Filosofii cu Mioriţa şi Mioriţul

Pornind de la un articol al Dlui Pleşu despre Dl Becali în ultimul nr. al Dilemei Vechi

* Naturaleţea şi bucuria cu care Gigi Becali a descoperit că face filozofie fără să o fi ştiut până acum m-au făcut să meditez încă o dată la faptul că ne (re)tragem dintr-un popor de ciobani. Mioriţa rămâne un personaj mereu actual şi, o dată cu celebra iluminare becaliniană, corectitudinea politică europeană ne-ar obliga să îi aşezăm alături şi aspectul său masculin. Pe care mi-ar plăcea să îl numesc nu banalul Berbec, ci Mioriţul. Ontologic vorbind, Mioriţul este un animal ovin de parte masculină care produce lână într-un mod aprioric — adică total kantian — urmând politica propriei sale rase. Din punct de vedere politologic însă, lucrurile încep să pută a camembert, fiindcă un asemenea gest face orice ovină, fatalmente, rasistă, deci extremistă. * Dar eu nu vreau să minimalizez străfulgerarea intelectualistă a patronului Stelei, ci efectiv mă întreb dacă nu cumva atitudinea tot mai filozofică a patronului Stelei nu se va regăsi şi pe terenul de fotbal. Astfel, mă chestionez în sudină dacă nu cumva milionarul (în dolari, pentru cititorii străini!) nostru nu va aprofunda filosofia existenţialistă a libertăţii meditând asupra sintagmei „lovitură liberă”. Sau poate că, de acum înainte, va tresări apocaliptic la auzul deja banalizatei formule „fluier final”. * Rămânând pe terenul de iarbă al fotbalului — odinioară loc de răsfăţ gastronomic pentru mioare (cu excepţia Doamnei Roman!) —, aş remarca o dată neagră şi cârlionţată trecută în tăcere. Fanii lui Gheorghe au comemorat în decembrie câţiva ani de când Andrei a fost arestat pentru un metaforic consum de iarbă. Şi uite cu acest gând, îmi trece prin minte că nu se puteau găsi versuri mai potrivite pentru o clinică de dezintoxicare decât acestea : „De trei zile-ncoace/Gura nu-ţi mai tace/, Iarba nu-ţi mai place./ * Fiindcă, nu ştiu dacă aţi observat, una dintre calităţile românului este vorbirea continuă, dacă se poate şi cu măscări. * „România este o ţară cuprinsă între 18 şi 20 de grade longitudine estică şi produce îndeosebi grâne, lemn, eseuri, spanac, oi, petrol şi ascultători de conferinţe; orice român este capabil să ţie conferinţe despre orice subiect… De altfel, între Dunăre şi Carpaţi totul este eseu. Şcoala, administraţia, parlamentul, guvernul, aviaţia, cultura şi fotbalul”, scria Camil Petrescu în jurul anului 1930.

Inteligenţa înnăscută a unui spermatozoid hyper-cinetic

Proştii în stare genuină, 100 % ca tricourile de bumbac, nu prea mai sunt un pericol pentru opinia publică din Românika. Le-au luat locul simpaticuţii (simpaticăţeii) poleiţi la vocabular cu 30 de cuvinte în plus, gălăgioşi, hăhăitori, vocalişti şi dotaţi cu spectaculoase mişcari de buric. Ei formează acum noua castă a vedetelor de televiziune : şmecheraşi dezabuzaţi, excelenţi imitatori ai dezinvolturii, traficanţi de interjecţii cu after shave de dejecţii.
Cam cum ar fi domnişorul Mircea Badea.
Un guraliv băiat de cartier care face indigestie la cuvintele “intelectuali” şi “deontologie”. Un personaj a cărui vârstă intelectuală nu a primit încă buletin, dar e în măsură să abordeze meseriaş oricare din problemele naţionale. Pe care le exilează definitiv în grimase şi eructări ideatice
Recunosc, e, pe alocuri, simpatic, colorat, firesc, tembel, contestatar, memorabil. Exact ceea ce îi trebuie unui om de televiziune pentru a cuceri publicul infantil şi puber, după chipul şi asemănarea căruia e croit însuşi flăcăul.
Numai că, poate fără să vrea, domnişorul Badea face mai mult rău decât o telenovelă cu mafioţi simpatici şi minoritari : discreditează inteligenţa cultivată. Nume ca Pleşu, Patapievici sau Liiceanu îi întorc ochii peste cap a sastisire, exact aşa cum se exprimă puţoii înaintea tezelor sau admiterii. Nu ar fi nimic periculos în asta dacă audienţa lui ar fi una nesemnificativă. În fond, e plină lumea de tineri dotaţi cu mobilitatea înnăscută (sper!) a unui spermatozoid anxios pentru a mai produce senzaţie şi Badea. Doar că Badea FACE audienţă şi, se pare, prezintă lipici la generaţia cu coşuri. Iar când unui adolescent i se transmite un dispreţ constant şi flegmos faţă de cultură şi intelectuali nu e de bine pe termen lung.