un amestec ușor ridicol de noblețe și promiscuitate.
Fără îndoială că nu știam povestea bordelurilor din cartierele mărginașe ale Buenos Aires-ului, fix acolo unde s-a născut acest dans cu destinul colonizator al unui bisexuat, pasional Imperiu Roman.
După cum nici nu citisem Istoria Tangoului, repovestită de Borges în primul lui volum, Evaristo Carriego.
Fără aceeași îndoială că, acum, tot cu gândul la Inspectorul General al Păsărilor din Piața Centrală a aceluiași Buenos Aires, aș vrea să citiți o poezie pe care am publicat-o în Ochiul inimii, acum mai bine de 30 de ani:

TANGO

A fost odată ca niciodată un mărgean
într-o apă splendidă, dragii mei visători,
un bărbat aproape de 37 de ani al districtului O.
cînd miliardarul-mărgean se căsătorise cu o
cetăţeancă bogată născută simplu în Argentina
şi fusese, în prima ei tinereţe, regina unor
searate totale unde îţi place să nu mai fie aer
din 1000 de sărutate.
Asta era Delfina, singura fiinţă de la părinţii
aceia din pampă, care moşteni, o dată cu respectivele acareturi,
un cont imens într-o bancă
asemănător cu valul de spumă ce poate să-ntoarcă
plante şi om, laolaltă, cînd se rătăcesc în somn,
lîngă Poartă, fără să aibe vreme nici de prima lui
întrebare.
Cei doi au reuşit apoi să locuiască undeva
lăngă mare şi în primul lor an petrecut împreună
îşi făuriră o casă, o vilă, un sanatoriu sub deal
de unde cerul e dunga prea fină dintr-o furculiţă de-argint.
Cînd plouă.

1. Din tâmpenie.
2. Din scârbă.
3. Din frică.

La numărul 3 luaţi în calcul câţi români au fost somaţi să meargă la vot şi să aducă dovada prezenţei lor.
Ei bine – cum se spune la televizor -, s-au dus.

Stau pe HBO cu Rolling Stones, filmați de Martin Scorsese în 2006.
La concertul organizat de fundația lui Bill Clinton.
Sunt niște bătrâni nomenclaturiști ai rockului trecuți magna cum laude prin Academia de la Iarbă, nu de la Frunze.
Un Mick Omagiu nu le-ar strica, până și de la Adrian Păunescu.
De ce de la el? Fiindcă nu cred că cei 4 îl ajung împreună la greutate.
În fine, ce are asta cu alegerile, poate că vreți să întrebați.
La un moment dat, când Bill Saxofonistul urcă pe scenă la ei să îi îmbrățișeze, Keith Richards îi spune lui Ron Wood ”I’m bushed”.
Am de ales între Sympathy for the Devil și Satisfaction.
Și de o limbă roșie scoasă din joc.

Trei figuri ”decorează”, de câteva zile, clădirile Timișoarei.
Proaspăt rași, tunşi, frezaţi, solidari.
Trecătorul grăbit ar crede că sunt Geoană, Antonescu și Ciuhandu.
Nu prea! Dacă te uiți mai atent observi că sunt Iliescu, Patriciu și un inginer cu figură de fost monarhist.
Toți trei seamănă și cu niște miri fericiți.
Trei Miri-cici.
Ce au ei în comun în afară de tiroida antibăsesciană?
Fiecare are câte ceva de dat înapoi.
Geoană se cuvine să dea înapoi România la momentul Revoluției și al mineriadelor, ca să se vadă mai bine Ion Iliescu și partidul lui care a furat tot ce a fost mai important pentru noi.
Antonescu să înapoieze fierea membrilor onești de partid cărora căcatul, totuși, le pute!
Iar Monarhistul Gigi să îi dea înapoi Majestății Sale Crucea Casei Regale de România.
Duminică e ultima zi!

