Neutru spre slab.
Nu știu dacă a premeditat asta. Poate că se ține pentru finală.
Povestea cu turcu botezat e fără miză. Mai bine românea un secui. Sau pedelea hrebenciucul.
Geoană a izbit-o cu gineritu în gard atunci când a spus că fapta lui cea mai bună e că nu a dat-o pe soacră-sa afară din casă. Din care casă? Fiindcă aia de serviciu nu era a lui, așa că instinctul său creștin-ginericos e anulat ipso facto.
Crin a mișcat bine până l-a trecut ilegal prin Vama alegerilor pe Tudor Chirilă.
Chirilă a fost valabil în 2004 ca slogan PSD cu albumul Am să mă întorc bărbat.
Eu sper să câștige Bob Dylan și să fredonesc Blowin’ in the Wind, pe care însuși A. Păunescu l-a tradus, premonitoriu, Vânare de Vântu.

Astăzi am fost la o emisiune despre Referendum la Radio Timișoara.
Domnișoara/doamna ce modera emisiunea m-a prezentat ca pe un reprezentant al societății civile. Sunt onorat (Honoré plus que Balzac), dar am onoarea de a nu mă reprezenta decât pe mine.
Din cele spuse de colegii de microfon am aflat că un parlamentar costă 6 lei/cap de român/an.
Necazul e că românii vor să mai treiere din băieții ăștia la referendum fiindcă,deocamdată, avem parlamentari de 2 lei.

Mă îngrijorează ceva la Băse: nu mai e proaspăt!
Cred că sfătuitorii l-au cam nivelat la apariţii şi discurs.
E un preşedinte imperial cu o suită de marchizi şi conţi ai Portocaliului.
El, care era fermecător de unul singur şi fără susţinere.
Fiindcă Băse sprijină, deci nu poate fi imaginat sprijinit.
E cam prea sofisticat în discurs şi adesea ai impresia că se justifică.
Or, sinceritatea lui brutală şi autentică e mult mai bună decât orice argument sau explicaţie.
Fiindcă e un animal politic de rasă, nu cred că Băse trebuie “dresat” la discurs. Dimpotrivă, el trebuie lăsat, instigat să fie el însuşi.
Altfel, începe să semene tot mai mult cu cine nu trebuie.
Cel mai mult însă mă îngrijorează faptul că nimeni nu îl mai tutuieşte prin ţară.
Atunci când a câştigat prezidenţialele, în 2004, într-o emisiune în direct de la radio, un român a început aşa dialogul lui că noul preşedinte: “Auzi, Trăiene…”
Restul nu mai conta.
Acum, orice Dumneavoastră contează!

Am scris ani buni articole despre fotbal.
Cititorii de presă sportivă se împart în două: în cei care țin cu o echipă și în cei care nu țin.
Psihologia microbistului e clară. Orice ar face echipa ta e minunat, orice reușeste echipa adversă se datorește arbitrului.
În România de acum, există doar două echipe. Echipa lui Băse și echipa lui ContraBăse.
În echipa lui ContraBăse joacă cluburile PSD, PNL, UDMR, și aproape toată presa.Cu două vârfuri ce s-ar fi cuvenit să îi facă să înroșească și pe CTP, și pe Turcescu: Sorin Roșca Stănescu și Bogdan Chireac.
Câtă vreme în echipa asta joacă Vântu, Voiculescu, Patriciu, Norica Nicolai, Iliescu, Geoană, Vanghelie, Hrebenciuc, sunt necondiționat microbist Băsescu.
O să îmi fac legitimație de Pupincurist TB, fiindcă prietenii mei sunt în liga asta.
Mă scuzați, nu servesc Eugenia cu miros de căcat octanic.

Chell Thuitor, adică zeul cu portofel gros și calviție strălucitoare, a fost internat la Spitalul Județean din TM pentru un transplant în premieră mitologică.
Zeul nostru, cu templu în supermaket, a fost tunat cu un deget în plus.
(Pictura și sora mai mică, literatura, e martoră în procesul celor cu 6 degete la o mână!)
Cu care sau va număra banii sau va împinge dopul unei sticle de vin într-un cămin studențesc.
Sărac, dar erect.

