Arhive categorie: Cerneluri amabile

Presa liberă? Sau „Presa: liberă trecere”?

E Ziua Internațională a Libertății Presei și rapoartele independente arată cu presa din România a fost mult prea „presată” la 25 de ani de la câștigarea libertății.  A avut un an astral, în 1992, care a fost „cel mai liber”, dacă libertatea are grade de comparație. Da, libertatea presei are grade de comparație fiindcă ea, libertatea, nu este definită doar de posibilitatea de publica ceva fără a fi împiedicat sau constrâns. Sau ești liber și a doua zi după ce ia publicat ceva împotriva Puterii.

Libertatea de exprimare e definită de o serie de criterii ce se referă la accesul la resurse (economice, informații oficiale), la felul în care sunt tratate în justiție derapajele (insulta, calomnia), la condiția jurnalistului în raport cu patronatul, la raporturile echitabile dintre posturile publice (așa-zisa presă de stat) și cele private. Și, dincolo de aceste criterii, la distanța ce separă modelul liberal (presa vinde orice  marfă ce se cumpără!) și cel al serviciului public ș.a.m.d.  Nu-mi plac citatele, dar nu pot să nu amintesc aici  cuvintele celebrului Joseph Pulitzer, cel care avea să finanţeze primul curs de jurnalistică în cadrul Universităţii Columbia din New York:

„Numai un înalt ideal şi o preocupare scrupuloasă de a acţiona corect, numai cunoaşterea exactă a problemelor în discuţie şi o conştiinţă sinceră a răspunderii morale pot salva jurnalismul de aservirea la interesele oamenilor de afaceri şi la satisfacerea unor scopuri egoiste, opuse binelui public”.

Faine cuvinte, devenite tot mai accentuat vorbe pentru o presă tot mai carnasieră.

Dar, fiindcă tot am deschis robinetul abordărilor legendare, mă gândesc adesea la o observație a lui  Jean François Revel, din „Cunoașterea inutilă”, atunci când e de văzut felul în care libertatea presei, asemenea democrației, se redefinește mereu. Sau ar trebui:

„În perioadele de început ale presei a prevalat libertatea de expresie, pentru că ea forma miza luptei cu puterea vremii, ea reprezenta măsura emanciparii. În mod firesc, preocuparea dominantă a acelor perioade era posibilitatea de a publica, dreptul de a exprima o opinie, independent de valoarea ei. Atât de mult a dominat spiritele această dispută, încât ea a alimentat o confuzie. Confuzia dintre libertatea de expresie (care trebuie recunoscută inclusiv mincinoşilor şi nebunilor) şi meseria de a informa (care își are propriile constrângeri)”.

Grea misie, greu de făcut, dar un singur lucru e singur: fără libertatea presei, chiar așa tembelă, chioară și șchioapă, lumea liberă ar fi în primejdie de moarte!

 

Există viaţă după duminică?

Dacă maternităţile şi paternităţile din Sparta ar fi adus pe lume copii cu psihicul de Luni Dimineaţa, săptămâna ar fi început marţi. Ce vreau să zic? Cei mai culţi au înţeles deja că spartanii aruncau în hău nou-născuţii cu malformaţii. Cei mai puţin culţi zâmbesc chiar acum.
Nu presupun lucruri noi atunci când întreb ce are copilul luni faţă de marţi. Limba încleiată, creierul păpădie, sexul de muşeţel.
Şi uite cum într-o asemenea morfologie-sintactică, am ajuns azi-dimineaţă în baie.
Dau drumul apei, cum se spune la inundaţii, caut un şampon lunatec şi mă pregătesc de ritualul primei minciuni a civilizaţiei: schimbarea mirosului natural.
Cu se să mă spăl la cap, deci, cum ar zice bucureştenii. Fiindcă ieri a căzut prima zăpada, aleg Nivea. Pe care scrie ca pentru ziua de luni: Feeling Strong.
Şi brusc am o revelaţiune: Publicitatea e făcută fie pentru ziua de luni, fie pentru cei depresivi. Cum ar veni ăia strongi ca firul de păr.