Vă amintiți una din capodoperele arăbești ale perioadei lui Nea Nicu ce acoperea aproape în unanimitate peretele românului de bloc autohton?

Ați ghicit, este vorba despre carpeta cu frumosul titlu Răpirea din Serai.

Un arăbut, cam pirpiriu, cu o gagică aruncată ca o desagă peste șa, cu o pușcă în dreapta, sus, și cu stânga pe hățuri, călărind în goană tot mai departe de un pălățel care tre să fi fost seraiul.

Și un amănunt care mi-a rămas și acum în memoria afectivă, de parcă, în copilărie, aș fi fost voluntar la protecția animalelor: privirea obidită a marvei (animalului, în Banat), de atâta greutate prăbușită peste el.

Ei bine, cam asta e și povestea cu Hayssam.

Cu câteva nuanțe de adăugat: Hayssam nu e călărețul, ci huria (tipa, în arăbește).

Calul nu fuge de serai, ci se întoarce.

Călărețul nu e serviciile secrete românești.

(Din palat, eunucii cu fulare scumpe la gât, culmea, nu mai au nicio legătură cu Năstase!)