Careva dintre strategii pesedişti-liberali îl iubeşte mult pe Băsescu.
Nici că se putea un mai mare serviciu decât ImPactul de la Timişoara.
Obişnuiţi ca, de la Curcubeul full color până Bunul Dumnezeu, oricine să apară la convocările electorale, băieţii au ignorat că Timişoara e oraşul lecitinei.
Nu uită. Şi are bătăturile mentale foarte sensibile.
Drept pentru care, atunci când, Ciuhanduşi de val, cei trei Muşchii Tari au apărut la locurile pelerinajului anticomunist, au primit palma deplin meritată.
Asta şi fiindcă e o măgărie de răcan să apari la Timişoara nu doar cu rânjetul lui Ion Iliescu siliconat peste dantura genuină a lui Geoană, ci şi cu tricouri 5 D peste care unii au sperat să-l învie pe Domnul Coposu cu Salam de Sibiu.

Iubitorii forbalului din vestul României știu cine a fost Duki, una dintre legendele presei sportive de aici.
Unul dintre Andreii mei cei mai dragi, plecat, iată, de 9 ani.
Atunci când l-am petrecut pe ultimul drum, a trebuit să vorbesc la catafalcul lui și am povestit ceea ce am să scriu acum.
Când am pornit la drum, în 1990, cu revista ”Sport” a lui Marian Dănilă, printre cei chemați – în toate sensurile – a fost și Duki Popovici. Eram prieteni la cataramă de vreo 4-5 ani.
A făcut parte din prima mea echipă, alături de Radu Suciu, Adrian Pop (secretar de redacție), Lucian Ghiorghiu, Bela Horosz, Cornel Bogdan și Dan Tapalagă.
La articolul de debut, i-am schimbat semnătura din Andrei Popovici în Duki Popovici.
A doua zi a venit furios la mine și mi-a reproșat că ”stari”, adică ”bătrânul”, o să fie nedumerit că fiul lui nu a apărut cu numele de botez.
Ca să mă scot, am bravat și i-am spus că, peste ani, nimeni nu va mai ști că pe Duki Popovici îl cheamă Andrei!

PS Am găsit, pe net, ceea ce am scris chiar atunci: http://www.fotbalvest.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=3

Palmierul e un copac ce dă palme grave în Palma de Majorca și nevinovate în Palma de Minorca.
Spre deosebire de palmier, Băsescu dă palme nasoale, împuțite, populare de Referendum.
Aceste palme se numesc științific Palme peste Bot.
Din păcate, nu au putut fi selectate imagini cu Palma lui Băse peste Botul Politic.

Fiindcă e curios să vadă până unde/când îl pupă în cur Crin pe Mircică.

Antonescu nu a pierdut, deocamdată, nimic.
Dar are de pierdut totul în turul 2. În principal, Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, cu care a defilat în vest mai ales.
În vreme ce și Băse, și Geoană pornesc de la zero, Antonescu pornește de la plus. 22 la sută e un procent bun și a marcat o prestație excelentă.
Dificultatea PNL începe abia de acum.
Crin nu va putea spune nimic electoratului său, fiindcă PNL se va acoperi definitiv de penibil dacă îl va susține pe Iliescu.
Geoană va fi candidat al Partidului Anti-Băse, în timp ce Băse tocmai a fost alesul Partidului Referendum.
Două curente de opinie se vor ridica împotriva lui Băse: cei care îl detestă prin lupa ideologică a partidelor și cei care îl detestă prin lupa trecutului securistic.
Trimiterea la CNSAS a dosarelor Securității probabil că se va întoarce acum împotriva lui Băse. Fiindcă turnătorii și securiștii s-au adeverit a fi mult mai mulți. Inclusiv în rândurile PD-L-ului, dacă mi se permite a observa.
Dacă Patriciu tace cu Adevărul scris, nu rostit, Crin ar trebui să iasă în fața alegătorilor săi și să le spună cui vor să lepede țara.