Oare de ce ţine cu orice preţ dl Cornel Nistorescu să treacă glonţ pe lângă propria-i onorabilitate?
Bani are destui, a scris cărţi de reportaj care au făcut istorie, a condus “Evenimentul zilei” ani buni, a avut parte de femei frumoase, de glorie, de recunoaştere. De talent.
Ce îl orbeşte acum în asemenea hal încât se acoperă singur de hemoragia propriilor bale?
Ce tiroidă antibăsesciană i-a crescut în aşa hal încât, în loc de transpiraţie, respiră dejecţii de nespus nici în gând?!
Oare cum a putut să dea drumul unor asemenea lături în “Cotidianul” despre Tismăneanu, Patapievici sau Mihăieş, ca să nu citez decât trei dintre cei murdăriţi?!
Există, în orice ură, cred eu, o limită de care nu se poate nicicând trece: copiii şi morţii.
Deocamdată, Domnul Cornel Nistorescu a dărâmat un tabu.
Urmează, evident, să fie bălăcăriţi şi copiii celor în cauză.

Despre dl Năstase nu se poate spune cu precizie dacă este bărbat.
Deviat de la drumul Parchetului de către colegii parlamentari, Domnia sa a acceptat, ipso facto, să se preschimbe, din bărbat, într-o neregretată Mătuşă Postmortem.
Acest fenomen e mult mai relevant politic decât presupuse accidente biografice ale Domniei Sale.
Cum ar fi, conform formulei miliţieneşti a dlui Cozmin Guşe, “faptul de a fi practicat” sau nu “relaţii homosexuale”.
Așadar, nu are nicio importanță dacă dl Băsescu ar fi vrut să folosească sau nu astfel de probe despre dl Năstase în campania de la prezidenţialele trecute.
Cei mai virtuoşi îşi amintesc însă că, la un moment dat, C.T.P., moderatorul întâlnirii dintre cei doi candidaţi, ar fi făcut referire la un articol din “România Mare”, iar T.B. a avut o mişcare involuntară de jenă şi de refuz.
În fond, chiar dacă ar fi așa, e în tradiția stângii politice americane și europene să sprijine minoritarii de orice coloratură.
Mai grav e că, dacă Olguţa Vasilescu ne sufocă mereu la Realitatea TV, PSD-ul va semăna, tot mai abitir, cu România Mare. La sex.

Pe ecranele Samsung disting perfect nuanțe din transpirația surorilor Williams, iar difuzoarele scuipă icnete de locomotivă în rut.
Picioarele goale, atletice, sânii și fesele bombate ale unor gigantice zeități africane contrastează, ca într-un film interzis democrațiilor sub 18 ani, cu fundalul unei civilizații strânse, pentru femei, sub fileul de feregea.
Nici nu știu ce să admir la acest minunat dezacord: privirile absente ale șeicilor sau mirarea caucaziană a unui cuplu de bătrâni în fața acestui duo de jazz recent eliberat din sclavia gravitației.
Cântând din voce și la coardele Wilson în, deja, semiluna noiembrie.

Acum câteva luni, Doamna Profesor Alexandra Titu mi-a propus o lansare de carte aparte. Un pictor român născut la Paris, cu studii la celebra școală Julian, redutabil problemist în șah. Cartea, jumătate în franceză, jumătate în română, îi aparține lui Radu Drăgoescu, un nume despre care nu auzisem.
Atunci când a venit momentul, adică la începutul lui octombrie, am stabilit să facem lansarea în vinerea care tocmai a trecut.
La începutul săptămânii trecute, am vorbit cu fiica autorului, Doamna Șerbana Drăgoescu, și, în confuzia mareelor de lansări editoriale, am uitat că programasem evenimentul chiar pentru vineri. Așa că Doamna Șerbana Drăgoescu a socotit că era un fel de refuz amabil. Norocul meu a fost că am sunat-o pe Doamna Titu și am reparat neînțelegerea. Așa că ne-am văzut față în față și am stabilit ultimele detalii.
Apoi a urmat surpriza.
Înainte de plecare, Doamna Drăgoescu m-a întrebat cine e bărbatul de pe monitorul computerului meu. I-am răspuns ca și cum le-aș fi făcut cunoștință: Petre Stoica.
De unde să știu că Petre Stoica a iubit-o și că i-a dedicat un ciclu de poeme?
În 1975, Petre Stoica a scris 11 elegii pentru tapiseriile Șerbanei, recitate la vernisajul expoziției de Ovidiu Iuliu Moldovan.
O să primesc poeziile și banda magnetică de atunci!